Slujind altora cu râvnă multă

S-au împlinit la 21 martie 2013 şapte ani de când s-a stră­mutat la cele veş­ni­ce protosinghelul Laurenţiu Mo­vi­leanu, monah cu metania la Mănăstirea Neamţ, şi apoi slujitor, pentru mulţi ani, la Centrele eparhiale din Iaşi şi Bucureşti.

Născut aproape de Făl­ti­ceni, în ţinutul mănăstirilor şi al oamenilor evlavioşi devotaţi Bisericii, Laurenţiu Movileanu a fost influenţat de mic copil să deprindă în familie chemarea credinţei şi lucrarea faptelor bune. Provenea din părinţi res­pectaţi în satul natal, unde preotul paroh Gheorghe Baltag era dăruit misiunii sacerdotale, iar în vecinătate se afla Schitul Cămârzani, pendinte atunci de Mănăstirea Neamţ. Mai mult decât atât, rudenii de-ale sale erau deja în viaţa monahală şi au contribuit, într-o anumită mă­sură, la formarea sa du­hov­nicească.

La vârsta când a putut lua o hotărâre definitorie, s-a închinoviat în Lavra Neamţului, a­tunci când obştea acesteia avea mulţime de monahi, cu bune tradiţii, duhovnici şi no­vici numeroşi, înainte de promulgarea Decretului 410/ 1959.

Priceput şi harnic s-a evidenţiat în mănăstirea mă­năs­tirilor, fiind recomandat de conducerea ei pentru o nouă ascultare la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Aceleaşi calităţi, adică răbdarea, ascultarea şi smerenia, l-au determinat pe marele mitropolit al Moldovei şi Sucevei Justin Moisescu să-l numească în postul de administrator şi intendent al Re­şe­din­ţei mitropolitane din Iaşi. După alegerea înaltului ierarh în fruntea Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, patriarhul Justin Moi­sescu l-a chemat şi pe pă­rin­tele Laurenţiu Movileanu să-şi continue ascultările la Reşedinţa patriarhală din Bu­cureşti. Statornică râvnă a a­ră­tat apoi în timpul patriarhului Teoctist, pe care l-a slujit până la plecarea în obştea Mă­năs­tirii Cernica, cu puţin timp înain­te de trecerea sa la cele veşnice.

La prima vedere, protosin­ghe­lul Laurenţiu Movileanu a fost un om obişnuit, care nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Şi totuşi a avut câteva calităţi remarcabile, demne de amintit.

Cea dintâi este îndelunga nevoinţă şi răbdare în preajma unor înalţi ierarhi pe care i-a slujit aproape întreaga viaţă. În anii de ascultare jertfelnică la Iaşi şi în cele din urmă la Bucureşti, protosinghelul La­u­renţiu Movileanu a muncit cu râvnă multă, a petrecut în smerenie şi a uitat pur şi simplu de sine, îngrijindu-se doar pentru a fi de folos altora.

Era apoi un monah iubitor al pravilei şi slujbelor bisericeşti. Par­ticipa zilnic la Mie­zo­nop­ti­că, Utrenie şi Sfânta Liturghie, po­me­nea pomelnicele şi se ruga în taină. Deşi nu era un mare slujitor, manifesta permanent aten­ţie şi cinstire faţă de cele sfinte.

În anii slujirii la Iaşi s-a a­pro­piat sufleteşte de protosin­ghelul Veniamin Acojocăriţei, pictor şi poet, fiindu-i pentru o perioadă de timp duhovnic. Părintele Veniamin i-a pictat în acei ani chipul, închinându-i şi câteva versuri.

Ca o răsplată pentru în­de­lun­ga slujire şi ascultare, patriarhul Justin l-a nominalizat în câteva delegaţii oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat Patriarhiile Moscovei şi Bulgariei, precum şi Biserica Greciei. Cu aceste prilejuri, pro­tosinghelul Laurenţiu Mo­vi­lea­nu a primit de la în­tâi­stă­tă­torii Bisericilor respective cruci pectorale şi acte de apreciere.

Ultimele zile ale vieţii sale le-a petrecut în Mănăstirea Cer­nica, rugându-se şi medi­tând mai mult în preajma moaş­telor Sfântului Ierarh Calinic Cernicanul.

Modest, fără străluciri spectaculoase şi daruri renumite, s-a remarcat slujind altora, în ascultare, până la sfârşitul vieţii.

Părintele Laurenţiu Mo­vi­lea­nu s-a născut la 2 octombrie 1933 în localitatea Ciumuleşti, jud. Suceava, din părinţii binecredincioşi Costică şi Eleonora. La botez a primit numele şi ocro­ti­rea Sfântului Apostol şi Evan­ghe­list Luca1 (era văr drept cu episcopul-vicar Ghe­ra­sim Cu­co­şel Putneanul, pe care l-a şi urmat pe drumul monahismului).

Iubind rugăciunea şi isihia, la vârsta de 17 ani, tânărul Luca a intrat ca frate începător în obştea Mănăstirii Neamţ, urmând o perioadă de ispitire canonică, care a durat patru ani, iar la 17 iulie 1954 a luat asupră-şi jugul cel bun şi povara cea uşoară a Mân­tu­i­to­rului, prin făgăduinţele făcute la tunderea în monahism, a­vându-l ca naş de călugărie pe protosinghelul Neofit Lăzărică, stareţ al Lavrei Neamţului fiind atunci arhimandritul mi­tro­for Melchisedec Dimitriu.2

În timpul noviciatului de la Mănăstirea Neamţ s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal din apropierea mănăstirii, după care a absolvit cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.

La 6 august 1954, cu prilejul hramului Schimbării la Faţă, a fost hirotonit ierodiacon în vo­ie­vo­dala biserică a Mă­năs­tirii Sla­tina, de către episcopul Partenie Ciopron, care era în acea vreme stareţ al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Bucurându-se de aprecierea mitropolitului Moldovei şi Sucevei Justin Moisescu, pă­rin­tele Laurenţiu a fost chemat la Centrul eparhial Iaşi în­ce­pând cu data de 2 iulie 1960, având mai întâi ascultarea de paraclisier la Catedrală mitropolitană, după care a fost numit intendent la Reşedinţa mitropolitană, urmându-l pe chiriarhul său şi după alegerea acestuia ca patriarh al Ro­mâ­niei la Bucureşti.3

În decursul anilor, a făcut parte din mai multe delegaţii care l-au însoţit pe patriarhul Justin atât în ţară, cât şi în străinătate.

Protosinghelul Laurenţiu a fost un monah harnic, atent, discret, drept care şi patriarhul Teoctist Arăpaşu i-a acordat aceeaşi apreciere ca şi predecesorul său, păstrându-l în ascultarea de administrator la Reşedinţa patriarhală, misie pe care a îndeplinit-o cu hărnicie şi mult drag.

Remarcând calităţile nume­roase, statornicia şi comportamentul jertfelnic ale părintelui Laurenţiu, fericitul întru po­me­nire patriarh Teoctist, la finalul Sfintei Liturghii pe care a oficiat-o duminică, 17 iulie 2005, în Catedrala patriarhală, i-a oferit Crucea patriarhală, ca semn de preţuire şi apreciere pentru slujirea sa înde­lun­gată.4

La aproximativ o lună de la primirea înaltei distincţii, a­vând deja vârsta pensionării, pă­rintele Laurenţiu s-a retras la Mănăstirea Cernica pentru a se îngriji mai mult de cele du­hov­niceşti, conştientizând că doar sufletul este veşnic şi trebuie pregătită cu multă luare aminte calea către Împărăţia Luminii.5

La 21 martie 2006, obştea chinoviei din ostrovul Sfântului Calinic anunţa Patriarhia Ro­mâ­nă de trecerea la cele veş­ni­ce a protosinghelului Laurenţiu Movileanu, preot evlavios, mo­nah rugător şi om al lui Dum­nezeu. Slujba pogribaniei a fost oficiată de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, de la Ca­te­dra­la patriarhală şi din Mă­năs­ti­rea Cernica, prezidat de Epis­co­pul-vicar patriarhal Vin­cen­ţiu Ploieşteanul, delegatul patriarhului Teoctist Arăpaşu.6

A fost un monah râvnitor, retras, iubitor al pravilei, mo­dest, stăruitor şi statornic, îndeplinind cu mult sârg ascultările care i-au fost în­cre­din­ţate în decursul anilor. A iubit Biserica şi rânduiala Sfintei Liturghii, la care participa cu multă evlavie şi simţire sfântă.

Mormântul său se află în apropierea Bisericii Sfântul Lazăr din cimitirul Mănăstirii Cernica, alături de mulţi ie­rarhi şi monahi celebri de al­tădată. 

Note bibliografice

1‑ Cf. Certificat de naştere eliberat de Primăria comunei Vadu Moldovei.

2‑ Arhimandrit Timotei Aioanei, Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul al XX-lea - Biografii, Editura Trinitas, Iaşi, 2008, p. 224.

3‑ Ibidem.

4‑ http://www.gloriagrup.ro/ PatriarhiaPhp/patriarh/agenda/index.php?pageâAgenda16iulie-31august05

5‑ Cf. Adresa nr. 121 din 8 iulie 2005, emisă de Sfânta Mănăstire Cernica.

6‑ Cf. Adresa nr. 43 din 27 martie 2006, emisă de Sfânta Mănăstire Cernica.