„Și a fost seară, și a fost dimineață...”

Răzvan Bucuroiu

 

Momentele de rugăciune ale zilei, în afară de cele spontane sau la diferite trebuințe, sunt seara și dimineața. Dar ce diferență uriașă între ele, între duhul lor, între ființa noastră ma­tinală și cea vesperală! Dimi­nea­ța, duhul omului e limpede, puterile sunt neîmpu­ținate, mintea clară, dorința de a porni o nouă zi de lucru sălășluiește înlăuntrul lui, proiectele sunt mari, speranțele așijderea. În rugăciunea de dimineață căutăm busola și binecuvântarea, întărirea și speranța, îndrumarea și dreptatea lui Dumnezeu. Suntem aidoma unui tânăr în plină putere: privim doar înainte!

Pe când seara, lucrurile se schimbă. După toată zdroaba zilei, nu mai suntem în căutare de busolă, ci de așezare; nu mai vrem proiecte noi, ci vrem ca tot ceea ce am făcut peste zi să fi fost bineplăcut Domnului. Mai mult, avem nevoie de iertare, de milă pentru păcatele comise peste zi. Îl implorăm pe îngerul păzitor să ne ierte, înșirând toată greșelile săvârșite până în acel ceas. Vrem milă, îndurare, iertare de păcate. A serii este smerenia, frângerea inimii, mâinile ridicate spre cer - jertfa de seară… Rugăciunea din avanscena nopții este momentul adevărului, al bilanțului și dacă dimineața ai ales să fii cumva, să te porți într-un anume mod, atunci numai seara poți să afli dacă ai reușit. Dimineața este învierea, seara este îngroparea.

Eu unul sunt un matinal, prin excelență. Dimineața am spor la lucru, la învățat, la proiecte noi, la idei curajoase și tot dimineața reacționez cel mai bine la stimulii duhovnicești. Sunt un om deplin, în toate puterile (și mințile) mele. Port în inimă cuvintele psalmistului „Dimineața vei auzi glasul meu...” (Ps. 5, 3), sau „Deşteaptă-te slava mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa” (Ps. 107, 2) și cred în ele cu toată ființa mea. David, divinul rege și cântăreț, a simțit binecuvântarea întâlnirii cu duhul lui Dumne­-zeu în zorii zilei, în puritatea aerului, în cântecul păsărilor, în voioșia care cuprinde toată făptura la primele raze de soare. Dumnezeu nu este în toate acestea, însă El le-a creat pentru noi, pentru bucuria și întărirea noastră. Ce cântec ne cântă natura, creația, încă de la deșteptare! Toate vibrează pentru noi, florile se deschid, înaripatele zboară, roua scânteiază pe iarbă, frunzele freamătă, norii se hârjonesc pe cer în lumina purpurie, care se albește rapid.

Cel mai frumos răsărit de soare l-am văzut pe muntele Sinai, după o escaladă de toată noaptea. Acolo sus am înțeles că Domnul ne vrea treji în zorii zilei, că așa poate vorbi cu noi, așa suntem pregătiți de întâlnire: văzând cum tenebrele nopții se retrag ca la un semn și cum lumina roșietică a răsăritului cucerește treptat lumea, cum vârfurile mun­ți­lor ies la iveală și se „aprind” la pri­mele raze, cum „roșesc” de plăcere la atingerea căldurii și a luminii. Lu­mea se dezvăluia treptat, ca la crea­ția cea dintâi, îmbujorată! Așa ne simțeam și noi, pelerinii, ieșiți din valtrapurile nopții, din veș­mân­tul de întuneric, din camuflajul negu­rilor la lumina zilei, la vederea Domnului. Frumoasă este întâlnirea cu Dumnezeu, astfel! Acolo unde Moise a primit tablele Legii, acolo oamenii de azi încă mai simt prezența Domnului prin tăcere, prin lumină, prin boarea suavă a vântului din zori. O mișcare insesizabilă a aerului ca o șoaptă a pustiului, ca un susur imperceptibil al pietrei, ca o orgă a culorilor în tonalități grave - totul te duce cu gândul la Dumnezeu. Și atunci caierul rugăciunii nerostite, nici măcar de dinainte știute, începe să se rotească de la sine: ești rugăciune, cu toată ființa ta!

Tot psalmistul: „Seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa, bucuria (Ps. 29, 5); precum şi: „Pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă” (Ps. 62, 1) - este ceea ce am simțit și eu pe Sinai, este ceea ce simt în fiecare dimineață când mă trezesc. Asta și pentru că din Evanghelii știam că Domnul Se ruga cu mare intensitate la aprinsul zorilor: „Iisus, sculându-Se dis-de-diminea­ță, Se ruga” (Mc. 1, 35). Dimineața te așteaptă Cel care a făcut lumina, Cel ce este lumină. Și Care a spus despre Sine, prin profeția Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan la sfârșitul Cărții Apocalipsei: „Eu sunt rădăcina şi odras­la lui David, steaua care străluceşte dimineaţa” (Apoc. 22, 16). Așadar, dimineața este ceasul întâlnirii cu „Lumina lumii”, cu harul lui creator, cu prospețimea îngerului care ne ia în primire peste zi...