Sfânta Moldovei binecuvântează azi România

De câteva zile bune, Iaşii nu mai aparţin doar trăitorilor săi, ci şi zecilor de mii de pelerini ajunşi aici cu dorul fierbinte de a se întâlni cu Sfânta. În ziua praznicului său, Cuvioasa Parascheva, ca dintr-un liman binecuvântat, alină şi întăreşte, ocrotind cu nesfârşită dragoste întreg neamul românesc.

 

De aproape patru veacuri, de la Iaşi, unde domnitorul Vasile Lupu i-a aşezat sfintele moaşte spre cinstire, veghează neîntrerupt, ajutând, luminând, transformând în minuni rugile celor care-i cer ajutorul. De-atâta amar de vreme, Cuvioasa pare să nu fi obosit. Neobosiţi sunt şi paşii celor care ajung la ea an de an, zi de zi, aducând cu sine şuvoiul grelelor suferinţe omeneşti. „Eu aşa am prins de la mama. Şi ea venea la Iaşi, pe 14 octombrie. Să fim sănătoşi şi mai buni, asta aş vrea s-o rog pe Sfântă“, explică Viorel Barbulată (53 de ani), venit din Vaslui.

 

Dovada cea mai vie, cea mai palpabilă, a cinstirii de care se bucură ocrotitoarea Moldovei e imaginea pe care Iaşiul o capătă în fiecare an, în zilele ce preced praznicul său - 14 octombrie. Îmbălsămat de mirosul de busuioc, de tămâie şi de dumitriţe, însufleţit de pelerini veniţi cu zecile de mii de pretutindeni, oraşul seamănă cu un vulcan reactivat. Din epicentrul său - curtea Catedralei mitropolitane -, nădejdea vie, credinţa neştirbită şi smerenia se revarsă ca o binefăcătoare lavă fierbinte, mişcată din loc de puterea rugăciunilor. „Spre ruşinea mea, am venit pentru prima dată la această zi. Prin natura meseriei, am spus tot timpul că este grozavă relaţia cu o carte, dar, când stai de vorbă cu cineva, când simţi ce transmite el, emoţia pe care a trăit-o, e cu totul altceva. Asta mi s-a întâmplat şi mie după ce câteva cunoştinţe mi-au povestit ce înseamnă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva. Aşa că am venit azi, aici. Şi mi-am dat seama că am stat toată viaţa cu o carte în mână, dar n-am ştiut cu ce carte să stau… Cam târziu am descoperit, dar sper ca Cel de Sus să mă ajute să recuperez. Am fost la Sfânta, m-am închinat şi a fost cu adevărat o emoţie deosebită. Anul trecut, stând acasă şi ascultând Radio Trinitas, unde se relata despre pelerinii care stăteau la rând, îmi spuneam că Dumnezeu de asta ne mai ţine, pentru că oamenii aceştia vin şi se roagă şi pentru noi“, mi-a povestit, la ieşirea de la baldachinul cu sfintele moaşte, Elena Dima (62 de ani), din Botoşani, educatoare pensionară.

Un şir de pelerini întins pe mai bine de 3 kilometri se mişcă fără încetare, de câteva zile, pentru a ajunge să-şi aştearnă gândurile şi durerea lângă racla Sfintei Parascheva. Tabloul acestui şnur viu e copleşitor. Legaţi între ei de firele nevăzute ale credinţei în puterea celei către care se îndreaptă, aceşti oameni întruchipează în cel mai fidel mod cu putinţă imaginea frustă a Ortodoxiei. Aici, la rândul către cinstitele moaşte, nu e loc decât de iubire, de împăcare cu sine şi de o autentică chemare la rugăciune. „Am patru ani de-acum de când vin la hramul Cuvioasei. Mă rog pentru sănătate, pentru binele copiilor, căci ştiu că e mult ajutătoare“, spune Tincuţa Toderaşcu (66 de ani), din Galaţi.

 

Urmărind, zilele acestea, trecerea neîntreruptă a pelerinilor, o scenă mi s-a părut emblematică pentru ceea ce se întâmplă la Iaşi nu doar acum, ci de ani întregi. Cu un drapel tricolor strâns în mână, o femeie înainta încet, în ritmul impus de paşii mărunţi. Aş fi vrut să stăm de vorbă, dar a refuzat cu modestie şi discreţie dialogul şi i-am respectat dorinţa. În fond, ea mergea către Sfânta, gândurile sale erau canalizate către această mult dorită întâlnire. Am urmat însă şirul, încercând să înţeleg ceva din trăirea specială, din taina ce se încheagă în timpul acestui pelerinaj. Cu privirile mereu în jos, cu un zâmbet cald pe chipul marcat de oboseală, femeia aceea părea desprinsă cu totul de fondul pe care se mişca. Şuvoiul pelerinilor urcă lent penultima străduţă din drumul către curtea catedralei. E o străduţă îngustă, cu urme ale Iaşilor vechi, mărginită de un zid din lespezi de piatră, pe colţurile cărora pelerinii lasă aprinse sute de lumânări. Un zid pe care amprentele rugilor - ceara şi fumul lumânărilor aprinse - rămân mărturii vii până la hramul următor. Trecem şi de acest zid şi, înainte de a intra pe cea din urmă străduţă, luminându-se dintr-o dată, femeia deschide larg steagul, fluturându-l din mijlocul celorlalţi pelerini, de parcă ar fi vrut să dea de veste Cuvioasei Parascheva că întreg neamul s-a aşezat, în rugăciune, la picioarele ei. Aşa a înaintat, cu drapelul ridicat, până la racla cu sfintele moaşte. Mi s-a părut poate cel mai grăitor şi mai intens moment al pelerinajului din acest an. Şi-am înţeles că românismul şi Ortodoxia se află sub pecetea unei legături mai presus de fire.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, numai până duminică, în preziua hramului Cuvioasei Parascheva, peste 70.000 de persoane din toate judeţele României şi din străinătate au ajuns să se închine la racla cu moaştele sfinte. Traseul pelerinilor, întins pe mai bine de 3 kilometri şi jumătate, a făcut ca aşteptarea să dureze chiar şi până la 14 ore. Anul acesta, sub baldachinul amenajat în faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi, alături de racla Cuvioasei Parascheva, au fost aşezate alte două preţioase odoare. Este vorba despre moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, aduse de la Mănăstirea Neamţ, precum şi de copia icoanei „Prodromiţa“, adusă de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.

 

Zilele dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au cuprins câteva momente de o încărcătură spirituală deosebită, mult aşteptate de pelerinii sosiţi la Iaşi. Unul dintre acestea a fost marcat vineri dimineaţă, când sfintele moaşte au fost scoase din Catedrala mitropolitană, spre închinare. Cel de-al doilea, o frumoasă tradiţie instituită la Iaşi de pe vremea păstoririi ca mitropolit în Moldova a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost pelerinajul anual „Calea sfinţilor“, ce a avut loc vineri seară, când moaştele celor doi sfinţi, precum şi icoana „Prodromiţa“ au fost purtate în procesiune pe străzile oraşului. 

 

Apogeul sărbătorii va fi atins astăzi, odată cu slujba Sfintei Liturghii oficiată întru cinstirea şi pomenirea celei de a cărei ocrotire se bucură nu doar Moldova, ci întreaga suflare românească.