„Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate”

În cadrul celei de-a 18-a întâlniri internaționale a Grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu”, organizată cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patri­arhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înalt­preasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în toamna anului trecut, în perioada 12-16 octombrie a fost prezentată la Cluj-Napoca traducerea în limba română a lucrării „Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate” (Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, 60 pp.).

Municipiul Cluj-Napoca și Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului au oferit un spațiu adecvat, generos și ospitalier pentru organizarea acestei întâlniri din perspectiva vieții religioase interconfesionale și a relațiilor interculturale, membrii participanți având posibilitatea să cunoască și instituții definitorii pentru identitatea creștină ortodoxă și catolică din Transilvania.

Lucrarea menționată, rodul muncii de mai mulți ani a membrilor Grupului comun de lucru ortodox-catolic Sfântul Irineu, a fost publicată inițial în anul 2018, în limbile germană și engleză, în ultimii patru ani fiind tradusă în două­sprezece limbi. Traducerea textului din limba engleză în limba română a fost realizată de domnul Sorin-Dan Damian. Lucrarea a fost ulterior revizuită de pr. prof. univ. dr. Daniel Benga și autorul acestor rânduri, membrii români ortodocși în acest grup internațional de dialog teologic și editorii lucrării.

Pentru cititorii interesați vom prezenta unele informații cu privire la componența și activitatea grupului internațional de dialog teologic men­ționat care a coordonat întocmirea acestei cărți, structura și concluziile acesteia.

Componența și activitatea grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu”

Grupul comun de lucru ortodox-catolic Sfântul Irineu, prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, din partea ortodoxă, și de Episcopul catolic Gerhard Feige de Magdeburg (Germania), din partea catolică, a fost întemeiat în anul 2004, în Paderborn (Germania), la inițiativa Institutului Ecumenic Johann- Adam-Möhler, condus de dr. Johannes Öldemann, membru și co-secretarul catolic al grupului, și a câtorva experți catolici pentru Istoria și Teologia Bisericilor Răsăritene.

Este format din 26 de persoane: 13 teologi ortodocși și 13 teologi catolici, din 16 țări diferite: Argentina, Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Liban, Malta, Olanda, România, Rusia, Serbia, Ucraina și Sta­tele Unite ale Americii.

Membrii grupului Sfântul Irineu nu participă la lucrări, ca delegați oficiali ai Bisericilor din care provin, ci sunt aleși pe baza competențelor teologice și ecumenice, iar documentele realizate și discuțiile purtate au rolul de a sprijini dialogul oficial ortodox-catolic la nivel internațional.

Întrunirile științifice au avut loc anual, respectându-se reciprocitatea: într-un an, într-o țară majoritar catolică, iar în anul următor, într-o țară majoritar ortodoxă: 2004 - Paderborn (Germania); 2005 - Atena (Grecia); 2006 - Mănăstirea Chevetogne (Belgia); 2007 - Belgrad/ Mănăstirea Pokajnica (Serbia); 2008 - Viena (Austria); 2009 - Kiev (Ucraina); 2010 - Magdeburg (Germania); 2011 - Sankt Petersburg (Rusia); 2012 - Mănăstirea Bose (Italia); 2013 - Tesalonic (Grecia); 2014 - Rabat (Malta); 2015 - Chalki/ Istanbul (Turcia); 2016 - Comunitatea de la Taizé (Franța); 2017 - Mănăstirea Caraiman (România); 2018 - Graz (Austria); 2019 - Trebinije (Bosnia și Herțegovina); 2020 - nu a fost organizată întâlnirea din cauza pandemiei de COVID-19; 2021 - Roma (Italia); 2022 - Cluj-Napoca (România).

Structura cărții

Lucrarea este structurată într-o introducere, trei capitole analitice și concluzii.

Introducerea este semnată de Înaltprea­sfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și de Episcopul Gerhard Feige de Magdeburg.

 După mai bine de o mie de ani de înstrăinare între Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, începând cu anii ’60 ai secolului al XX-lea a devenit din nou posibilă apropierea dintre acestea; de asemenea, cunoașterea și cultivarea încrederii reciproce. Pe această bază, a devenit posibilă deblocarea anumitor obstacole istorice și începerea unor discuții teologice autentice. De atunci au avut loc evoluții considerabile și îmbucurătoare.

Cei doi ierarhi și copreședinți ai grupului internațional de dialog teologic ortodox-catolic afirmă: „Știm că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart și chiar vorbim despre Biserici surori. Cu toate acestea, rămân, însă, suficiente probleme în cadrul relațiilor noastre și uneori apar altele noi. În lumina acestei realități ar trebui să fim conștienți cu privire la faptul că toți suntem responsabili de ruptură, nu din cauza faptului că noi creștinii de azi am fi provocat-o, ci din cauză că ne simțim în largul nostru în această despărțire, ne simțim prea confortabil în propria tradiție și îi excludem pe cei care nu sunt ca noi. Din acest motiv, procesul de restaurare a unității creștine necesită din partea noastră o convertire personală care începe în inima fiecăruia dintre noi și durează toată viața. Această convertire înseamnă o transformare interioară continuă către Hristos și împlinirea poruncilor Sale, culminând în iubire. Cel care, datorită harului lui Dumnezeu, ajunge să aibă o inimă plină de iubire sau o inimă plină de compasiune, acela, așa cum spune Sfântul Isaac Sirul, nu va mai fi separat de nimic și de nimeni, purtând în el toată umanitatea și întregul cosmos. Fără îndoială, există mulți creștini care au dobândit o inimă plină de compasiune prin rugăciune și asceză și prin purtarea cu răbdare a crucii suferinței zilnice. Aceștia trăiesc deja unitatea la nivel ontologic în profunzimea inimii lor, dincolo de orice despărțire confesională sau de altă natură. Cu toate acestea, conștiente de păcatul separării, Bisericile noastre nu se limitează doar să recomande credincioșilor rugăciunea și asceza ca o cale către unitatea interioară a fiecărui creștin, ci sprijinite de rugăciunile acestora, caută să ajungă din nou la unitatea credinței Bisericii nedespărțite prin dialogul teologic”.

Sunt recunoscute limitele conceptelor teologice, care nu trebuie stabilite la nivel absolut, pentru că altfel Îl limităm pe Dumnezeu în terminologia și conceptele noastre: „Dumnezeu rămâne veșnic, inexprimabil, El nu poate fi exprimat prin cuvinte și stă deasupra tuturor modelelor de gândire. Potrivit unui cuvânt al lui Vladimir Lossky adresat studenților săi, orice model de gândire teologică pe care îl utilizăm pentru a exprima și comunica credința ar trebui abandonat imediat după folosirea lui, pentru a nu-L face pe Dumnezeu prizonierul modelului nostru conceptual”.

Dintru început se arată faptul că această lucrare urmărește să analizeze din nou relația dintre primat și sinodalitate în mod diferențiat. Noutatea constă în faptul că nu se urmărește doar o argumentație exclusiv istorică sau exclusiv sistematică, ci o analiză comună istorică-sistematică pe baza reflecțiilor hermeneutice.

Reflecțiile hermeneutice (I) cuprind următoarele subcapitole: semnificația hermeneuticii pentru dialogul ecumenic; hermeneutica limbajului teologic; hermeneutica dogmelor; her­meneutica canoanelor; semnificația factorilor non-teologici și importanța istoriei pentru teo­logie.

Cercetările de istorie bisericească (II) analizează: perioada Bisericii primare (secolele I-VIII); perioada înstrăinării (secolele IX-XV); perioada confesionalizării (secolele XVI-XVIII); perioada introversiei eclesiologice (secolul al XIX-lea) și perioada renașterii eclesiologice (secolele XX-XXI).

Considerațiile sistematice (III) abordează: koinonia/comuniunea ca bază a eclesiologiei; autoritatea în Biserică în slujba comuniunii; interpretarea teologică a primatului; interpretarea teologică a sinodalității și primatul și sinodalitatea în slujba comuniunii.

Concluziile reiterează faptul că lucrarea menționată a putut fi întocmită datorită unei atitudini personale de încredere și înțelegere reciprocă în rândul membrilor ortodocși și catolici ai grupului internațional de dialog teologic, dincolo de barierele confesionale care au împiedicat mult timp restabilirea comuniunii depline între cele două Biserici. Autorii, profesori de teologie biblică, istorică, sistematică și practică din cadrul Fa­cultăților de Teologie Ortodoxă și Catolică ale unor universități de prestigiu din Europa, Statele Unite ale Americii și Orientul Apropiat, au analizat datele istorice, contextual, evitând interpretările istorice anacronice.

Analizele științifice istorice și teologice riguroase întreprinse în această lucrare demonstrează în mod clar modul în care evoluțiile structurale din cadrul celor două Biserici au fost condiționate de-a lungul timpului de o varietate de factori teologici, istorici și sociologici. Provocările cu care se confruntă astăzi Bisericile nu sunt aceleași cu cele întâlnite în primul mileniu, în Evul Mediu sau chiar în secolele XIX-XX. Simpla întoarcere la trecut nu este o soluție, nici pentru ortodocși, nici pentru catolici: „Diferențele care au despărțit cele două Biserici timp de secole nu sunt neapărat insurmontabile. Toate aceste diferențe necesită studii intensive suplimentare, cu o abordare hermeneutică riguroasă, pentru a observa dacă împiedică cu adevărat restabilirea comuniunii depline sau dacă sunt doar exemple de diversitate legitimă. Mai presus de toate, Bisericile vor trebui să depună eforturi pentru un echilibru mai mare între sinodalitate și primat la toate nivelurile vieții bisericești, cu o întărire a structurilor sinodale în Biserica Catolică și acceptarea în Biserica Ortodoxă a unui anumit primat în comuniunea dintre Biserici, la nivel universal”.

Lucrarea afirmă „centralitatea Euharistiei ca manifestare primară a Bisericii, atât în unitatea sa, cât și în funcțiile diferite ale membrilor ei. Interacțiunea dintre întâistătător și adunarea euharistică oferă, de asemenea, fundamentul teologic pentru o înțelegere reînnoită a primatului și a sinodalității în Biserică și a autorității care, indiferent dacă este exercitată într-un mod primațial sau sinodal, trebuie să fie întotdeauna în slujba comunității. Atât Scriptura, cât și Tradiția atestă necesitatea unei slujiri primațiale, care să servească unității Bisericii la diferite niveluri. Dar, de asemenea, atestă nevoia de sinodalitate la toate nivelurile vieții Bisericii. Complementaritatea acestor două principii este foarte importantă pentru o mai bună înțelegere teologică a Bisericii, care va facilita reconcilierea ortodoxă- catolică”.

Lucrarea evidențiază, de asemenea, faptul că „definirea rolului precis al Episcopului Romei în cadrul unei comuniuni restabilite între Bisericile noastre va reprezenta aspectul cel mai provocator al acestui proces. Episcopul Romei poate și trebuie să joace un rol mai mare în exprimarea unității creștinilor din lumea de azi. Pentru a face acest lucru, trebuie elaborată, însă, o nouă definiție a relației dintre Biserica Romei și Bisericile Răsăritene într-un mod care să fie, deopotrivă, fidel tradiției Bisericii nedespărțite, cât și acceptabil, deopotrivă, pentru catolici și ortodocși. Aceasta va necesita o nouă lectură a învățăturilor Conciliului Vatican I și Vatican II. În această privință, trebuie făcută o distincție între practica primatului, așa cum s-a dezvoltat în circumstanțe istorice particulare, și natura însăși a primatului. Trebuie găsită o modalitate de a depăși anumite poziții ale trecutului și de a integra elementele esențiale care au fost păstrate în ambele tradiții într-o înțelegere comună a primatului”.

Autorii lucrării menționate susțin calea dialogului teologic interconfesional pentru reconcilierea dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică și pentru restaurarea comuniunii depline între acestea. Consideră, însă, că sunt necesare și cooperarea și construirea de punți de legătură, nu doar în rândul teologilor academici, ci și în rândul ierarhilor și preoților care au grijă de viața de zi cu zi a Bisericii, precum și în rândul credincioşilor ambelor confesiuni creștine care trebuie să își găsească vocea potrivită și locul ca membri ai Trupului lui Hristos în Biserică.

Lucrarea se dorește a fi un semn încurajator și o contribuție științifică constructivă la o mai bună înțelegere în cadrul și între Bisericile noastre. Mai ales astăzi, când reconcilierea este extrem de necesară, „inima și mintea sunt chemate să lucreze împreună în mod credibil și vindecător în dialogul iubirii și al adevărului”.