Slove epistolare din vremuri de demult (II)

Patriarhul Justinian Marina, Întâistătător al Bisericii noastre în vremuri de grea prigoană, a încercat permanent, cu mult curaj și echilibru, diplo­mație și tenacitate, să apere Biserica, preoții și monahii, precum și o seamă de personalități de mare valoare intelectuală și artistică ale vremii.

„Gândul mi-a mers me­reu către Preafericirea Voastră, mereu cu același drag.

Vă rog să primiți de la soția mea și de la mine expresia simțămin­telor noastre de respect și afec­țiune, cu adâncă recunoștință și devotament.”

Aceste cuvinte din co­respon­dența Patriarhului Justinian cu apreciatul pictor Aurel Bordenache,

în perioada 1961-1976, rămasă până în prezent în manu­scris, ne invită să medităm cu emoție și sfială la unele momente esențiale din activitatea sa și la folosul și bucuria ce o dăruia cel de-al treilea Patriarh al României la întâlnirea cu ceilalți.

Codlea,
13 decembrie 1961
Mult iubite
Preafericite Părinte,

Aș dori mai înainte de orice să vă știu pe Preafericirea Voastră și toți ceilalți în deplină sănătate, sănătatea fiind bunul cel mai de preț. Și la aceasta să se adauge tihna, dragă oricărui suflet.

De bună seamă, Preafericirea Voastră ați gândit că de când m-am întors acasă m-am dedat odihnei. Aș fi vrut să mă odihnesc măcar câteva zile, dar nu a fost cu putință. Se vede, climatul de aici și schimbarea vremei, adăugate la oboseală, mi-au deranjat spondiloza, reumatismul și alte rele. Numai într-o sufe­rință am dus-o. A trebuit să recurg la vechiul meu remediu pentru a putea învinge răul și am lucrat, am lucrat intens!

Am început cu cele două portrete ale Preafericirii Voastre ce le aveam în lucru. Am mers cât de departe am putut. Nu am reușit însă ce am dorit. Trebuie revizuite. La cel pe pânza lun­guiață a trebuit să adaug totuși mâna care ține cârja. După portrete am trecut la schițele pentru tabloul cel mare.

Cu excepția a trei zile (când am făcut o mică lucrare făgăduită mai de mult cuiva), de atunci și până acum am lucrat numai pentru Preafericirea Voastră și numai cu gândul să vă aduc bucurie. Întâi mi-am propus să fac o schiță 1/10 – mult mai amă­nunțită ca prima pe care o cu­noașteți – și la proporțiile 2,40 x 5,60 m (nu 2,20 x 5,60). Mi-a reușit destul de bine.

Am trecut apoi la un gând mai îndrăzneț: am vrut să vă fac, pentru Preafericirea Voastră personal, ca dar de sărbători și Anul Nou, o schiță-studiu în care lucrul să meargă până la amănunte de miniatură.

Prima încercare nu mi-a reu­șit, din cauza materialului: am lucrat tot pe lemn. Acesta s-a îndoit puțin (s-a covățit) din cauza căldurii și când am voit să îndrept placa, s-a spart în două! Și făcusem aproape jumătate din lucrare! Am reînceput, de data aceasta pe carton duplex preparat, și am mărit dimensiunile, adică la 1/8 – tot la pro­porția de 2,40 x 5,60. Încă puțin și e gata, dar cu ce sforțare... Lucrez până seara târziu, și la lumina electrică (cu bec albastru). Mai bine de 40-50 sunt chipuri-portrete-mi­nia­turi, ce se recunosc foarte bine. În fiecare lucrare, am numărat, sunt cam 450 de persoane, dintre care cam 150 cu corpul întreg sau busturi vizibile. Am făcut socoteala că până voi isprăvi toate studiile, schițele, amănuntele, grupurile voi avea de studiat și reluat în total vreo 40-50 mii de figuri.

Din cauza faptului că spondiloza și reumatismul s-au completat la sfârșit cu o gripă bună și un guturai ce n-am mai avut de ani de zile, a trebuit să caut îndemnul și curajul în dragul ce-ți port Preafericirii Tale, ca să pot birui. Vreau să nădăjduiesc că voi putea și să-ți fac bucuria ce doresc.

Îmi va sluji mult faptul că am lucrat așa de amănunțit aceste schițe și mai ales ultima. Pot vedea mai bine ce lipsuri sunt. De pe acum m-am hotărât la anumite schimbări. Greu tare este pentru că sunt nevoit să schimb propor­țiile clădirilor și datelor din natură ca să pot închega compoziția. Încet, încet însă trebuie să ajung unde vreau. Pentru moment, dispo­ziția personajelor principale, precum și gesturile, sunt făcute după proprie inspi­rație și folosind documentele ce le am.

Va trebui să ne sfătuim împreună și să fixăm pentru fiecare persoană și grup pe cine anume să pun și cum. Rămâne valabil însă scheletul compo­ziției, ca dispoziție, culori și lumină. Aș propune să mai fac eu un drum la București acum până la sfâr­șitul anului, dar încă sunt cam beteag, cu oblojeli... Noroc că soția mea s-a ținut până acum mai voinică. Telefon tot încă nu ne-a pus. Mereu întreb, mereu mi se făgă­duiește. Altfel vorbeam la telefon după cum am făgăduit.

Mai am la mine pachetul cu tablouri, dintre care voiam să alegeți câte ceva. Rămâne pe când ne vom revedea.

Gândul mi-a mers mereu către Preafericirea Voastră, mereu cu același drag. În privința pânzelor din Olanda, precum și cele cerute aiurea prin Elveția și Anglia, a mai venit vreun răspuns? Sunt curios să am cataloagele. Am impresia că toate culorile care poartă numele Talens (albastru – portocaliu) sunt minunate. Dar aș vrea confirmarea că sunt și permanente.

Azi am primit adresa Admi­nis­trației Patriarhale, care îmi cere o ofertă pentru un portret 60 x 84 cm. Trimițând această ofertă, care desigur e cerută din ordinul Preafericirii Voastre (încă o recunoștință ce datorez), pun în plic scrisoarea aceasta, în chipul ce se vede. Vă rog să fiți interpretul gândurilor mele cele mai respectuoase și afectuoase față de doamna Sibica și soțul dumneaei, precum și față de doamna și domnul dr. Ma­rina.

Preafericirea Voastră, Vă rog să primiți de la soția mea și de la mine expresia simțămintelor noastre de respect și afecțiune, cu adâncă recunoștință și devotament.

A. Bordenache

Codlea,
26 martie 1963
Mult iubite
Preafericite
Părinte Patriarh,

De când ați trecut pe la noi, mă tot gândesc la Preafericirea Voastră, la câte aș fi avut să vă spun și cât de scurt a fost timpul cât ați putut rămâne – precum mai ales cât sunt de recunoscător în sufletul meu că ați făcut acest drum, această sforțare, la această oră, pe această vreme și ați venit cu atâtea daruri sufletești și materiale. Sunt adânc mișcat de gestul Prea­fericirii Voastre.

Ați spus că ați dorit să-mi aduceți încurajare. O dovadă în plus cât de bun psiholog sunteți, ce spirit de pătrundere are gândirea și toată ființa Preafericirii Voastre. Căci în adevăr, moralmente eram foarte, foarte deprimat. Trec prin mare încercare... sunt dese clipele de deznădejde... Dar ați simțit durerea mea... Cum să arăt recunoștință pentru că ați avut bunătatea să-mi dăruiți fărâmă din sufletul, din bunătatea, din atenția Preafericirii Voastre? Am știut eu oare să arăt atunci seara, Preafericite, cât am prețuit gestul Preafericirii Tale și cât îmi ești de drag? M-am fâstâcit – zăpăcit și de întâmplarea cu micul accident de automobil..., mintea este încă neclară după așa lungă boală... Numai vederea persoanei Preafericirii Voastre mi-a pus balsam în suflet. Dublu balsam, căci era și unul de ordin estetic: arătați foarte distins în haina aceea neagră, cu chipul luminos, deși obosit de drum? Am verificat impresia întrebând pe cumnata, chiar și pe alții. Mă bucuram să văd un om de o vârstă în jurul a 45-50 de ani, plin de vigoare fizică și totodată încă spiritualizat. Privirea bună, pătrunzătoare, înțe­legă­toare și ocrotitoare mă urmărește încă. O să-ți răpească timp citirea rândurilor mele, iubite Preafericite, dar simt nevoia să-mi deschid sufletul. Ne-ați făcut mare bucurie și tare aș fi vrut să vă pot dărui și eu mai mult decât o bucurie...

M-am întrebat mereu: oare o să ajung vreodată (și când?) să pot realiza portretul ce visez? Nopțile pe care mi le petrec nedormind mă ajută să caut cu mintea putința de a realiza plastic ceea ce doresc.

Scriu greu, culcat în pat. Obosesc repede, nu mai am puterea să recopiez și să pieptăn slovele și înțelesul lor. Scriu cum îmi vine, mai puțin bine și frumos de cum am vrut și gândit. Te rog să mă ierți Preafericite. Nădăjduiesc că se simte că ce scriu e pornit din inimă și nu înși­ruiesc doar fraze potrivite care vor să măgulească.

Lunga vreme cât am fost departe de Preafericitul, cu gândul am fost lângă, știind, în parte, cele ce vă frământă, dornic fiind să știu că sunteți biruitor întru toate, că aveți parte de bucurie și bună sănătate.

După plecarea Preafericirii Voastre, mă mustram în minte că n-am întrebat destule și ce trebuie. Am vorbit pe fugă de D. Didu și mai puțin de Duduia Sibica, de nepoțică, de domnul doctor Solovan, de domnul inginer Popescu, în fine, despre fiecare care alcătuiesc familia propriu-zisă, precum și cea în sine mai largă care înconjoară cu dragoste și devotament pe Preafericitul.

Desfăcând apoi pachetele cu felurite bunătăți, mă întrebam de ce am meritat atâta bună­voință și atenție? Și cum aș putea să răsplătesc? Mă gândeam și apreciam voința Preafericirii Voastre, gândul și darul primit, am mai văzut grija ascultătoare a maicii Aquilina și a părintelui Nicanor. Mă opresc aici, cu rugăciune să fiu iertat pentru lungimea scrisorii, pentru oboseala ce am cauzat.

Din suflet vă rugăm, Preafericite Părinte Patriarh, să pri­miți expresia gândurilor și sim­ță­mintelor noastre cele mai respec­tuoase și recunoscătoare. Suzanne și cumnata mea vă sărută dreapta respectuos și eu rămân al Preafericirii Voastre, mereu cu același devotament și aceeași recu­noș­tință, până vom ști să le includ și în pictura mea.

Să ne trăiți sănătos și norocos,

Mult iubite Preafericite Părinte Patriarh,

A. Bordenache