„Sfânta noastră Ecaterina nu cred că vrea atât de multe osteneli materiale”

Un articol de: Oana Nistor - 24 Noiembrie 2024

Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica. 

Hramul bisericii din Ulmi face trimitere la ctitorii săi, boierii Gheorghe şi Ecaterina Radu, sfântul lăcaş datând din perioada 1810-1815, Mitropolitul Veniamin Costachi săvârşind slujba de sfinţire în anul 1815. Ulterior, spun izvoarele, biserica a fost împodobită cu cele necesare de preotul Grigorie de la Paraclisul Cotnari, în anul 1826 a fost din nou reparată, iar în 1893 a fost rezidită din vălătuci. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sfântul lăcaş a fost turn de observaţie şi post de prim ajutor şi, deşi a suferit numeroase daune, a fost supus unor reparaţii minore în anul 1949.

„Personalitatea vrednicului de pomenire preotul Gheorghe Popovici, care a petrecut doi ani în închisorile comuniste, a dăinuit peste ani mai ales datorită faptului că a reuşit, în perioada nea­gră a regimului comunist ateu, să rezidească biserica, pe care a şi pictat-o cu ajutorul credincioşilor parohiei între anii 1968 și 1972”, ne-a spus părintele Ionuţ Ilinca, parohul bisericii din Ulmi. Resfinţirea s-a făcut de către Presfinţitul Irineu Suceveanul în ziua de 14 mai 1972, „primind şi hramul «Înălţării Domnului» în cinstea şi pomenirea eroilor satului şi ai poporului român”.

Fiii satului se întorc la matcă la sărbătoarea Înălţării Domnului, îşi vizitează părinţii sau bunicii de aici şi îi pomenesc cum se cuvine şi pe cei de dincolo, însă hramul istoric al Sfintei Muceniţe Ecaterina rămâne cel mai viu în memoria afectivă a credincioşilor. Enoriaşii o preţuiesc şi au o evlavie specială pentru Sfânta Muceniţă Ecaterina, considerând-o patroana spirituală şi protectoarea satului, iar biserica este recunoscută îndeosebi după acest hram.

„În primul an de preoţie, dorind să sărbătorim cum se cuvine hramul acesta, să iasă un eveniment frumos, nu mai pridideam cu pregătirile pentru invitaţi, pentru credincioşi, iar o enoriaşă mi-a spus ceva ce m-a pus pe gânduri: «Părinte, sfânta noastră nu cred că vrea atât de multe osteneli materiale». De parcă nu se mai simţea cu adevărat bucuria sărbătorii. Şi mi-am dat seama atunci că e bună Marta, dar mai de preţ e Maria. Am înţeles că slujirea şi rugăciunea sunt mai importante, iar apoi vor veni şi celelalte”, spune cu blândeţe părintele paroh Ionuţ Ilinca.

Jertfelnicia preoteselor din satele izolate

Preotul Ilinca îşi aminteşte şi acum de toate încercările prin care a trecut în urmă cu 20 de ani împreună cu doamna preoteasă Claudia, care i-a fost stâlp de sprijin, sfătuitor şi înainte lucrător, asumându-şi cu seriozitate rolul misionar şi jertfelnic pe care îl are preoteasa într-o parohie: în zilele ploioase, noroiul de pe uliţe urca adesea până la genunchi, casa parohială stătea să cadă, sobele lipseau, duşumeaua era umedă, mucegaiul decora pereţii scorojiţi, iar de apă curentă nici nu putea fi vorba. Cu un copilaş de trei luni, poate că altcineva ar fi căzut în deznădejde şi ar fi renunţat, însă părintele, susţinut de doamna preoteasă şi simţind ataşamentul credincioşilor care îşi doreau un preot „care să rămână”, a rămas între ulmeni. „Am venit într-un moment în care parohia avea ­nevoie de înnoire, iar la instalare am văzut credincioşi care îşi doreau să aibă preotul lor. Pentru că au văzut şi ei dorinţa noastră de a rămâne în mijlocul lor, au fost săritori, au fost empatici şi ne-au ajutat cu ce au putut. Începutul a fost foarte greu dacă ne gândim la neajunsuri, dar am avut curajul şi imboldul tinereţii, precum şi credinţa în Dumnezeu că lucrurile se vor aşeza. Am simţit-o ca pe o datorie, după cum spune Mântuitorul: «Când le veţi face, să spuneţi: datori eram». Iar acum nici nu ne plângem, nici nu ne lăudăm… doar ne amintim de cele ce ne-au unit”.

Iar părintele nu doar că a rămas paroh până astăzi în cel mai vechi sat al comunei Belceşti, ci a reuşit, prin perseverenţă şi cu sprijinul enoriaşilor, al fiilor satului plecaţi să se realizeze profesional şi material, să repare casa parohială, să pună în ordine biblioteca şi arhiva parohiei, să instaleze o centrală pentru a fi căldură în biserică. Mai apoi, a demarat şi ample lucrări de renovare, consolidare şi înfrumuseţare: s-a curăţat catapeteasma, o nestemată a acestor locuri, şi s-a pictat din nou biserica pe interior. În ziua de 22 septembrie 2013 a fost resfinţită de Prea­sfinţitul Calinic Botoşăneanul.

„Au aplaudat oamenii cu lacrimi în ochi când au văzut ce frumuseţe se ascundea în spatele fumului şi al timpului aşternut peste iconostas. Un moment emoţionant cum au fost multe altele şi, nădăjduim, cum vor mai fi şi în continuare”, completează părintele paroh.

Relaţie specială cu şcoala şi fiii satului

Ca în mai toate satele României, întâlnim şi aici fenomenul migraţiei, iar tinerii au înlocuit naveta la locurile de muncă din Iaşi, Tg. Frumos sau Paşcani cu plecările definitive în străinătate. Nu este de mirare că într-un an nu se fac mai mult de trei botezuri, că la şcoala primară din sat se învaţă în sistem simultan ori că din cele aproximativ 200 de gospodării, peste 70 sunt părăsite.

Relaţia cu şcoala este una specială, iar educaţia pe care ulmenii au primit-o de-a lungul vremii, cu implicarea neobosită a cadrelor didactice, a făcut posibil ca de aici să se ridice oameni mari, cu profesii dintre cele mai nobile: profesori, ingineri, avocaţi sau economişti. „De curând a fost omagiată doamna profesoară Victoria Elena Toma, fostă directoare a şcolii noastre şi în urma întrevederii cu domnia sa am înţeles că la temelia formării ulmenilor au stat oameni cu vocaţie, dedicaţi şi devotaţi meseriei lor. Chiar şi în momentele când pica şcoala pe copii, profesorii au fost alături de ei şi nu au încetat să-i înveţe carte, să-i înveţe să fie oameni, să-şi respecte trecutul şi istoria neamului. Se întorc fii ai satului şi îmi spun: «Părinte, acolo, departe unde sunt, nu îmi este ruşine nici cu limba şi nici cu credinţa mea». A fost mângâietor pentru mine să aud această mărturisire care evidenţiază rolul important pe care l-au avut şi îl au în continuare, alături de familie, şcoala şi Biserica”, a mai spus pr. Ionuţ Ilinca.

Această împreună lucrare la care şi-au adus contribuţia familia, Biserica şi şcoala dăinuie şi acum, în sat fiind organizate activităţi dintre cele mai diverse în urma cărora copiii şi tinerii să extragă seva unei creşteri sănătoase, în duhul valorilor şi al educaţiei creştine: serbări la diferite sărbători şi zile importante din an, cateheze, activităţi recreative, tabere, excursii sau pelerinaje.

„Bineînţeles că multe dintre activităţi nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi implicarea unor fii ai satului precum domnul primar Dumitru Tănase, domnul Vasile Ciobanu, fără parteneriatul deosebit cu domnul Constantin Tihulcă, director al şcolii din satul vecin, Liteni, şi fără buna colaborare cu ai mei fraţi preoţi din celelalte şapte sate ale comunei Belceşti”, încheie părintele paroh Ionuţ Ilinca.