Sfântul Gheorghe, învăţător şi model pentru toţi tinerii creştini

Având nestrămutată credinţă în Dumnezeu şi îndelungă răbdare în suferinţe, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a adus pe sine jertfă bine primită Mântuitorului Iisus Hristos, de la care a primit cununa de biruinţă a martirilor, căci îndurând nenumărate chinuri din partea păgânilor, nu s-a uitat la trupul cel trecător, ci s-a îngrijit mai mult de sufletul cel nemuritor. Sfântul Gheorghe, ostaşul lui Hristos, este sărbătorit astăzi de creştinii ortodocşi, pentru că el este icoana vie a apărătorilor curajoşi ai Bisericii, chipul luminos al mărturisitorilor Adevărului nu doar în vremuri prielnice şi bune, ci şi în vremuri de încercare şi de prigoană.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos Domnul cu preţul propriei sale vieţi, neţinând seama de rangurile şi onorurile lumeşti, de statutul social înalt pe care-l deţinea la acel moment, de faptul că era ofiţer superior în garda împăratului Diocleţian sau de faptul că i se promiseseră multe bogăţii. Bărbat viteaz şi înţelept, a înţeles că cea mai mare bogăţie a omului este sufletul său. De aceea a şi pus în practică îndemnul Mântuitorului Care a zis: „Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 35-37).

În cântările bisericeşti Sfântul Gheorghe este numit diamantul răbdării cel înţelegător, stea mult luminoasă, mărgăritar de mult preţ, viteaz între mucenici şi apărător al credincioşilor în primejdii, dar şi grabnic ajutător şi vindecător al celor bolnavi, pentru că „bine lucrând pământul cel înţelenit de înşelăciunea cea diavolească şi credinţa idolilor cea spinoasă dezrădăcinând-o, a sădit viţa dreptei credinţe” într-o perioadă ostilă creştinilor. S-a născut în Capadocia din părinţi creştini şi a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Pentru că tatăl său a trecut la Domnul, Sfântul Gheorghe şi mama sa au plecat în Palestina, deoarece acolo erau rudele lor şi aveau în acea regiune multe averi şi moşteniri. Ajungând la vârsta maturităţii, tânărul Gheorghe a îmbrăţişat viaţa ostăşească şi fiind foarte viteaz a fost pus conducător peste mai multe oşti, ajungând comit şi voievod la vârsta de 20 de ani.

Văzând nedreptăţile şi chinurile la care erau supuşi creştinii din porunca împăratului, viteazul ostaş al lui Hristos nu a mai răbdat şi întărindu-se în credinţă a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării păgâneşti mărturisind că este creştin, că Hristos Iisus este adevăratul Dumnezeu, iar idolii nu sunt dumnezei, ci numai închipuiri omeneşti. În viaţa Sfântului Gheorghe se spune că la auzul acestor cuvinte îndrăzneţe, Diocleţian l-a pus pe un prieten al său, Magnenţie, să-l întrebe cine l-a îndemnat la o astfel de grăire. „Răspuns-a sfântul: Adevărul! Magnenție i-a zis: Care este adevărul acela? Răspuns-a Gheorghe: Adevărul este Însuși Hristos, Cel prigonit de voi. Zis-a Magnenție: Dar și tu ești creștin? A răspuns Sfântul Gheorghe: Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, și spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr”.

Atunci, împăratul l-a sfătuit să renunţe la credinţa sa şi să jertfească idolilor, căci altfel va pierde toate onorurile şi cinstea dregătoriei lui şi va fi dat spre chinuire. Nimic din acele vorbe n-au reuşit să-i slăbească credinţa în Dumnezeu, de aceea a fost mai întâi întemniţat, apoi cumplit chinuit. Nici un chin însă nu i-a îngrozit sufletul şi nici mintea nu i-a clintit Sfântului Gheor­ghe, care în timp ce suferea înălţa smerite rugăciuni către Dumnezeu. Tot din Sinaxarul zilei de 23 aprilie aflăm că în timpul persecuţiilor sfântul a făcut mai multe minuni, între care a sfărâmat cu puterea Crucii capiştea idolului Apolon. „Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon și întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsuflețit, ca pe un viu, zicând: Tu voiești să primești jertfă de la mine ca un Dumnezeu? Sfântul, zicând aceasta, și-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns niște cuvinte ca acestea: Nu sunt Dumnezeu, numai Unul este Dumnezeu, Acela pe care tu Îl propovăduiești! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-I slujesc Lui și înșelăm pe oamenii cei stăpâniți de zavistie. Atunci sfântul a zis către el: Dar cum îndrăzniți voi să stați aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu? Zicând sfântul acestea, un sunet și glas de plângere ieșea de la idoli, apoi deodată căzând toți la pământ, s-au sfărâmat”.

Înainte de a fi decapitat, Sfântul Gheorghe I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate, rugându-L să-i primească sufletul în Împărăţia cerurilor. În icoanele ortodoxe, adeseori Sfântul Gheorghe este reprezentat ca un ostaş tânăr şi viteaz, călare pe cal şi ţinând în mână o lance cu care ucide un balaur - reprezentarea diavolului, a răului -, tocmai pentru a se sublinia în mod simbolic curajul şi biruinţa sfântului asupra răului, minciunii şi disimulării. Atât prin cuvinte, dar mai ales prin fapte, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a dat dovadă de credinţă puternică şi de viaţă morală ireproşabilă, de aceea el este învăţător şi model pentru toţi tinerii creştini, care sunt chemaţi la trăire morală, la viaţă sfântă şi la imitarea sfinţilor.

Astăzi, raportarea la sfinţi este un imperativ deosebit de actual şi de preţios. Imitarea sfinţilor este de fapt apropierea de ei şi de Hristos la nivel duhovnicesc. Pentru că trăim într-o societate în care se constată tot mai mult o criză în rândul tinerilor în ceea ce priveşte reperele autentice, experienţa imitării sfinţilor este de dorit mai ales atunci când ne referim la problema libertăţii. Păşind pe urmele sfinţilor, omul îşi însuşeşte ethosul Bisericii şi dobândeşte harul Duhului Sfânt. Prin comuniune cu sfinţii se realizează comuniunea cu Hristos, sfinţii fiind repere pentru credincioşi în ceea ce priveşte adevărata libertate.

Sfântul Gheorghe a îndurat toate chinurile, făcându-se astfel mesager al dreptăţii şi al răbdării. Asemenea lui, orice creştin ar trebui să fie statornic în credinţă, curajos în mărturisirea Adevărului şi îndelung- răb­dător în suferinţe şi necazuri pentru a primi de la Hristos darul iertării păcatelor şi cununa biruinţei asupra patimilor.