Simbolurile religioase, din nou în pericol

Un proiect de lege propus de Ministerul Educaţiei albanez i-ar putea obliga pe tineri să nu mai afişeze simbolurile religioase în cadrul şcolii, precum crucea şi hijabul. După cei cincizeci de ani de deşertificare spirituală, timp în care religia a fost interzisă sub orice manifestare a sa, Albania se află din nou în pericolul de a atenta la propria sa memorie religioasă, recuperată firav după 1992.

În Albania se află în dezbatere publică noul proiect de lege a învăţământului care ar putea scoate în afara şcolii simbolurile religioase. Aici, în această regiune încercată de vitregiile istoriei, religia şi-a revenit cu greu după cei cincizeci de ani de interdicţie şi secole de persecuţie otomană. Pentru prima dată, creştinii şi musulmanii sunt puşi acum în postura de a-şi apăra împreună credinţa. În comunism, preoţii au lipsit cu desăvârşire, fiind închişi sau, în unele cazuri, executaţi, iar bisericile, distruse sau transformate în cazemate şi magazii. Oamenii se rugau în gând şi pe ascuns şi tot pe furiş înroşeau ouăle de Paşti, se rugau sau îşi făceau semnul crucii. Instaurarea democraţiei în 1992 a prins Albania doar cu 20 de preoţi ortodocşi care puteau exercita ritualul bisericesc, restul căzând pradă martiriului anticomunist. România însăşi a fost cea care şi-a ajutat sora mai mică din Balcani, construind prima biserică nouă ortodoxă, la Korcea, şi şcolind primii preoţi. Acum, noul proiect de lege a educaţiei susţine învăţământul laic, independent faţă de confesiunile religioase. Dacă va fi adoptată, legea va interzice purtarea de simboluri religioase în licee, inclusiv a crucii şi a vălului musulman (hijabul). În sens mai general, susţin iniţiatorii actului normativ, această măsură vizează eliminarea oricărei îndoctrinări ideologice sau religioase din şcoli, inclusiv organizarea de partide politice sau activităţi religioase în rândul personalului din şcoli. Afişarea simbolurilor va fi interzisă, se spune, cu excepţia şcolilor în care se predau subiecte religioase. Desigur, atât comunitatea musulmană din Albania, cât şi Biserica Ortodoxă sunt, firesc, împotriva acestei măsuri. Este în joc libertatea religiei, au declarat reprezentanţii a peste 70 de moschei din ţară la o conferinţă de presă organizată recent la Tirana, acuzând că legea propusă este discriminatorie. Biserica Ortodoxă a emis un comunicat separat în care declară că articolul 36 - clauza care interzice simbolurile religioase - este o încălcare a constituţiei, precum şi a convenţiilor şi rezoluţiilor internaţionale, recunoscute şi ratificate de statul albanez. Armonia între credinţe Potrivit publicaţiei SETimes care o citează pe jurnalista Laureta Spahiu, legea "ar putea afecta coexistenţa religioasă". Relativa armonie dintre credinţele din ţară reprezintă "una dintre cele mai importante valori pentru care Albania este apreciată pe plan internaţional". Rudina Hoxha, profesoară în oraşul Durres, afirmă că este total împotriva afişării simbolurilor religioase în şcoli, arată SETimes. "Constituţia interzice acest lucru şi, în al doilea rând, Dumnezeu spune: roagă-te fără să fii observat, fără acţiuni sau gesturi ostentative care ar atrage atenţia celor din jur". Analistul politic albanez Mentor Kikia crede că proiectul de lege va fi adoptat. "Nu este vorba doar de protejarea laicismului, dar eu cred că şcoala este un loc sacru pentru cunoştinţe, şi nu pentru religie". "Eu sunt musulman şi soţia mea este ortodoxă. Ne practicăm religiile în mod normal în familie, dar nu voi accepta niciodată ca vreo profesoară cu văl pe cap să-i înveţe pe copiii mei", a spus el. Acest lucru ar însemna că le impune elevilor credinţa ei, a adăugat acesta. Potrivit acestuia, "la fel de inacceptabil este ca o cruce sau alte simboluri religioase să atârne pe perete". Purtarea vălului în şcoli a fost dezbătută şi în ţara vecină, Kosovo. În iunie 2010, mii de oameni au protestat la Pristina faţă de decizia Ministerului Educaţiei de a interzice elevelor să poarte burqa în şcoli. Ei au cerut guvernului să-şi reconsidere poziţia, afirmând că aceasta nu este o uniformă şcolară, ci o obligaţie religioasă care nu reprezintă o încălcare a constituţiei. Eforturile lor au eşuat până acum. Peste graniţă, în Macedonia, femeile pot fi fotografiate cu veşmântul musulman pentru documentele oficiale personale, ca de exemplu permisul de conducere. Ministerul de Interne permite aceasta din motive religioase, medicale sau culturale. Discuţiile aprinse asupra acestui subiect sunt departe de a se stinge nu numai în Albania, ci în întreaga Europă. Un fenomen similar a încins spiritele şi în România, în urmă cu câţiva ani. În România, prezenţa icoanelor în şcoli este legală În ţara noastră, o astfel de iniţiativă controversată a incitat opinia publică în urmă cu ceva vreme, împărţind-o în două tabere, una a acelora care se opuneau propunerii prof. Emil Moise din Buzău, de scoatere a icoanelor din şcoli, şi alta a acelora care îl susţineau. După ample dezbateri publice şi parlamentare, icoanele au rămas în sălile de curs, iar religia creştină a continuat să fie disciplină de studiu. După cum ştim, în august 2006, profesorul amintit solicita Ministerului Educaţiei interzicerea afişării simbolurilor religioase în şcoli, pe motiv că acestea "constituie o discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase..." Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în 2008, a hotărât că prezenţa icoanelor în şcoli este legală. Acum, în România majoritar ortodoxă, obiectele religioase pot sta în şcoli atât timp cât vor dori comunităţile locale, elevii, părinţii şi profesorii. Nimeni nu poate obliga comunităţile locale să acţioneze împotriva interesului lor şi a dreptului constituţional şi universal la libera exprimare şi la propria credinţă. Afară, Tannenbaum şi Ceauşescu! O iniţiativă la fel de bizară s-a născut şi peste Ocean, când, sub pretextul corectitudinii politice, justiţia canadiană a încercat să ofenseze bradul de Crăciun. A fost un gest izolat şi singular al judecătoarei Marion Cohen, căreia i s-a părut că amplasarea unui brad împodobit într-un spaţiu public din provincia Ontario este ilegală. Numeroşi membri ai comunităţii româneşti din Canada au declarat, la rândul lor, că le este agresată credinţa strămoşească, conexând acest incident cu încercarea de îndepărtare a icoanelor din şcolile din România. Îmi amintesc, copil fiind, ce impresie puternică şi copleşitoare mi-a făcut în clasa întâi tabloul lui Ceauşescu, cel cu o ureche (apoi, cu două), pe care am fost nevoită să-l privesc în ochi opt ani de zile. Începusem să-l apăr ca pe un iubit, atât de tare mă ataşasem de acel tablou. Nu puteam să-i cer să nu mă asculte la fizică, să-mi ajute părinţii sau să le dea sănătate bunicilor, pentru că o făceam în altă parte. Mai târziu, la catedră fiind, l-am dat jos pe Ceauşescu, în locul portretului lui punând cincizeci de tablouri cu scriitori români. Alături de ei, după 1990, icoanele au putut să stea în clase, iar imaginile s-au înmulţit. Sintetizând toată această cavalcadă vizuală, cred că raţiunea prezenţei unei icoane în sala de curs, a unei opere de artă religioasă ţine de didactica ei, de rolul educativ şi spiritual al imaginii. Sigur, sunt importante aici şi tabelul lui Mendeleev, şi harta României ori portretele scriitorilor, dar existenţa icoanei şi a altor simboluri religioase face ca identitatea religioasă să fie înţeleasă şi respectată. În această lume multiculturală, asemenea dezbateri, precum cea din Albania şi din alte părţi de lume, pun la încercare capacitatea noastră de a convieţui cu celălalt, de a-l accepta şi de a ne apropia de el. Iar promovarea diversităţii şi a globalizării nu trebuie să ne împiedice să renunţăm la propriile noastre tradiţii şi la propria identitate.