Sfânta întâia Mare Muceniță şi întocmai cu Apostolii Tecla; Sfântul Cuvios Siluan Atonitul
Sfânta Tecla, numită „întocmai cu Apostolii“ pentru râvna cu care a predicat Evanghelia lui Hristos, s-a născut în oraşul Iconium, capitala Licaoniei, într-o familie de păgâni bogaţi. La 18 ani era logodită cu fiul guvernatorului oraşului, fiind recunoscută pentru educaţia sa înaltă. Ajungând în oraş Sfinţii Apostoli Pavel şi Barnaba, sfânta a stat trei zile şi i-a ascultat de la geamul casei unde propovăduiau. Însă, din cauza mamei Sfintei Tecla, Sfântul Apostol Pavel a fost întemniţat. Noaptea, sfânta s-a dus la Pavel, de la care a primit botezul. Aflând, mama acesteia a insistat ca Sfinţii Apostoli să fie alungaţi din cetate, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce rugul ardea, în urma rugăciunii sfintei muceniţe o ploaie a stins focul, aceasta putând să fugă din oraş. Tecla a propovăduit în Listra, Derbe, până la Antiohia. A plecat la Domnul la 90 de ani, într-un munte lângă oraşul Seleucia. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Siluan Atonitul, care s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi. La 26 de ani a mers la Muntele Athos, unde a practicat rugăciunea inimii şi a trăit după îndemnul dumnezeiesc: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!“ Sfântul Siluan a trecut la Domnul în anul 1938.