Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic

Mineiul lunii octombrie anunţă că, "după 11 zile ale acestei luni, în Duminica viitoare, săvârşim pomenirea Sfinţilor Părinţi, celor ce s-au adunat în Niceea, a doua oară, la al şaptelea a toată lumea Sinod, trei sute şaizeci şi cinci de Sfinţi Părinţi, spre lepădarea şi răsturnarea dogmelor celor fără de Dumnezeu, ale urâtorilor de icoane, ale lui Copronim şi ale episcopilor celor de o cugetare împreună cu el, şi asupra nelegiuitului lor soboraş".

Conform Tipiconului Marii Biserici din Constantinopol (sec. X), "sfinţii şi fericiţii Părinţi" de la Sinodul VII Ecumenic erau pomeniţi în data de 11 octombrie. Sărbătoarea este legată de faptul că sinodul s-a încheiat la 13 octombrie 787, în Palatul imperial Magnaura din Constantinopol, când împărăteasa Irina şi fiul ei au semnat horosul oficial. Prăznuirea Părinţilor care au restabilit dreapta credinţă s-a instituit la scurt timp după încheierea sinodului, cel mai târziu la începutul secolului al IX-lea. Datorită popularităţii de care s-a bucurat în Constantinopol, sărbătoarea a fost stabilită pentru cea mai apropiată zi de duminică dintre 11 şi 17 octombrie. Lupta împotriva icoanelor Ultima mare confruntare de doctrină a Bisericii primelor veacuri a fost iconoclasmul, erezie îndreptată împotriva cultului icoanelor. După o serie de persecuţii lansate de împăraţi bizantini iconoclaşti, Biserica a răspuns prin convocarea Sinodului al VII-lea Ecumenic, în 787, la Niceea. Unii dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi au mărturisit ortodoxia cinstirii icoanelor în Biserică încă din perioada de aur a patristicii. Sfântul Vasile cel Mare (†379) vorbea despre cinstirea adusă icoanei, care se ridică la cel reprezentat în icoană. Sfântul Grigorie Teologul (†390) recomanda imaginile creştine pentru împodobirea bisericii, dând exemplu pe tatăl său, episcopul Grigorie din Nazianz. Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) vorbea despre egalitatea dintre cuvântul propovăduit şi icoană, numind icoana mijloc de aducere aminte şi cinstire a sfinţilor. Canonul 82 al Sinodului II Trulan (692) decreta ca pe viitor Mântuitorul Hristos să nu mai fie reprezentat iconografic în chip de miel, ci după chipul Său omenesc prin care ne amintim de întrupare, pătimiri şi mântuire. Împăraţi iconoclaşti şi Sfinţi Părinţi iconoduli Împăratul Leon al III-lea Isaurul (717-714), în 726 a luat măsuri de înlăturare a icoanelor din biserici şi din locuri publice. În urma reacţiei ferme a credincioşilor din capitala imperială, împăratul căuta să legifereze iconoclasmul prin Biserică. A convocat, astfel, în 730 o conferinţă teologică "silentium" ce legifera iconoclasmul, peste refuzul patriarhului ecumenic Gherman, care avea să fie depus. Între apărătorii cultului sfintelor icoane, episcopul Romei, Gherman al II-lea, a trimis două scrisori împăratului Leon prin care îi atrăgea atenţia că nu are dreptul să se amestece în treburile Bisericii, amintindu-i că folosirea icoanelor este în conformitate cu învăţătura Bisericii, iar icoana transmite aceleaşi învăţături de credinţă ca Sfintele Evanghelii. La rândul său, patriarhul ecumenic Gherman al Constantinopolului a adresat episcopilor ortodocşi scrisori în care arăta cum cinstirea icoanelor este diferită de adorarea lui Dumnezeu şi se aduce datorită întrupării Mântuitorului Hristos. Poate cel mai fervent apărător al sfintelor icoane a fost Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, care a scris trei tratate împotriva iconoclaştilor. Domnia lui Leon a însemnat, totuşi, o atitudine relativ moderată asupra celor ce cinsteau icoanele, bisericile păstrând frescele şi mozaicurile ce le împodobeau. A urmat însă la tron împăratul Constantin al V-lea "Copronimul" (741-775), mult mai aprig, cel ce a pregătit sinodul iconoclast de la Hieria (10 februarie - 8 august 754). Împăratul Leon al IV-lea Hazarul (775-780) permite întoarcerea ortodocşilor exilaţi, însă în anul 779 împărăteasa Irina, cinstitoare a icoanelor, este alungată. Cu moartea împăratului Leon al IV-lea (8 septembrie 780) se încheie prima fază a iconoclasmului bizantin. Sinodul al VII-lea Ecumenic Împărăteasa Irina preia conducerea imperiului, în calitate de regentă a fiului minor, Constantin al VI-lea (780-797), şi pregăteşte organizarea unui sinod ecumenic pentru a restabili învăţătura de credinţă ortodoxă. Prima încercare a fost la 7 august 786, când patriarhul Tarasie deschidea lucrările şedinţei din Biserica "Sfinţilor Apostoli" din Constantinopol, însă armata imperială iconoclastă a intervenit, întrerupând sinodul. Împărăteasa Irina a organizat o expediţie împotriva arabilor, pentru a elibera capitala de trupele iconoclaste, pregătind de data aceasta la Niceea primirea sinodalilor. La 24 septembrie 787 se deschidea, la Niceea, Sinodul al VII-lea Ecumenic, în prezenţa familiei imperiale. Definiţia dogmatică a acestui sinod restabilea ortodoxia, după rostirea Simbolului de credinţă niceo-constantinopolitan şi anatematizarea tuturor ereticilor din secolele precedente: "Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care şi cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin s-a întrupat în realitate, şi nu în aparenţă. Urmând calea împărătească, învăţăturilor inspirate de Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniei Bisericii universale, în care sălăşluieşte Sfântul Duh, mărturisim, cu toată convingerea şi claritatea că, precum semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa şi sfintele icoane demne de cinstire, să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material şi să fie aşezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân şi Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, Sfintei Maicii Sale, ale sfinţilor îngeri, ale tuturor sfinţilor şi drepţilor". … în artă Dionisie din Furna, în "Erminia picturii bizantine", arată reprezentarea canonică a Sinodului al VII-lea Ecumenic: "Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Constantin copil mic şi mama sa Irina, şezând în jeţuri; şi Constantin ţinând în mâini icoana lui Hristos, iar Irina icoana prea-sfintei Fecioare; şi despre amândouă părţile lor Tarasie al Constantinopolei şi locţiitorii papei, Petru şi alţi patru prezviteri; şi alţi şsfinţiţ părinţi şezând şi ţinând în mâini icoane. Şi în mijlocul lor un arhiereu scriind: Oricine nu se închină sfintelor icoane şi cinstitei Cruci să fie anatema!". … şi în cântarea Bisericii Sărbătoarea este dedicată Sfinţilor Părinţi, iar nu sinoadelor ca evenimente, pentru că în cultul ortodox sunt pomenite persoanele participante la istoria mântuirii. Părinţii sunt numiţi în cartea de slujbă ai "aşezămintelor apostoleşti osârduitori păzitori", "luminători prea străluciţi ai adevărului", "de cele cereşti gânditori", "stele mult-luminoase ale tăriei celei înţelegătoare", "florile Raiului, cele cu duhovnicească mireasmă", "lauda Niceei şi podoaba lumii". La slava Vecerniei, cântăm: "Pe trâmbiţele Duhului cele de taină, purtătorii de Dumnezeu Părinţi, astăzi să-i lăudăm; pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii, cântare întocmită de teologie, mărind o Treime neschimbată, o fiinţă şi Dumnezeire; pe surpătorii lui Arie, şi pe apărătorii drept-credincioşilor; pe cei ce se roagă totdeauna Domnului, să miluiască sufletele noastre". Cultul de venerare adresat Sfinţilor Părinţi este îndreptat spre mijlocirea acestora înaintea lui Dumnezeu, pe care Îl adorăm: "Prea proslăvit eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce luminători pe pământ pe părinţii noştri i-ai întemeiat şi printr-înşii la adevărata credinţă pe noi toţi ne-ai îndreptat, mult-Îndurate, slavă Ţie" (tropar).