Sfântul Petru Damaschin despre rugăciunea curată

În viața fiecărui creștin practicant, rugăciunea ocupă un loc deosebit de important. Rafinarea continuă a acestei lucrări duhov­ni­cești este unul dintre scopurile pe care însetarea de harul dumnezeiesc o trezește în sufletele noastre. Și, așa cum se întâmplă în tot ceea ce facem și gândim, trebuie să tindem către piscul înalt al rugăciunii curate.

Sfântul Petru Damaschin este un Părinte filocalic care a dobândit nu doar o bogată experiență spirituală personală, dar care a reușit să sintetizeze foarte bine și multe dintre cunoștințele și experiențele Părinților care au trăit înaintea sa. În ceea ce privește rugăciunea curată, Sfântul Petru Damaschin afirmă că, pentru dobândirea acesteia, avem nevoie și de lecturarea cărților sfinte, precum și de zăbovirea cu răbdare asupra cuvintelor pe care le rostim atunci când ne rugăm. În plus, trebuie evitată complet lucrarea imaginației în rugăciune - cea mai periculoasă fiind cea care ne înfățișează ca desăvârșiți și care reprezintă doar o înaltă părere de sine născută din patima mândriei. Sfântul Petru Damaschin afirmă următoarele: „De fapt rugăciunea este ajutată de citirea în liniște, și citirea, de rugăciunea curată, când cineva ia aminte la cele spuse și nu citește sau cântă în fugă. Altfel nu poate cuprinde cum trebuie înțelesul lor, din pricina întunericului patimilor. Pe lângă aceasta, adeseori rătăcim prin închipuirea de sine. Mai ales pățesc aceasta cei ce-și închipuie că au înțelepciunea lumii acesteia, neștiind că avem nevoie de cunoștința prin făptuire ca să înțelegem acestea” (Cuv. Petru Damaschin, „Învățături duhovnicești”, I, în: Filocalia, vol. 5, trad. de Pr. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2006, p. 48). Părerea de sine se naște în sufletul rugătorului nu doar din ignoranță sau neștiință, ci și atunci când acesta, având o cunoaștere mai bogată dobândită din diverse lecturi, ajunge să fie acaparat de gândul că știe foarte bine ce are de făcut. Practica rugăciunii trebuie unită cu smerenia și lecturarea cărților sfinte, fără însă a fi umbrită de înalta părere de sine. „Căci precum dacă plugarul nu-și lucrează pământul, acesta se face vârtos, oricât ar fi de bun, așa și mintea, dacă nu se adună în rugăciune și citire, și nu are acestea ca lucrare, se îngroașă și cade în neștiință. Și precum pământul, chiar dacă e plouat și străbătut de soare, nu aduce folos plugarului, dacă acesta nu-l seamănă și nu-l păzește, așa nici mintea nu poate avea cunoștința fără fapta morală, chiar dacă a primit-o pe aceea de la har; ci pe măsură ce se întoarce încetul cu încetul, din nepăsare, spre patimi, îndată rătăcește. Și chiar dacă vede întru câtva, pentru părerea de sine, este părăsită de har” (Cuv. Petru Damaschin, „Învățături duhov­nicești”, II, p. 207). În acest pasaj, Sfântul Petru Damaschin exprimă foarte clar faptul că mintea omenească este curățată prin lucrarea rugăciunii, dar și prin citirea cărților duhovnicești și devine tot mai luminoasă și pregătită pentru primirea harului dumnezeiesc. Însă dacă nici nu ne rugăm și nici nu citim, atunci mintea noastră devine nepăsătoare, întunecată și își reduce activitatea doar la cercetarea lucrurilor materiale și spre lucrarea patimilor sufletești. În felul acesta, este hrănită și părerea de sine, care acționează ca un izolator sufletesc împotriva harului dumnezeiesc, adâncind rătăcirea spirituală a omului și lipsindu-l pe acesta de discernământul necesar deciziilor potrivite.

Pregătirea ascetică a rugăciunii

Rugăciunea necesită și o intensă pregătire ascetică. Însă cel mai greu exercițiu ascetic nu constă în postirea trupească sau în orele dedicate rugăciunii, ci în eliberarea minții noastre de orice gând și imaginație. Trezvia minții cuprinde exact această încercare continuă de a ne elibera sufletește de grijile și imaginile, de gândurile și raționamentele cu care demonii încearcă să ne ispitească în vremea rugăciunii, pentru a ne desprinde de dialogul nostru neîncetat cu Dumnezeu. Sfântul Petru Damaschin observa următoarele: „Căci dacă se va opri cineva de la toate și se va îngriji numai de faptele trupești și sufletești, numite de Părinți evlavie, iar, pe de altă parte, nu va crede în nici un vis și în nici un gând propriu, care nu are mărturie din Scriptură, și va fugi de toată întâlnirea deșartă ca să nu audă și să nu citească nimic fără rost și mai ales ceva despre erezii, se vor înmulți în el lacrimile înțelegerii și ale bucuriei, încât să poată bea din mulțimea lor; și va ajunge la cealaltă rugăciune, cea curată, care se cuvine văzătorului (contemplativului)” (Cuv. Petru Damaschin, „Învățături duhovni­cești”, I, p. 57). Observăm cum Sfântul Petru Damaschin adaugă la condițiile pentru dobândirea rugăciunii curate enumerate anterior și eliminarea dialogurilor sau întâlnirilor inutile, cu persoane care ne risipesc atenția și ne încarcă mintea și inima cu bârfa, calomnia sau cuvintele nepotrivite pe care le rostesc necontenit. În mod surprinzător, aici Sfântul Petru Damaschin atrage atenția și asupra lecturilor nepotrivite - rugăciunea curată nu poate fi dobândită de cel care citește cărți care nu aduc un folos sufletesc. Pentru cel care se pregătește ascetic și se roagă cu smerenie, izvorăște însă mai întâi lucrarea plânsului duhovnicesc, care curăță inima și mintea lui și care îi asigură ridicarea la treapta contemplației, prin care poate observa în liniște și curăție, rațiunile dumnezeiești ascunse în creație.

Vindecarea minții - efect al rugăciunii curate

Lucrarea duhovnicească a plânsului deschide în mod rodnic calea spre dobândirea rugăciunii curate, iar aceasta din urmă conduce la unirea cu Dumnezeu în chip minunat, așa cum ne spune Sfântul Petru Damaschin: „Fiindcă toată lucrarea trupească, adică postul, privegherea, psalmodierea și citirea, liniștirea și celelalte se fac pentru a se curăți mintea. Iar mintea fără plâns nu se poate curăți, ca să se unească cu Dumnezeu în rugăciunea curată, care o răpește din toate înțelesurile și o face fără chip și fără formă” (Cuv. Petru Damaschin, „Învățături duhovnicești”, I, p. 78). Treapta contemplării este astfel depășită, iar mintea unită cu harul dumnezeiesc trece dincolo de înțelesurile lumii create și se împărtășește de bucuria și lumina spirituală. Roadele rugăciunii curate sunt fără de preț și către ele trebuie să tindem sufletește întreaga noastră viață. Și chiar dacă nu vom ajunge pe cele mai înalte trepte ale acesteia, măcar să încercăm să ne ferim sufletește de părerea de sine și de imaginație și gânduri atunci când ne rugăm. Va fi și acesta un folos sufletesc foarte mare.