Societatea împotriva drogurilor

Un articol de: Ion Armași - 16 Feb 2011

Viaţa este ca o prăjitură, alcătuită din diverse ingrediente, unele dulci, altele amare, altele acre, iar altele chiar de negustat. Fireşte, întregul are un farmec complex şi unic, pe care nu-l poţi savura, decât după ce ai adăugat toate ingredientele. Când viaţa ne răsfaţă cu tot ce ne dorim, iar grijile ne sunt purtate de alţii, avem impresia că totul ni se cuvine şi nu înţelegem să mai acceptăm şi ingredientele amare, acre etc. Atunci recurgem la tot felul de eschive şi subterfugii: anestezii, calmante (şi acestea îndulcite), sedentarism, realitatea virtuală.

Cel mai dramatic mod de a renunţa la delicioasa prăjitură, în favoarea zahărului pur (dar otrăvitor), este utilizarea drogurilor de către tineri. Odată deschisă cutia Pandorei, orice neplăcere, dificultate sau obstacol îi impinge pe junii dedulciţi la o nouă evadare cu ajutorul "prietenului de nădejde" drogul. Şi dacă mai aveau o reticenţă faţă de substanţele interzise de lege, "noua ispită", etnobotanicele, i-a cucerit foarte uşor. Nu vreau să îi condamn pe aceşti oameni, victime ale propriei slăbiciuni, dar şi ale metehnelor societăţii. De altfel, puştii internaţi în spitalele patriei ne pot fi chiar fii, nepoţi, fraţi, fapt ce ar trebui să ne facă şi pe noi responsabili. Am apreciat, de aceea, iniţiativa societăţii civile de a semnala generaţiei tinere pericolul perfid care pândeşte din pliculeţele cu "plante". Mesajul transmis este că nu e "cool" să fentezi viaţa, iar singurul prejudiciat eşti tu: te lipseşti de bucuria de a iubi, de mulţumirea realizărilor pentru care ai trudit, de construirea unor relaţii pe care le negociezi în fiecare zi. Sunt noţiuni complicate, nu? Tocmai de aceea, cei chemaţi să le explice sunt adulţii. Da, suntem toţi datori să abordăm acest subiect în relaţia cu tinerii şi chiar cu copiii din anturajul nostru. De asemenea, trebuie să transmitem răspicat autorităţilor voinţa noastră publică, de scoatere în afara legii a comercializării drogurilor aşa-zis uşoare (dar criminale), pe care adolescenţii noştri le pot achiziţiona cu banii de suc în drum spre şcoală. Am văzut zilele trecute că un parlamentar, persoană avizată de altfel, prin calitatea sa de medic, a depus în forul legislativ al ţării un proiect de lege prin care s-ar interzice vânzarea etnobotanicelor. Înclin să susţin acest demers, în calitate de părinte şi de adult căruia îi pasă de generaţia care mâine va conduce ţara. Dumnezeu să lumineze minţile celor care au decizia în mâini şi să ne dea tuturor liniştea unei legi drepte, ca ajutor fundamental în lupta împotriva ispitei drogurilor. Să nu uităm însă că în orice luptă trebuie să te aliezi cu Dumnezeu pentru a dobândi o izbândă cu adevărat folositoare. Şi în lupta cu drogurile, educaţia religioasă, prezenţa familiei la Sfânta Liturghie, obiceiul bun al abordării subiectelor problematice în discuţia cu preotul duhovnic pot fi soluţii realiste. Tânărul crescut în sânul Bisericii are în viaţă mai mari şanse de reuşită, iar pericolele şi ispitele par a fi mai uşor de învins. Dacă vă pasă de soarta tinerilor din familia voastră, aduceţi-i la biserică. Nu vă gândiţi că au tot timpul pentru credinţă, de-a lungul unei întregi vieţi, căci nu se ştiu zilele omului, iar cazurile copiilor decedaţi în urma consumului de droguri "legale" sunt pilduitoare. Poate dacă ar fi mers duminică de duminică la biserică şi ar fi cântat la strană, nu s-ar fi ajuns aici. Aşadar, cu toţii, "familia mică" - de acasă şi "familia mare" - Biserica, să spunem un "NU" HOTĂRÂT ETNOBOTANICELOR, şi un "DA" HOTĂRÂT VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII POPORULUI NOSTRU.