Sfântul Andrei Șaguna, luminătorul românilor ardeleni

Dumnezeu a rânduit întotdeauna oameni provi­den­țiali acolo unde a fost nevoie mai mare de ei. Un astfel de om a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, ctitor de credință și cultură, om al rugăciunii și un deosebit luptător pentru propășirea românilor ardeleni. Într-o perioadă dureroasă pentru românii or­to­docși din Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna a fost lumânarea care a reaprins candela credinței și a speranței în sufletele tuturor românilor prigoniți. Tocmai de aceea a și fost numit „Mesia al ardelenilor”.

De numele Sfântului Andrei Șaguna, prăz­­nuit de Biserica Ortodoxă Română pe 30 noiembrie, se leagă atât de multe lucruri, încât este dificil să îi conturezi o biografie în doar câteva rânduri.

A avut o deosebită activitate ca ierarh, cea mai mare realizare fiind reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, dar și ca om de cultură, tipărind numeroase cărți de folos duhovnicesc și îngrijindu-se ca toți românii să învețe să scrie și să citească. A fost în același timp un deosebit filantrop, îndemnând preoții parohi să facă colecte pentru cei năpăstuiți, înființând școli pentru orfani sau făcând milostenie din puținii bani pe care îi avea.

S-a născut în 1808 în Mișcolț, Ungaria, a studiat la Universitatea din Pesta filosofia și dreptul, iar apoi teologia la Vârșeț. A intrat în monahism la mănăstirea sârbească Hopovo, iar apoi a îndeplinit numeroase funcții administrative în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În 1846, după moartea episcopului român de la Sibiu, Vasile Moga, Mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Şaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, făgăduința sa de atunci fiind să-i ridice pe românii ardeleni spre tot ce este bun şi ­înălţător.

Învăţământul ortodox românesc, o prioritate în agenda Mitropolitului Șaguna

Părintele academician Mircea Păcuraru a subliniat într-unul din articolele sale activitatea politică a mitropolitului. Acesta s-a implicat cu toată fiinţa lui în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni. A fost copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, cea care a formulat un program cu 16 revendicări politico-naţionale, apoi tot Adunarea l-a delegat în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena aceste petiţii. Şaguna le-a prezentat împăratului, primind asigurări că ele vor fi satisfăcute.
Organizarea învăţământului ortodox românesc de toate gradele din Transilvania a fost un alt proiect de pe agenda ierarhului ardelean.

Mitropolitul Șaguna a îndrumat întregul învățământ românesc, cerând profesorilor să întocmească manuale fiecare pe specialitatea lui. Sub îndrumarea lui s-au înfiinţat aproape 800 de şcoli în Arhiepiscopia Sibiului, un lucru extraordinar având în vedere că la acea dată existau 900 de parohii. Iar aceste școli nu erau coordonate de autoritățile maghiare, ci de Biserică. O dovadă a implicării sale deosebite în propășirea învăță­mân­­tului este faptul că în chiar pastoralele sale insista să se ridice clădiri care să folosească drept școli confesionale.

Totodată, a înfiinţat mai multe fundaţii la arhiepiscopie din care se acordau burse unor elevi şi studenţi merituoşi. La îndemnul lui, un mare avocat aromân din Budapesta, Emanuil Gojdu, a creat o fundaţie din care să se acorde burse pentru elevi, studenţi, dar şi meseriaşi. S-au acordat peste 5.000 de burse până la Unirea din 1918.

A înființat o tipografie eparhială și în timpul vieții sale a tipărit peste 200 de titluri, aici fiind tipărit și „Telegraful Român”, ziar care apare și în zilele noastre, dar și Îndrumătorul bisericesc, un calendar în format carte.

Om al rugăciunii

Deși activitățile administrative îi acaparau mult din timpul său, nu își neglija niciodată pravila, mărturii din vremea sa arătând cât de osârduitor era Mitropolitul Șaguna.

Era prezent mereu la slujbă și nu doar la Liturghie, ci și la Utrenie și Vecernie. Tot aici, intervenea atunci când studenții teologi greșeau câte ceva, astfel încât aceștia să învețe rânduiala corectă.

Într-un interviu, Înaltpreasfin­țitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, vorbea despre rigoarea pe care Sfântul Andrei Șaguna o avea când era vorba de rugăciune. Spunea Înaltpreasfin­ția Sa că în fiecare dimineață, între orele 5:00 și 7:00, își îndeplinea pravila și nimeni nu îl deranja în acest interval. Trăind toată viața în modestie, la fel a vrut să își petreacă și plecarea din această lume. A dorit să fie înmormântat lângă biserica mare din Rășinari, unde slujise de atâtea ori, „fără pompă, fără muzică și fără predică”, prohodit de un singur preot, ieromonahul Gherman Bogdan, duhovnicul sfântului. Dorința i-a fost respectată, mitropolitul trecând la cele veșnice pe 16/28 iunie 1873, întreaga sa avere fiind lăsată Arhiepiscopiei Sibiului. Totuși, la slujba de înmormântare au venit români din toate părțile Ardealului pentru a-și lua rămas-bun de la cel care le-a purtat de grijă fiilor săi ca un adevărat tată.

La scurt timp după moarte, s-a creat un adevărat cult pentru mitropolit, în numeroase case țărănești, alături de icoane fiind și chipul lui Șaguna, chiar Ioan Slavici consemnând că ortodocșii din Ardeal îl socoteau sfânt.

Descoperirea moaștelor

Mausoleul Mitropolitului Andrei Șaguna aflat la Rășinari a fost consolidat, repictat și sfințit în 1973 cu ocazia comemorării a 100 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui prelat transilvănean.

E interesant că ierarhul ardelean nu a dorit să fie deshumat, lăsând cu limbă de moarte să nu se umble la mormântul său. Dar Dumnezeu a vrut altfel. Înainte de slujba de binecuvântare a edificiului, în același an, joi, 19 aprilie, aproape de sărbătoarea Floriilor, pe când lucrările privind fresca erau în toi, s-a petrecut un fapt neprevăzut. Schela era montată pentru pictură, iar pictorul împreună cu cei doi ucenici ai săi au început zugrăvirea chipului Pantocratorului, aflat la 7 metri înălțime.

La un moment dat, povestește martorul acestei întâmplări, inginerul diacon pe atunci Mircea Zamfir, actualmente arhimandritul Modest Zamfir, schela a cedat și pictorul a căzut peste piatra de mormânt. Gresia, erodată de timp și umiditate, s-a rupt în două bucăți, iar pictorul a căzut în mormântul adânc de 3 metri, plin cu apă. Intervenția promptă, dar deloc ușoară a celor doi ucenici a făcut ca pictorul să fie salvat la timp.

„Am anunțat imediat pe Mitropolitul Nicolae Mladin, iar acesta a venit la fața locului însoțit de părintele profesor Grigorie Marcu, a constatat cele întâmplate în acest incident și a dispus scoaterea apei din mormânt.

Groapa în care fusese depus Șaguna era cimentată, iar pe fundul acesteia se afla sicriul de metal, spart în zona capului prin căderea pictorului. Osemintele din sicriu au fost adunate cu multă grijă și puse într-un sipet. În sicriu au mai fost găsite o cruce de lemn, coperta de lemn a Sfintei Evanghelii (foile acestea erau complet degradate), în zona gâtului defunctului o cruciuliță de lemn cu șnur și câteva monede ruginite, imposibil de identificat sau datat. Tot conținutul sicriului, depozitat în sipet, a fost predat Mitropolitului Mladin și depus în Altarul Bisericii «Sfânta Treime», mausoleul aflându-se în cimitirul acestei parohii”, își aduce aminte părintele Modest. După o săptămână, tot ce rămăsese de pe urma lui Șaguna a fost așezat într-un sicriu de stejar și, oficiindu-se Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire a ierarhului, a fost pus din nou în mausoleu. La această ceremonie au luat parte tot personalul Mitropoliei și Institutului Teologic din Sibiu, studenți și o mulțime mare de credincioși.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Mladin, diaconul Mircea Zamfir a luat falanga degetului arătător al mâinii drepte și a așezat-o într-o mică raclă de argint aurit. Pe capacul casetei se află gravate chipul sfântului mitropolit și sfântul deget al lui, iar pe părțile laterale sunt gravate Biblia lui Șaguna tipărită în 1858, macheta clădirii Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov și numele donatorilor care au contribuit la achiziționarea raclei.

Caseta cu sfintele moaște ale mitropolitului se află astăzi la loc de cinstire, special amenajat în vestitul liceu brașovean în așa fel încât promoțiile de elevi ai colegiului să fie vegheate în zidirea lor sufletească de cel care a fost părintele ardelenilor ortodocși, așa cum declarase încă de la hirotonia sa: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”.