Soarele şi copiii săi

Precum orice început are şi un sfârşit, iar orice pauză aduce după ea o activitate, aşa şi vacanţa voastră mare îşi închide porţile, iar şcoala mereu tânără şi înfloritoare, iubitoare şi primitoare îşi dechide larg braţele sale, dorind a cuprinde cu ele toată gingăşia sufletelor şi gândurilor voastre, dragi copii. Înainte de a vă face o urare la început de an şcolar, vă voi spune o poveste mai veche, pe care, citind-o, să luaţi aminte.

Soarele s-a trezit dis-de-dimineaţă. Lenuţa încă dormea. O rază de soare ce a păstruns prin ţesătura perdelei s-a aşezat pe obrazul fetiţei. Lenuţa se deşteptă, întinzându-şi braţele, iar cu dosul mânuţelor îşi frecă ochii. - Dar cine este? întrebă buimăcită din somn Lenuţa. - Eu sunt, raza soarelui. Când tatăl meu mă trimite pe pământ, trebuie să fac ceva. - Dar cine este tatăl tău? întrebă Lenuţa. - Tatăl meu este Soarele, zise raza. El locuieşte acolo undeva, departe... sus în cer. Este atât de mare, încât n-ar putea veni aşa uşor pe pământ; aşa că ne-a trimis pe pe noi, razele, care suntem copiii săi. Noi luminăm şi încălzim cu credinţă pământul. - Dragă rază, înainte de a mă trezi, aş dori să aflu ce ai făcut şi ce ai aflat în timpul călătoriei tale în această dimineaţă. Razele care coc fructele copacilor - Cu plăcere, răspunse raza de soare. Ieşind de după deal, am intrat într-o pădure, dăruind lumină unor iepuraşi care intrau în culcuşul lor. În aceeaşi pădure am luminat şi un cuib de păsărele. Îndată ce mama lor i-a zărit, a dat de veste copiilor şi soţului ei şi au început să cânte atât de fumos, încât de trilurile lor răsuna pădurea. M-am îndreptat apoi spre o grădină unde nişte floricele albe, roze şi violete stăteau închise. După ce le-am încălzit puţin, au început să se deschidă. Nu mai spun că aruncând lumina mea asupra picăturilor de rouă - am făcut ca aceastea să strălucească; apoi am ajutat să strălucească, gutuilor, merelor, ca să se coacă. - Oh, te rog, rază de soare, ai văzut copii în dimineaţa asta? - Da, îi răspuse raza de soare. Am văzut destui copii care s-au sculat de dimineaţă, chiar foarte de dimineaţă. De pildă, Ionică dădea grăunţe păsărilor din ogradă. Ionică, un băieţel de numai o şchioapă ducea vacile la păscut. Anişoara uda florile din grădină. Dar, am uitat să-ţi spun, draga mea, că singură n-aş putea face mare lucru. Noi - razele de soare surori - lucrăm împreună. Cu toate ajutăm la coptul holdelor de cereale, a fructelor care ţie îţi plac atât de mult. Lenuţa, auzind acestea, se ridică din pat, trase perdele la o parte şi, hotărâtă, îşi propuse să lucreze şi ea ceva care să fie folositor în gospodăria sa. Toate celelalte raze de soare năvăliră deodată, umplând odaia de o lumină strălucitoare şi aurie, ca în basmele de altădată ale bunicilor. (înv. Silvia BĂnicĂ)