Sfântul Antonie cel Mare, slava cuvioșilor
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este unul dintre cei mai mari Părinţi duhovniceşti din istoria creştină. A trăit vreme de 105 ani, din care mai bine de opt decenii le-a închinat vieţuirii monahale. Şi, la peste 17 veacuri de la trecerea sa din această lume, creştinii îl cinstesc ca un mare Părinte al pustiului egiptean şi ca model de asceză unită cu rugăciunea în urmarea lui Hristos.
Atunci când dreptmăritorii noştri creştini se roagă Cuviosului Antonie cerându-i ajutorul în necazuri şi nevoi se folosesc de Acatistul pe care l-a alcătuit Biserica pentru cinstirea marelui Avvă egiptean.
Acatistul ne spune că el a fost „om cu firea”, dar prin viaţa lui curată a ajuns să fie „împreună-cetățean cu îngerii”, pentru că a trăit „pe pământ ca fiind fără de trup”. El a lepădat „toată purtarea de grijă a trupului” căutând „pământul cel de viață dătător al pustiului” şi aşa a fugit „de întunericul cel negru al Egiptului”.
„Prin înfrânare și nevoință” a devenit, după ani de asceză, „pildă monahilor”. Mai ales că a fost greu încercat de duhurile rele în timpul nevoinţelor sale duhovniceşti: „Văzându-te vrăjmașul pe tine, de Dumnezeu purtătorule, la înălțime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă, după puțin, s-a rușinat de sporirea ta prin care, nevoindu-te cu trupul și înălțându-te cu sufletul, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!”
Sfântul Antonie a depăşit toate ispitirile de la cel rău cu „puterea Celui Preaînalt”, care l-a făcut „tare în toate”, şi aşa a rămas neclintit, dobândind daruri duhovniceşti de la Dumnezeu. Prin ele a devenit „canonul și temelia pustnicilor”.
Trăirea lui ascetică exemplară l-a făcut să fie văzut de tinerii din Egipt „ca pe unul mai presus de oameni” şi, ascultând cuvintele lui duhovniceşti, şi-au schimbat viaţa urmându-I lui Hristos. Pentru că el prin viaţa monahală pilduitoare „pământul l-a făcut cer”.
Cuviosul a transformat Pustiul Egiptului într-un rai al nevoinţelor duhovniceşti ale miilor de călugări care i-au urmat exemplul de desăvârşire monahală, pentru că Sfântul Antonie „ca un luceafăr în Pustiul Egiptului strălucind, întunericul înșelăciunii a gonit și, săvârșind pururea tămăduiri, prin el Dumnezeu S-a preaslăvit”.
Prin el „adâncimea pustietății” devine un „nou oraş”, iar muntele unde s-a retras în ultimele decenii de viaţă l-a transformat într-un alt Ierusalim şi Sinai, arătându-se „ca un alt Moise și Ilie”. Faptele sale îl fac „al doilea Moise”, chipul ascetic „al doilea Ilie” şi cu blândeţea se aseamănă regelui proroc David.
El a urmat „cărările Botezătorului”, de aceea în tropar cântăm: „Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale”.
Sfântul Antonie se arată „lumină trimisă de Luminătorul Cel mare”, care „a luminat pe toți” fiind „mare apărător al celor ce-l cinstesc”. Pentru aceasta, şi noi îi cerem să se roage „lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.