Sfinţii şi sărbătorile închinate lor, în viaţa credincioşilor

Sărbătoarea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult milostivă, adună în cetatea Iaşilor mulţime de credincioşi pelerini, din toată ţara şi din toate laturile lumii ortodoxe, acestora adăugându-se - de fiecare dată - credincioşi aparţinând şi altor confesiuni creştine, atraşi de sfinţenia Cuvioasei şi de evlavia celor din jurul raclei sale.

Această atmosferă duhovnicească, unică în felul ei, este un bun prilej să medităm la rolul pe care sfinţii şi sărbătorile închinate lor îl au în viaţa noastră şi - redescoperindu-l - să experimentăm mai intens comuniunea de credinţă şi iubire - cu ei şi întreolaltă. În viaţa liturgică ortodoxă, pomenirea sfinţilor în cadrul sărbătorilor are - întâi de toate - rolul de a ne aduce aminte de bogăţia binefacerilor pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră prin Sfinţii Săi, pe de o parte, dar şi de viaţa lor minunată, petrecută în dăruire totală faţă de Dumnezeu şi în slujirea samarineană a semenilor, pe de cealaltă. Această aducere aminte reprezintă memoria liturgică a Bisericii şi ea are o faţă îndreptată spre Sfinţi, de care ne aducem aminte, şi alta îndreptată către cei care îşi aduc aminte - credincioşii participanţi la slujbă, care Îl roagă pe Dumnezeu să-şi amintească de ei. Acest fapt este reflectat, între altele, în slujba Cununiei, în care preotul se roagă pentru miri, zicând: "Adu-ţi aminte de dânşii, Doamne, Dumnezeule, precum Ţi-ai adus aminte de Enoh, de Sem şi de Ilie. Adu-ţi aminte de dânşii, Doamne, Dumnezeule, precum Ţi-ai adus aminte de Sfinţii Tăi 40 de Mucenici, trimiţându-le lor cununi din cer..." În al doilea rând, pomenirea Sfinţilor în cadrul sărbătorilor are scopul de a preamări pe Dumnezeu - Dătătorul de daruri, şi de a-i lăuda pe Sfinţii care au făcut roditoare aceste daruri în viaţa lor. Cinstindu-i pe ei şi darurile cu care s-au înveşmântat, Îl cinstim pe Dumnezeu - Dăruitorul, după cum se spune în rugăciunea de sfinţire a icoanelor cu chipurile Sfinţilor: "pe ei, cinstindu-i, pe Tine Te cinstim, Cel ce i-ai preamărit". În al treilea rând, sărbătorile închinate Sfinţilor şi viaţa lor însăşi, trăită în sfinţenie, sunt cărţi deschise şi şcoală vie, în care învăţăm dreapta credinţă şi dreapta vieţuire, în evlavie curată şi credinţă statornică, împlinind în viaţa noastră ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor. În acest sens, citind Vieţile Sfinţilor şi ascultând rugăciunile şi cântările, în care sunt preamărite virtuţile şi ostenelile lor, noi înşine învăţăm să vieţuim în acelaşi duh al credinţei, al evlaviei şi al împlinirii celor bune şi folositoare sufletului. Vrând să arate cât de important este să privim la vieţile Sfinţilor, cât de important este să facem din viaţa lor, normă de trăire duhovnicească, de comuniune cu Dumnezeu şi de relaţionare cu semenii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel ce trăieşte şi făptuieşte în duhul şi după lucrarea Sfinţilor devine el însuşi mormânt însufleţit, în care se aceia se sălăşluiesc. Iată ce spune el: "fiecare din voi, cei de faţă, este mormânt Sfântului, mormânt însufleţit şi duhovnicesc. Dacă aş deschide conştiinţa fiecăruia din cei de faţă, l-aş găsi pe Sfânt (se referea la Sf. Eustatie al Antiohiei n.n.), locuind în sufletul vostru. Aţi văzut că duşmanii n-au câştigat nimic, că l-au surghiunit? Aţi văzut că nu i-au stins slava, ci, dimpotrivă, i-au înălţat-o şi mai mult, au făcut-o mai strălucitoare? În loc să facă un singur mormânt, au făcut atâtea morminte, morminte însufleţite, morminte ce slobozesc glas, morminte care îndeamnă la aceeaşi râvnă" (Predici la sărbători împărăteşti şi cuvinte de laudă la Sfinţi). În al patrulea rând, cinstirea Sfinţilor şi ţinerea sărbătorilor închinate lor sunt pentru noi icoane ale comuniunii în credinţă şi mijloc de apărare şi de promovare a dreptei credinţe. Un părinte duhovnicesc al veacului al XX-lea spunea că unul dintre semnele credinţei, care arată şi definesc credinţa noastră, este frecventarea bisericii. Cu cât îi cinstim mai intens pe sfinţi, în cadrul sărbătorilor şi în viaţa particulară, cu atât mai mult se întăreşte credinţa noastră şi comuniunea de credinţă şi de evlavie cu toţi cei care s-au sfinţit şi se află în locaşurile cereşti şi cu cei care doresc să se sfinţească şi sunt pelerini spre Împărăţia lui Dumnezeu. În cele din urmă, cinstirea Sfinţilor şi ţinerea sărbătorilor închinate lor sunt pentru noi cale de agonisire a mântuirii. Credinciosul care îi cinsteşte pe Sfinţi şi petrece din timpul vieţii sale în prezenţa Sfinţilor şi în comuniune cu ei, în Biserică, exprimă, în mod vizibil, dorinţa de a experimenta această comuniune, veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. În partea finală a fiecărei slujbe, în formula de binecuvântare şi de încheiere, rostită de către preot, ne rugăm ca Dumnezeu, "pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Apostoli, ale Sfinţilor pe care îi prăznuim, ale celor care sunt ocrotitorii lăcaşului în care ne aflăm şi ale Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi". Aceasta înseamnă că pelerinajul nostru spre Împărăţia lui Dumnezeu trece prin Biserică, iar dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu se împlineşte prin rugăciunile şi cu ajutorul Sfinţilor. Pentru acestea şi prin acestea, Dumnezeu ne miluieşte şi ne mântuieşte. La zilele Cuvioasei Parascheva suntem chemaţi să ne bucurăm împreună de darul minunat al moaştelor sale, dar pe care Dumnezeu l-a făcut neamului românesc, însă, în acelaşi timp, suntem chemaţi să ne adâncim credinţa şi să ne sporim evlavia, căutând să ne asemănăm viaţa, tot mai mult, cu cea a Cuvioasei, având în minte cuvântul Psalmistului, care zice: cu cei cuvioşi, cuvios vei fi (Ps. 18; 25).