Smerenia te face asemenea cu Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 755-756
„După cum Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul Lui răscumpărare pentru mulți (Matei 20, 28).
Nu m-am oprit la atâta, a spus Hristos, ci Mi-am dat și sufletul răscumpărare. Și pentru cine? Pentru dușmani. Tu, dacă te smerești, te smerești pentru tine însuți; Eu însă Mă smeresc pentru tine!
Nu te teme, dar, iubite, că-ți pierzi onoarea dacă te smerești! Oricât te-ai smeri, nu te poți coborî atâta cât S-a coborât Stăpânul Tău. Totuși coborârea aceasta a Lui a ajuns înălțarea tuturora și a făcut să strălucească slava Lui. Înainte de a Se face om, era cunoscut numai de îngeri; dar când S-a făcut om și a fost răstignit, nu numai că nu I s-a micșorat slava aceea, ci a mai primit și alta, aceea că L-a cunoscut întreaga lume. Nu te teme, dar, că ți-ai pierde onoarea dacă te smerești. Prin smerenie slava ta strălucește și mai mult; prin smerenie ajunge și mai mare. Smerenia este ușa Împărăției cerurilor. Să nu mergem, dar, pe o cale potrivnică. Să nu ne ducem război nouă înșine! Dacă vrem să părem mari, nu vom fi mari, ci mai dezonorați ca toți.
(…) Înălțimea pe care o dă lumea este cu silnicie și plină de frică; înălțimea pe care o dă smerenia te face asemenea cu Dumnezeu. Un astfel de om rămâne înalt, chiar dacă nu-i admirat de nimeni; celălalt, chiar dacă-i onorat de toți, este mai mic decât toți. Cinstea ce se dă este dată cu silnicie, de aceea se și spulberă repede; cinstea cealaltă se dă de bunăvoie, de aceea e și trainică.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)