Sfânta Mahramă, prima icoană nefăcută de mână

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 27 Aprilie 2017

În istoria Bisericii găsim consemnate nu doar minuni nenumărate făcute de Dumnezeu și sfinții Săi prin cinstitele icoane, ci și icoane „nefăcute de mână omenească”. Una dintre aceste icoane este prăznuită în data de 16 august a fiecărui an, sărbătoarea fiind închinată „Aducerii Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol”. Istoria acestei sfinte mahrame este una cu totul specială și merită amintită pe larg pentru folosul său duhovnicesc.

Istoria Sfintei Mahrame a Domnului începe cu un rege care era foarte bolnav. Pe nume Avgar, acesta era, la vremea respectivă, conducătorul cetății Edesa și suferea atât de lepră, cât și de o boală a oaselor, care îl chinuia foarte mult. Auzind despre minunile făcute de Mântuitorul, a trimis unul dintre oamenii săi de încredere, pe nume Anania, împreună cu o scrisoare, al cărei conținut suna astfel: „Abgar, toparhul, fiul lui Uchama, lui Iisus, bunului Mântuitor, Care S-a arătat în Ierusalim, salutare. Auzit-am de tine că fără leacuri și fără plante tămăduiești. Mi s-a spus că pe orbi îi faci să vadă, pe ologi să umble, pe leproși îi curățești, că alungi duhurile necurate și pe demoni, că tot felul de boli vindeci, ba chiar și pe morți îi înviezi. Și auzind eu toate acestea despre Tine, am socotit în gândul meu din două lucruri una: ori că ești Dumnezeu Care ai coborât din cer și faci astfel de minuni, ori că ești Fiul lui Dumnezeu Cel ce face astfel de minuni. Drept aceea, Îți scriu acum și Te rog să ostenești a veni până la mine, ca să mă izbăvești de boala pe care o am” (apud Eusebiu de Cezareea, „Istoria bisericească”, I, XIII, 6-8, în: Scrieri I, PSB, vol. 13, București, EIBMBOR, 1987, pp. 60-61). Acest text consemnat de Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa intitulată „Istoria bisericească” este unul deosebit de important și a fost recunoscut ca autentic de majoritatea cercetătorilor. De asemenea, Avgar i-ar fi cerut lui Anania să-L înfățișeze într-o imagine pe Hristos, dar acesta nu a putut să împlinească porunca primită. Știind despre gândul cel bun al regelui Avgar, Hristos ar fi luat o mahramă cu care S-a șters pe față, figura Sa rămânând imprimată pe aceasta și, apoi, a încredințat-o lui Anania. De asemenea, i-ar fi făgăduit lui Avgar prin intermediul unei scurte epistole, consemnată tot de Eusebiu de Cezareea, că acesta va fi vindecat peste ceva timp atunci când va primi Taina Botezului, fapt care s-a împlinit prin propovăduirea și lucrarea Sfântului Apostol Tadeu.

Sfânta Mahramă, adusă la Constantinopol

Timp de secole întregi, Sfânta Mahramă a apărat orașul creștin al Edesei, în special în fața atacurilor furibunde ale perșilor. Existența ei este consemnată de Evagrie Scolasticul în lucrarea sa „Istoria bisericească”, la finalul secolului al VI-lea. Apoi, timp de câteva veacuri, pare să dispară din sursele istorice contemporane. Va reapărea în atenția generală în jurul anului 944, atunci când va face obiectul unui schimb mai mult politic între conducătorii Edesei, un oraș în mare parte islamizat la vremea respectivă, și unul dintre generalii împăratului bizantin Roman I Lekapenos. Adusă în procesiune solemnă la Constantinopol, Sfânta Mahramă se pierde definitiv în cursul celei de-a patra cruciade îndreptate tocmai împotriva capitalei imperiale în anul 1204. Importanța ei istorică, însă, având în vedere că vorbim despre una dintre icoanele „nefăcute de mână omenească”, precum și semnificația ei teologică deosebită au făcut ca, în calendarul creștin ortodox, aducerea ei solemnă în Constantinopol să fie sărbătorită în fiecare an pe data de 16 august.

Model al icoanei desăvârșite

Spre deosebire de icoanele pictate de-a lungul veacurilor de sfinți și creștini cu viață curată, Sfânta Mahramă reprezintă o excepție cu totul specială, de vreme ce a fost creată de Hristos Însuși. De aceea, nu este deloc surprinzătoare referirea la aceasta în cadrul „Rânduielii sfințirii icoanelor Domnului Iisus Hristos și ale Praznicelor Împărătești”, unde, în rugăciunea de la final, se spune astfel: „La plinirea vremii ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut din femeie, din pururea Fecioara Maria, Care, luând chip de rob și asemenea oamenilor făcându-Se, a zugrăvit icoana cea nefăcută de mână a preacuratului Său chip, punând mahrama pe sfânta Sa față și a trimis-o lui Avgar, domnul Edesei, și prin ea l-a vindecat de neputința lui; și tuturor, care se apropiau de ea cu credință și i se închinau, le da, prin minuni, nenumărate vindecări și multe faceri de bine” („Rânduiala sfințirii icoanelor Domnului nostru Iisus Hristos și ale Praznicelor Împărătești”, în: Molitfelnic, București, EIBMBOR, 2013, p. 665). Așadar, așa cum Sfânta Mahramă a fost prima icoană din istorie, zugrăvită de Hristos Însuși, și care de la bun început a izvorât tămăduiri și multe alte binefaceri, la fel și fiecare icoană care poartă chipul Celui Prea­înalt poate împlini același rol prin mila și purtarea Sa de grijă, desăvârșind tot ceea ce cerem și ne este cu adevărat de trebuință. Dar, de vreme ce Hristos Însuși a zugrăvit-o, aceasta Îl transformă și în modelul desăvârșit al iconarilor și pictorilor bisericești. Așa cum precizează faimosul Dionisie din Fourna: „Lucrează bine, prietene, necruțând osteneala, ci cu cea mai mare râvnă și hărnicie, ca să înveți meșteșugul acesta și să-l stăpânești desăvârșit; căci aceasta este o sarcină cerească de Dumnezeu dată. Acest fapt e pentru fiecare clar din multe motive, dar îndeosebi pentru venerabila icoană nefăcută de mână pe care Iisus Hristos, Dumnezeu Cel făcut om, Și-a întipărit sfânta față și a trimis-o lui Abgar, regele Edesei, pe Sfânta Mahramă” (Dionisie din Fourna, „Carte de pictură”, București, Ed. Meridiane, 1979, p. 53). În încheiere, ne putem întreba de ce a ales Dumnezeu să creeze această icoană nefăcută de mână omenească și de ce nu a creat și în zilele noastre astfel de icoane? Mântuitorul Iisus Hristos a dorit să ne fie model întru toate, chiar și în ceea ce privește misiunea noastră iconografică. În ceea ce privește icoanele nefăcute de mână omenească, nu avem nevoie de mii de exemple de acest gen. Este suficient să ne gândim la faptul că sufletul nostru este o astfel de icoană vie, nefăcută de om, dar creată de Dumnezeu și câte astfel de icoane vii nu se regăsesc în univers și nu vor mai fi create până la sfârșitul veacurilor? Ni se pare minunat ca Dumnezeu să Își imprime fața pe o mahramă, dar la fel de minunat, poate chiar mai minunat este să vezi cu adevărat oameni în care Și-a putut imprima cu desăvârșire pecetea nu doar a chipului, ci și a asemănării Sale. Abia atunci începi să realizezi cât de multe sunt lucrările desăvârșite ale lui Dumnezeu pe tot cuprinsul pământului și începi să rostești cu mirare: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”.