Sihaștrii din Carpați, darul lui Dumnezeu
Între sfinții români care au viețuit în veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea a strălucit în chip special Cuvioasa Teodora de la Sihla, aleasă fiică a neamului românesc, odrăslită în atmosfera de rugăciune și bună-cuviință ce caracteriza pe atunci localitățile noastre, mai ales cele aflate în apropierea vetrelor monahale. Ea a fost darul lui Dumnezeu pentru noi, după cum arată și numele ei.
Este binecunoscut faptul că, în vremea în care s-a născut, se întâlnea o atmosferă de rugăciune influențată de marii ierarhi, dar și de duhovnicii şi călugării nevoitori ai mănăstirilor. Poate că, dintre toate ținuturile românești, zona Neamțului era, și mai este încă, binecuvântată cu multe vetre sfinte, în care își lucrau cu râvnă mântuirea bineplăcuții lui Dumnezeu.
În apropierea mănăstirilor Neamț, Secu, Agapia și Văratec se aflau și satele Lunca și Vânători, care slujeau cu zel monumentala Cetate a Neamțului. Între apărătorii vestitei cetăți s-a aflat și armașul Ștefan Joldea, un om credincios stăpânirii cerești și pământești, în familia căruia s-a născut una dintre viitoarele călugărițe sfinte ale neamului românesc.
Tradiția păstrată în zona Neamțului și mai ales în satele Vânători și Lunca ne spune că Ștefan Joldea a avut două fiice: Maghița sau Marghiolița (nume întâlnit altădată în istoria Moldovei, chiar și mama Patriarhului Teoctist se numea așa) și Teodora. Aceasta din urmă a fost căsătorită pentru o vreme cu un tânăr din Ismail, dar, neavând prunci, au hotărât să meargă amândoi să-I slujească Domnului. El a intrat în viața monahală la Schitul Poiana Mărului, primind numele Elefterie, iar Teodora a devenit călugăriță la Schitul Vărzărești, din zona isihastă a Vrancei, unde a simțit tainic, prin adâncă rugăciune și prin nenumărate osteneli, prezența lui Dumnezeu.
M-am gândit adeseori la asemănările dintre viețile sfinților iubitori de Dumnezeu care au trăit în diferite veacuri, dar și la purtarea de grijă pe care Preamilostivul o are față de noi, vădită prin lucrări minunate ce copleșesc rânduiala firii. O astfel de purtare de grijă s-a făcut cunoscută și în viața Sfintei Teodora, strălucind astfel aceeași iubire dumnezeiască de care s-au împărtășit toți bineplăcuții Lui, de-a lungul timpului. În acest sens, coborâm între istoriile sfinte ale Vechiului Legământ, atunci când, în vremea cumplitei secete, Dumnezeu l-a trimis pe Prorocul Ilie la pârâul Cherit pentru a se adăpa din apa neîmpuținată și îi trimitea în chip minunat, printr-un corb, hrană, pâine și carne.
Nu doar în Țara Sfântă s-au petrecut astfel de lucruri minunate, ci peste tot unde oamenii l-au căutat pe Dumnezeu.
Așa se face că în Muntele Athos, în locuri pietroase, unde adeseori seceta este asemenea celei din vremea Prorocului Ilie, Dumnezeu, pentru rugăciunile marilor cuvioși sau urmare rugăciunilor Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a izvorât apă din piatră și au fost revărsate în inimile însetate ale ostenitorilor daruri negrăite.
Așa s-a întâmplat și în vremea Sfântului Atanasie de la Lavra, care, mâhnit că nu mai avea ce oferi călugărilor de mâncare, a plecat către un loc liniștit, să se roage. În drumul său s-a întâlnit cu o femeie minunată la înfățișare care i-a cerut să lovească stânca dinaintea lui cu toiagul, iar aceasta a izvorât apă. Atunci Atanasie a avut îndrăzneala să o întrebe, chiar dacă părea a fi împărăteasă, ce caută în locul acela închinat exclusiv Maicii Domnului.
„Dacă vrei să te încredințezi cine sunt eu, lovește cu toiagul stânca dinaintea ta...” și atunci, încredințându-se că este binecuvântat de Maica Domnului, Stăpâna Sfântului Munte, a auzit cuvintele: „Întoarce-te în Lavră și dacă ucenicii tăi vor asculta de mine, nu le va mai lipsi nimic”. Revenind, Atanasie a văzut că vasele se umpluseră cu untdelemn și hambarele erau pline, așa încât a hrănit mulțimea călugărilor și a avut posibilitatea de a oferi milostenie și altora.
Peste veacuri, Preamilostivul Dumnezeu a arătat față de Sfânta Teodora de la Sihla aceeași minunată purtare de grijă. După o aspră nevoință ascetică, pe care și-a asumat-o vreme îndelungată în Munții Buzăului, s-a retras în Munții Neamțului, în apropierea ținuturilor natale, după chipul unora dintre marii sfinți ai Bisericii, cum a fost Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, întors acasă, în fața palatului părinților lui bogați, înstrăinându-se de cele deșarte și înălțându-și mintea către Dumnezeu, sau Sfânta Parascheva, care, întorcându-se în Epivat, a și murit acolo ca o sărmană și a fost îngropată în cimitirul săracilor.
La fel s-a întâmplat și cu fiica armașului Cetății Neamțului, crescută într-o familie respectată în vremea de glorie a Moldovei. Ani mulți a sihăstrit Teodora în Munții Neamțului, în înălțimile Sihlei, după ce primise binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Neamț și de la cel al Schitului Sihăstria, abia înfiripat în anii aceia pe valea pârâului Secu.
Faptul minunat ce avea să scoată de sub obroc viața luminoasă a cuvioasei nevoitoare a fost zborul unor păsări care luau bucăți de pâine din fața trapezei de la Sihăstria și le duceau către munte. Văzând această întâmplare de mai multe ori, egumenul Varsanufie, știind că, pe atunci, după cum ne spun și scrierile vechi, pădurile foșneau de mulțimea sihaștrilor, s-a gândit că nevinovatele păsări hrănesc oameni ai lui Dumnezeu, și, de aceea, i-a îndemnat pe unii călugări ai mănăstirii să urmărească zborul lor.
Câțiva monahi tineri, urmărind păsările în drumul lor către vârful muntelui, s-au rătăcit. Astfel, rămânând în pădure peste noapte și petrecând în rugăciune, s-au bucurat de o revărsare a luminii sfinte, care, adunată cu strădanie prin nevoință îndelungată, se face văzută uneori în cuvioșii rugători și rugătorii cuvioși. Văzând-o de departe ca un rug care ardea ridicându-se către cer și căutând către această minunată arătare, s-au apropiat și au aflat o pustnică ce se ruga, luminată la chip, împuținată de mulțimea anilor și de nevoință.
Simțind prezența lor, Cuvioasa Teodora de la Sihla i-a rugat să-i împrumute o haină, după cum făcuse în pustiul Iordanului Cuvioasa Maria Egipteanca, apoi le-a cerut să îi trimită un duhovnic, întrucât cel la care se mărturisea, un sihastru de prin partea locului, trecuse către Domnul.
Dorea să se spovedească și să se împărtășească cu Sfintele Taine și să-i povestească viața cu nevoințele ei, cu obârșia ei și mai ales să-i mărturisească marea binecuvântare primită de la Dumnezeu în urma rugăciunii coborâtoare a darurilor lui Dumnezeu.
Avea să spună și numele duhovnicului, Antonie din Schitul Sihăstria, și al ierodiaconului Lavrentie, vădind prin aceasta că era plină de Duh Sfânt, Care cunoaște adâncurile lui Dumnezeu, dar și tainele oamenilor.
Auzind această minunată povestire și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de cei bineplăcuți Lui, egumenul a trimis a doua zi duhovnicul și ierodiaconul doriți de Sfânta Teodora, împreună cu cei doi monahi care au aflat-o în rugăciune.
Peștera nevoințelor ei stă până astăzi mărturie a dragostei nemăsurate pe care Sfânta Cuvioasă a avut-o față de Dumnezeu. Neîncălzită în timpul iernii și umedă adeseori de la ploi în timpul verii, peștera a devenit un pridvor al Împărăției cerurilor, în care Cuvioasa, dar și multe generații de sihaștri, s-a pregătit pentru întâlnirea cu Domnul. Acolo, pe cetină de brad, avea să fie așezat și trupul ei după ce Domnul l-a slobozit din legăturile acestei lumi.
Vestea despre trăirea Sfintei Teodora s-a răspândit în rândul călugărilor. Schitul Sihăstria și apoi Sihla, dar și mănăstirile mari din apropiere, Neamț, Secu, Văratec și Agapia, au păstrat tradiția acestei frumoase viețuiri, a rugăciunii celei făcute din toată inima, a încredințării în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a hrănirii cu măcriș și cu poame uscate și a încălzirii în vremuri reci și seci doar cu dogoarea rugăciunii celei înalte prin care se revarsă iubirea lui Dumnezeu, Cel bogat în daruri. De aceea, mulți dintre călugării veacurilor următoare au venit în pelerinaj la peștera Sfintei Teodora, înțelegând că nimic nu este mai presus decât trăirea în Dumnezeu și că viața pustnicilor fericită este, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor.
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, dar ea a fost cinstită ca atare de credincioși pelerini și de mulțimea călugărilor întotdeauna.
În rândul sfinților români, viața acestei cuvioase rămâne un exemplu strălucitor de nevoință, de ascultare, de renunțare la cele lumești și se aseamănă mult cu viața Sfintei Parascheva, cea mult nevoitoare, care, părăsindu-şi familia înstărită și satul natal, a ales trăirea în pustie și apoi întoarcerea spre a fi încredințată țărânei aproape de locul unde se născuse.
Sfânta Teodora este un model grăitor de renunțare la demnități, la lucruri materiale și de dobândire a nestricăcioaselor daruri de la Dumnezeu.
Cu ani în urmă, unul dintre profesorii mei de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț, părintele Constantin Cojocaru (^2014), aducea foarte multe noutăți privitoare la viața Sfintei Teodora de la Sihla. Făcând referire la argumente istorice și logice, el afirma că pustnica a fost ucenica Sfântului Mitropolit Varlaam și a Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, cel din urmă fost egumen al Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Cetatea Neamțului vreo 25 de ani. Biserica cetății era locul de rugăciune al sătenilor din Lunca, deci și al familiei armașului, ea deprinzând acolo sfaturi duhovnicești înalte. Viața din cetate arată modul în care fusese educată fiica unui demnitar. Era obiceiul ca voievozii, boierii, oamenii importanți, dar și oamenii de rând să-și îndrume frumos copiii prin cuvinte duhovnicești ce-și aveau izvorul în experiența ascetică a marilor nevoitori ai vremii. La fel a făcut și Ștefan Joldea, armașul Cetății Neamțului, dar și locuitorii satelor din apropierea mănăstirilor care erau pline de creștini evlavioși.
Așa vom înțelege, la distanța celor două-trei sute de ani de la viețuirea Sfintei Teodora, legătura multor credincioși din comuna Vânători sau din satele din preajma mănăstirilor unde viețuiau călugări îmbunătățiți, între ei ieroschimonahul Paisie Olaru, care avea câteva sute de ucenici, mulți provenind dintre urmașii Sfintei Teodora, adică din satele Lunca, Nemțișor și Vânători, unde a copilărit această bineplăcută Sfântă a lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Sfintei Teodora adună mulți credincioși, atât la Sihla, cât și la Sihăstria, locul unde s-a zidit prin osârdia arhimandritului Victorin Oanele, marele stareț al Sihăstriei, trecut la cele veșnice în anul 2014, o frumoasă biserică închinată Sfintei Teodora. A fost, de fapt, prima biserică măreață zidită întru pomenirea ei, îndată după canonizarea din anul 1992.
Îmi amintesc cu evlavie de părintele arhimandrit Cleopa Ilie, care s-a învrednicit să guste ani la rând din bucuriile, dar și din asprimea vieții pustnicești, fiind următor al Sfintei Teodora în Munții Neamțului. A pustnicit câțiva ani și în ținuturile Sucevei, unde a fost nevoit să se retragă în vremuri de restriște. La canonizarea Sfintei Teodora de la Sihla, părintele Cleopa a cuvântat frumos, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea aceea Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și a ierarhilor de atunci Eftimie al Romanului și Hușilor, Petru, Episcop de Bălți, Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Gherasim Putneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Ioachim Vasluianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor, și Casian Gălățeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, precum şi a numeroşi monahi și credincioși, cum nu fuseseră niciodată într-o asemenea comuniune, în modestul schit care a devenit între timp Mănăstirea Sihla.
Sfânta Teodora își trimite ocrotirea peste cei care își educă în spirit creștin copiii, chiar dacă sunt demnitari și oameni importanți, cum era altădată tatăl ei, și inspiră pe mulți tineri să urmeze calea Domnului, chiar dacă astăzi nu mai sunt vremuri prielnice pustniciei.
De asemenea, ea îi îndeamnă pe toți, slujitori ai Bisericii sau mireni, la viață smerită și rugăciune adâncă, la tăcere și ascultare, pentru că doar astfel vor rămâne tari împotriva meșteșugirilor diavolilor și vor ajunge la măsura celor îmbunătățiți.