Simbolul Parisului a împlinit 135 de ani

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 02 Aprilie 2024

La 31 martie 1889, avea loc inaugurarea unuia dintre cele mai importante edificii arhitecturale ale Franţei, Turnul Eiffel, o reuşită extraordinară a ingineriei acelor vremuri și o dovadă a progresului industrial din secolul al XIX-lea. Construit pentru Expoziţia Universală din 1889, turnul nu avea lifturile funcționale, oamenii fiind nevoiţi să urce toate cele 1.710 trepte pentru a ajunge în vârf. În timpul expoziției, a avut circa 30.000 de vizitatori zilnic.

Antreprenorul Gustave Eiffel, inginerii Maurice Koechlin şi Emile Nouguier şi arhitectul Stephen Sauvestre au câștigat, în 1886, competiţia pentru realizarea proiectului, iar construcția a durat aproape doi ani. Fiecare din cele 18.038 de piese ale turnului a fost desenată şi calculată în cele mai mici detalii, iar pentru realizarea turnului au fost folosite 7.300 de tone de fier şi 60 de tone de vopsea. Cincizeci de ingineri şi desenatori au fost implicaţi în proiect.

Potrivit unui acord cu executivul francez, Eiffel a avut dreptul de a exploata comercial turnul, între 1890 și 1910, după care municipalitatea Parisului a devenit proprietar al acestuia, potrivit gouvernement.fr. În 1991, turnul înalt de 330 de metri a fost inclus în Patrimoniul UNESCO.