Sfânta şi Marea Sâmbătă; Sf. Ier. Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (Slujba lui se va săvârşi luni, în a doua zi de Paşti); Sf. Sfinţit Mc. Antipa, Episcopul Pergamului
În Sfânta şi Marea Sâmbătă „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică”. Astăzi se încheie Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Sâmbăta Mare este cea mai importantă zi din Săptămâna Mare, lucru mărturisit şi de Sinaxarul zilei din Triod: „Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; şi iarăşi mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă şi Mare Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s‑au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru”.
În Sâmbăta Mare, Domnul nostru Iisus Hristos este cu Trupul în mormânt, după ce, vineri seara, a fost îngropat de „Iosif cel cu bun chip”, care, „de pe lemn luând preacurat Trupul” Mântuitorului, „cu giulgiu curat” l‑a înfăşurat şi, „cu miresme, în mormânt nou îngropându‑L l‑au pus”, iar cu sufletul S‑a pogorât la iad.
Domnul Iisus Hristos „a fost împreună cu tâlharul în Rai; a fost și în iad, după cum s‑a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într‑un chip mai presus de fire, Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n‑a suferit nimic în mormânt, după cum n‑a suferit nimic pe Cruce” (Sinaxar Sâmbăta Mare).
Domnul nostru Iisus Hristos trece prin toate etapele omului căzut din pricina păcatului lui Adam, dar fără păcat şi stricăciune, pentru a mântui neamul omenesc, iar prin Învierea Sa să ne dăruiască viaţa veşnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.
Hristos coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteşte izbânda asupra morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi: „Dar deodată iadul se strânge și se cutremur când simte puterea mai tare a Domnului; și, după puțină vreme, S‑a sculat Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și a scos pe cei ținuți din veac din iad” (Sinaxar Sâmbăta Mare).
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (†1868), este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în ziua de 11 aprilie. Anul acesta slujba lui se va săvârşi luni, a doua zi de Paşti, pentru că astăzi suntem în Sfânta şi Marea Sâmbătă din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul VIII - Luna Aprilie, ne spune că Sfântul Calinic „s‑a născut la Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi‑a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareţul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi care l‑a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea. După un an de osteneli şi de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându‑i‑se numele în Calinic, în anul 1808. Apoi, peste o lună, s‑a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon.
Sfântul Calinic a vieţuit în Mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu‑se zi şi noapte, în post şi în rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul har al preoţiei, iar după alţi cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit‑o, cu multă iscusinţă, timp de 32 de ani (1818‑1850), săvârşind multe fapte vrednice de laudă. A ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe, stăreţia şi bolniţa din Mănăstirea Cernica, Biserica Sfânta Treime şi biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina, unde a înfiinţat o şcoală, precum şi câteva biserici în parohii de sat.
În ziua de 26 octombrie a anului 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit Episcop al Râmnicului Vâlcii, unde a săvârşit fapte mari şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind‑o cu zugrăveală şi odoare scumpe, şi a dat viață nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă pustnicească l‑a îndemnat să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să ducă o viaţă sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athos, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, în perioada 1850‑1866, după care, simţindu‑se slăbit de bătrâneţe şi fiind bolnav, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându‑se la Domnul în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorinţa sa, în tinda Bisericii Sfântul Gheorghe.
Cât timp a vieţuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s‑a supus, întru toate, rânduielilor vieţii monahale, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l‑au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milostiv şi darnic cu toţi. Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, fiind împodobit şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în Viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci şi văduve, iar tot ce a agonisit a împărţit, cu milostivire, în faceri de bine. Mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc şi astăzi cei ce cu credinţă aleargă la acest vas ales al Domnului, cinstind moaştele sale care se află aşezate în Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Cernica”.