Slava de la Dumnezeu și cea de la oameni

Patericul are calitatea de a ascunde extraordinarul în spatele unor gesturi cotidiene, banale. Așa este și o povestire despre avva Sisoe, în care este descrisă o dimineață în care la bătrân se afla în vizită un episcop. 

„Odată, avva Adelphios, episcopul Nilupolisului, s-a dus la avva Sisoe, pe Muntele avvei Antonie și când se pregătea de plecare înainte de a porni la drum, el i-a pus ­să mănânce, ­dis-de-dimineață; și era post. Au așezat masa, când, iată, câțiva frați bat la poartă. Avva Sisoe a zis ucenicului său: Dă-le puțină fiertură, că sunt osteniți. Avva Adelphios îi zice: Lasă-i ca să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineață. Bătrânul a luat aminte, dar i-a zis ucenicului: Mergi și dă-le. Aceia, văzând fiertura, au întrebat: Aveți oaspeți? Oare și bătrânul mănâncă laolaltă cu ei? Fratele a răspuns: Da. Atunci ei s-au tulburat și au început să zică: Să vă ierte Dumnezeu, fiindcă l-ați lăsat pe bătrân să mănânce până acum. Nu știți că pentru asta se va chinui câteva zile? Când i-a auzit, episcopul s-a închinat în fața bătrânului și i-a zis: Iartă-mă, avva, eu am judecat omenește, tu însă ai făcut după Dumnezeu. Avva Sisoe îi răspunde: Dacă nu-l slăvește Dumnezeu pe om, slava oamenilor nu înseamnă nimic.”

Sensurile adânci ale povestirilor Patericului ascund în detalii. Deși totul este la vedere, abia în clipa în care privești cu atenție, se deschide în fața ta o nouă lume de înțelesuri duhov­nicești. 

Regula mare a părinților deșer­tului era că presiunea se pune mereu pe tine însuți. Tu ești cel care, de bunăvoie, se supune la asceză și nevoință aspră. În același timp, pentru ceilalți, părinții se dovedesc mereu a fi generoși și înțelegători. Bătrânii îi odihnesc pe frați de fiecare dată când pot, caută să le ușureze viața, să facă legăturile dintre ei cât mai blânde și pline de pace. Abia o asemenea atmosferă permite ca asceza să fie făcută în deplină libertate. Asprimea este mai degrabă un pogorământ decât o regulă. Tocmai de aceea avva Sisoe le dă mâncare oaspeților, iar în felul acesta își încalcă propriul ritm și, de fapt, ritmul călugăresc al comunității. 

Preocuparea pentru imagine, pentru felul în care ne reflectăm în ochii celorlalți nu dispare nici în lumea monahală. Tocmai de aceea avva Adelphios vrea să îl protejeze pe avva Sisoe de judecata fraților. Bătrânul refuză asta. În acest moment se dezleagă sensurile întregii povestiri. Frații află că bătrânul mănâncă, dar știu și că el se nevoiește mult mai aspru după aceea, ca să compenseze îngădu­ința pe care și-a permis-o de dragul fraților. Dincolo de faptul că bătrânul este consecvent în nevoință, aici se mai vede ceva. Binele pe care îl facem celorlalți are mereu un cost. Nu poți face bine fără să sacrifici ceva. 

Finalul apoftegmei răspunde îngrijorării fratelui care se temea că bătrânul ar fi văzut mâncând la o oră nepotrivită: „Dacă nu-l slăvește Dumnezeu pe om, slava oamenilor nu înseamnă nimic”. Poate niciodată în istorie nu a fost mai clar acest lucru decât e azi. Vedetele lumii, vârfurile care își petrec viața publică cu reflectoarele îndreptate spre ei și în permanență afișând strălucire, în singurătate sunt sfâșiați de dureri, suferințe și depresie. Slava de la oameni nu este nici măcar consolatoare, dacă slava de la Dumnezeu lipsește.