Socul, farmacia familiei

Sunt foarte rare plantele din natură la care toate organele (flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini) prezintă efecte terapeutice şi pot fi folosite în prevenirea şi tratarea unui larg arsenal de afecţiuni maladive. Iată că o tufă de soc, situată în grădina proprie, valorează aproape tot atât de mult cât o farmacie familială. Tocmai de aceea, socul a fost asemuit cu o întreagă farmacie de care pot beneficia, direct, atât locuitorii satelor, cât şi orăşenii interesaţi de vindecări naturiste.

Datorită proprietăţilor vindecătoare, uneori chiar miraculoase, această plantă a generat numeroase legende populare, ca şi mătrăguna. Din textele biblice rezultă că Iuda s-ar fi spânzurat de un soc. În România, socul are o extindere foarte mare, din zona de câmpie, alături de crângurile de salcâm, până în partea inferioară a munţilor, mai ales pe văile râurilor şi pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu. În zona colinară sau pe dealurile înalte, socul caută lumina şi iese de sub umbra arborilor mai viguroşi cu care se asociază. În schimb, în regiunile de câmpie evită uscăciunile şi acceptă umbrirea parţială în a doua parte a zilei. Datorită acestor condiţii ecologice, tufele de soc sunt frecvente în luminişurile şi marginile de păduri, mărăcinişuri, pe lângă drumurile forestiere şi rurale, în preajma locuinţelor săteşti de la câmpie şi deal. Este o specie foarte bine apreciată pentru calităţile de acoperire a solului şi de reţinere a terenurilor în pantă. Socul se prezintă sub forma unui arbust sau arboraş, cu talie mică-mijlocie, ajungând la înălţimea de 5-6 metri, cu o coroană rotată şi stufoasă. Tulpinile şi ramurile cenuşii-verzui au, în mijloc, o măduvă albă, spongioasă. Frunzele sunt penat-compuse, cu 3-7 foliole ovale sau lanceolate, scurt peţiolate. Florile sunt mici, alb-gălbui, grupate în inflorescenţe mari, în formă de umbrelă, cu miros puternic aromat. În timpul înfloririi, care are loc în lunile mai-iulie, în funcţie de altitudinea şi latitudinea locului, natura îmbracă o frumoasă rochie albă de mireasă, anunţând intrarea în vară. Fructele sunt cărnoase (drupe), sferice, zemoase, roşii-negre şi lucioase, cu suc violet-purpuriu şi gust dulceag-acrişor. Uscaţi florile într-un singur strat Recoltarea florilor se face prin tăierea inflorescenţelor în momentul când 75% din flori sunt deschise. Se aleg zile însorite după ce s-a ridicat roua pentru a evita brunificarea. Uscarea inflorescenţelor se face cu florile în sus, fie la soare, acoperite cu hârtie, fie la umbră într-un singur strat, pe etajere situate în încăperi bine aerisite sau în poduri şi mansarde acoperite cu tablă. După 5-6 ore, florile se scutură, se cern şi se păstrează în pungi de hârtie pentru a păstra culoarea crem-gălbuie, mirosul plăcut aromat şi gustul dulceag şi mucilaginos, randamentul de uscare fiind de aprox. 6 : 1. Fructele se recoltează dimineaţa, în zilele de toamnă (lunile septembrie-octombrie) când sunt la maturitatea deplină, cu culoarea neagră. Se usucă la soare sau în încăperi încălzite şi bine ventilate, iar în toamnele reci se usucă artificial la 50-600C, realizând un randament de uscare de 3,5 : 1. Frunzele se recoltează în momentul folosirii, iar scoarţa se preia de pe ramurile tinere, atât primăvara devreme, cât şi toamna după încheierea vegetaţiei. Principiile active au o deosebită importanţă în manifestarea proprietăţilor terapeutice, în flori există: glicozizi (circa 3%), cu acţiune favorabilă asupra pereţilor vaselor sanguine şi beta-glicozizi ai acizilor cafeic şi ferulic. Se mai găsesc taninuri, mucilagii, saponine, pectine, terpene, puţin ulei eteric, vitamina C şi săruri minerale (în special azotat de potasiu); în fructe se găsesc: glicozizi, antociani, alcaloizi, caroten, taninuri, acizi organici, care dau gustul acrişor, vitaminele A, B şi mai ales C (de două ori mai mult decât în lămâi şi portocale); frunzele conţin aldehide glicolice, oxalaţi, vitamina C; scoarţa conţine taninuri, rezine, coline, acid valerianic. Din tradiţia populară se consideră că florile de soc au leac numai atunci când sunt culese de un om cu inimă bună. Altfel, florile capătă un miros neplăcut, îşi schimbă culoarea şi pot face mai mult rău decât bine. Socul are bune efecte depurative Din experienţa de lungă durată au fost dovedite numeroase proprietăţi terapeutice care influenţează, în mod favorabil, metabolismul general uman: - efecte diuretice şi depurative datorită derivaţilor flavonici şi a sărurilor de potasiu; - efecte puternic sudorifice şi diaforetice datorate flavonelor şi acizilor fenolici care stimulează glandele sudoripare; - efecte emoliente, laxative, purgative şi antiinflamatoare datorită conţinutului în saponine, pectine şi mucilagii; - efecte antiseptice şi cicatrizante produse de conţinutul în taninuri şi ulei eteric; - efecte galactogoge, antinevralgice şi antialergice imprimate de bioflavonoide, glicozizi şi vitamine. Elimină toxinele şi combate infecţiile pulmonare În uz intern, florile de soc au efecte remarcabile într-un mare număr de boli umane: - eliminarea toxinelor din organism atât prin urină cât şi prin transpiraţie, mărind activitatea secretorie a glandelor sudorifice şi intervenind direct în hidropizie; - vindecarea unor afecţiuni renale, vezicale şi genitale, acţionând asupra epiteliului renal, cu stimularea activităţii rinichilor, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali şi mărirea cantităţii de urină eliminată în timpul zilei. Astfel, intervine în nefrita cronică cu edeme, colică renală, cistite; - în afecţiunile căilor respiratorii, florile de soc sunt eficiente în gripă, guturai, răceală, răguşeală, tuse, crize severe de astm bronşic, bronşită, tuberculoză, febre eruptive (rujeolă, scarlatină) favorizând erupţia, combate infecţiile la nivelul plămânilor şi ale căilor respiratorii superioare. Ceaiul din flori este eficace în crize de dispnee şi tuse, însoţite de cianozări, care trezesc bolnavul din somn, înainte de miezul nopţii, cu transpiraţie abundentă la trezire, agitaţie, anxietate şi extremităţi reci şi cianozate; - calmarea durerilor reumatice, artroze, artrite, sciatică, nevralgii de trigemen şi intercostale, gută; - intervine în curele de slăbire, cu efecte imediate în obezitate, celulită şi constipaţii cronice sau de natură nervoasă, datorită proprietăţilor diuretice şi laxative; - măreşte secreţia glandelor mamare la femeile care alăptează. În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte în furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie şi pentru comprese în conjunctivită, blefarită, eczeme ale pleoapelor şi orgelet, având rol de a reduce inflamaţiile şi de a fluidifica infecţiile. Forme de utilizare a florii de soc - Infuzie din 1-2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute, se îndulceşte după gust şi se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, ultima cană înainte de culcare. Eficienţa creşte prin adausul unei linguriţe de bitter suedez sau sirop de mentă. - Infuzie din amestec cu flori, frunze şi scoarţă de soc, în părţi egale, eficientă ca depurativ pentru curăţirea sângelui. - Infuzie din amestec cu flori de soc şi flori de tei, în părţi egale, folosită în afecţiuni ale căilor respiratorii, răceli şi bronşite. - Tinctura preparată sub formă de macerat, timp de 14 zile, în alcool 400 din care se ia câte o lingură dimineaţa pe stomacul gol şi seara în 100 ml apă. - Vin din flori din care se consumă câte 2-3 păhărele pe zi. - Socata, o băutură ideală de la tinereţe până la bătrâneţe, se prepară din 10-15 inflorescenţe proaspete care se pun în 10 litri apă; se fierbe până dă în 1-2 clocote, se adaugă 1 kg zahăr sau miere de albine, o lămâie tăiată felii şi un pachet cu sare de lămâie. După răcire se adaugă un cub de drojdie (cât o nucă) şi se lasă să fermenteze timp de 2 zile, cu agitare, folosind o lingură de lemn. Se strecoară şi se trage în sticle bine astupate care se păstrează la rece, în loc întunecos. După preferinţă, băutura se poate colora cu zahăr ars. Consumul zilnic este de 2-3 păhărele înainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca şampania, cu efecte diuretice, depurative şi antitoxice. O cură de 2 săptămâni, cu câte 1 litru socată pe zi, în locul apei de băut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie, depresie psihică pe fond de stres, inhibări şi blocaje psihice. Consumul de socată se asociază cu un regim alimentar lacto-vegetarian şi un program de viaţă relaxat, cu plimbări zilnice în natură şi sporturi uşoare. Utilizări în uz extern - Infuzie cu concentraţie dublă (3-6 linguriţe la 250 ml apă clocotită) folosită sub formă de comprese, cataplasme şi băi fierbinţi în reumatism abarticular, dureri articulare, nevralgii, contuzii, afecţiuni oculare şi afecţiuni tegumentare (furuncule, abcese, erizipel). Nu se utilizează florile proaspete, aplicate pe piele sau pe mucoase, întrucât produc eriteme -roşeaţă sau opăreală. - Cataplasme din flori fierte în lapte dulce contra amigdalelor şi adenitelor. - Siropul Sambucovit, preparat cu o concentraţie mare din flori de soc şi fructe de măceş, are însuşiri şampanizante şi puternic vitaminizante. - Pernuţe pline cu flori de soc încălzite uşor şi legate peste zonele cu erizipel. Tratamente cu tinctură din fructe Se prepară prin amestecarea sucului proaspăt de fructe (nematurizate sau maturizate) cu alcool 900, în raport 1 : 1, după care se agită bine pentru omogenizare. Se păstrează în sticle mici, bine închise, la loc rece şi întunecos. Se administrează câte 2-4 linguri pe zi, într-o cură de lungă durată, pentru prevenirea şi combaterea unui mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative. - În tratarea tumorilor maligne şi benigne, chisturi ovariene, ovare fibrochistice, fibrom uterin şi mastoze se foloseşte tinctura cu efecte profilactice şi adjuvante, într-o cură de 2-3 luni, administrând câte 2-3 linguri pe zi, diluate în puţină apă, dimineaţa şi seara pe stomacul gol. Prezintă acţiuni surprinzătoare prin stimularea sistemului imunitar şi eliminarea toxinelor, mai ales când pacientul se confruntă şi cu o constipaţie cronică. - La tratamentul infecţiei cu HIV, prin cure de lungă durată, tinctura din fructe are efecte adjuvante; se iau 2-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, în cure de 45 de zile, cu o săptămână de pauză, după care se reia tratamentul. - În curele de slăbire la persoanele evident supraponderale, tinctura de soc se aplică în doze progresive de 1-7 linguriţe pe zi, luate la ora 18, pe o durată de 3 luni, având efecte în evacuarea materiilor reziduale din colon, extragerea excesului de apă din ţesuturi şi dezintoxicarea amplă a organismului, asigurând o slăbire cu circa 15 kg în 90 de zile. Se reglează spontan apetitul alimentar şi activitatea psihoemoţională, pielea capătă un aspect luminos, iar organismul câştigă o nouă tinereţe. Respectarea dozelor progresive va evita crearea unui şoc al tranzitului intestinal şi apariţia unei stări de diaree puternică sau colici abdominale. În timpul curei, tinctura de soc va fi asociată cu o alimentaţie controlată, fără prăjeli, carne, aditivi alimentari sintetici, zahăr şi margarină. - Sensibilităţile la epidemiile de gripă, guturai, febră, dureri musculare şi stări de slăbiciune generală pot fi tratate eficient cu tinctură din fructe (2-4 linguri pe zi timp de 1-2 săptămâni). - În reumatismul degenerativ şi gută se foloseşte tinctura din fructe imature luând câte 1 linguriţă diluată în 50 ml apă, de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 2-6 luni, începând din luna august. - În constipaţie (cronică sau acută) şi colită de fermentaţie se iau 1-3 linguri de tinctură, diluate la un păhărel cu apă, dimineaţa pe nemâncate, într-o cură de 4 săptămâni şi o pauză de 5-7 zile, după care se reia tratamentul la nevoie. - Tinctura din fructe de soc are efecte în tulburări psihice, cu ameliorarea stărilor de dezechilibru interior, nevralgii acute, alergii şi tulburări hormonale apărute în urma tratamentelor cu anticoncepţionale, corticoizi şi alte abuzuri medicamentoase, precum şi în intoxicaţii grave sau otrăviri. - Pentru unele boli de piele, tinctura din fructe, administrată în doze progresive de 1-7 linguriţe, diluate în ½ pahar cu apă, de 3-4 ori pe zi, are efecte după o cură de 4 săptămâni în afecţiuni rezistente la tratamente clasice, psoriazis, herpes, sclerodermie, acnee, dermatoze alergice. Suc proaspăt din fructe împotriva constipaţiei Boabele bine coapte, negre la culoare şi cu gust dulce se zdrobesc cu un mixer sau manual cu ajutorul unei linguri de lemn după care se strecoară printr-un tifon dublu în sticle curate care se depozitează la rece. Se administrează zilnic 3-5 linguri (la adulţi) şi 3 linguriţe (la copii), pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de mese, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de putrefacţie, dezintoxicarea şi întărirea capacităţii de apărare a organismului. Sirop tonifiant din fructe Se obţine din suc proaspăt (2 pahare) la care se adaugă o cantitate egală de zahăr şi coaja rasă de la 2 lămâi; se fierbe până dă în clocot şi se toarnă în sticle care se închid ermetic. Se consumă câte 4-5 linguriţe pe zi, înainte sau după mese, având efecte uşor laxative, tonice, vitaminizante, remineralizante şi contra vărsăturilor pe fond nervos. Decoctul din fructe Se prepară din 1-2 linguriţe boabe, proaspete sau uscate, fierte în 200 ml apă, se îndulceşte cu miere de albine şi se foloseşte în constipaţiile de natură nervoasă, afecţiuni ale căilor urinare, gargară în răguşeală şi unguent împotriva hemoroizilor. Vinul din fructe Se obţine din fructe coapte, zdrobite, cu adausul unei cantităţi egale de vin; se fierbe lent 30 minute, se îndulceşte şi se beau câte 2-3 păhărele pe zi, având efecte diuretice şi depurative pentru curăţirea sângelui, infecţii digestive, bronşite şi traheite. Pulberea din fructe Fructele mature se usucă şi şi macină fin pentru a fi consumate în doze de 3-4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol, timp de 3-4 săptămâni, cu acţiuni în tratarea unor boli oculare, îmbunătăţirea vederii nocturne, diaree, colite stomacale, tulburări de tranzit intestinal, convalescenţă şi avitaminoze. Fructele în alimentaţie Se prepară sub formă de peltea, jeleuri, dulceaţă, gemuri, oţet, vin, compoturi, lichior, ţuică care, pe lângă rol alimentar, au şi efecte terapeutice în constipaţie, pneumonie, pleurezie, bronşite, tuse, laringită, amigdalită, guturai, dureri de măsele, urechi şi cap. Din sucul fructelor se poate obţine un excelent colorant alimentar. Observaţii: supradozarea preparatelor din soc, în doze de peste 200 grame fructe sau 200 grame tinctură, poate crea simptome de intoxicare, provocând vome, iritarea gâtului, arsuri de stomac, dificultăţi de respiraţie, convulsii, mai ales la sugari şi copii mici, femei gravide, mame care alăptează şi persoane cu colon sensibil, declanşând şi pierderi mari de potasiu din urină. Ceai din frunze, bun pentru curăţarea sângelui Este recomandat atât intern, cât şi extern, constituind un bun remediu de a scoate din corp tot răul ce s-a adunat în cursul iernii şi care se manifestă prin aşa-zisele boli de primăvară (mâncărime de piele, diaree, colite etc). Ceaiul din 6-8 frunze proaspete, tocate mărunt, luat în fiecare dimineaţă, cu o oră înainte de micul dejun, are un puternic efect de depurare a sângelui. Frunzele proaspete, sub formă de cataplasme, se aplică pe arsuri, contuzii, hemoroizi externi şi zone cu dureri reumatice. Frunzele fierte în apă se aplică sub formă de cataplasme calde pe răni, bube, şi erizipel, legându-se cu o faşă curată. Vinul din scoarţă are efecte diuretice Are proprietăţi drastic diuretice, purgative, laxative, antireumatice şi antigutoase, cu efecte directe în hidropizie (boala de apă), reumatism, gută, boli ale căilor urinare, colică renală, nefrite cu edeme la picioare, retenţie urinară, litiază renală, epilepsie, constipaţie şi viermi intestinali. În caz de hidropizie are o eficacitate extraordinară, scoţând apa din corp atât de energic, încât nu mai este nevoie de o altă doctorie. Se consumă sub formă de decoct din 2 pumni de scoarţă care se fierb în 1 litru apă până scade la jumătate din capacitate; se bea o jumătate de litru pe zi, fracţionat în 3 reprize, pe stomacul gol. În caz de nefrite şi ascită (ciroză umedă), la decoctul din scoarţă se adaugă extract de ienupăr şi se bea câte o linguriţă, la intervale de 2 ore. Efecte diuretice are şi vinul din scoarţă de soc (100 grame scoarţă la 1 litru vin alb fiert care se macerează 2 zile şi se consumă câte 100-150 ml pe zi). Contra epilepsiei se prepară un decoct concentrat (50 grame scoarţă în 500 ml apă caldă care se fierbe 5 minute, se lasă să infuzeze acoperit 2 ore şi se bea în cursul dimineţii, fracţionată la intervale de 15 minute, într-o cură de 2 luni). ▲ Extractul din fructe face cât un vaccin antigripal În urmă cu câteva sute de ani, când dealurile noastre erau acoperite de codri adânci, tufele de soc, încărcate cu flori şi fructe, erau la mare cinste în tămăduirea unui mare număr de boli. Cercetările recente, întreprinse pe plan mondial, au dovedit că fructele de soc nu sunt otrăvitoare (aşa cum s-a considerat înainte), ci constituie un elixir de sănătate extrem de puternic, în condiţiile în care omenirea este tot mai mult ameninţată de spectrul unor boli grave cum ar fi SIDA, cancerul sau leucemia. Preparatele din fructe, imature sau mature, sunt capabile să neutralizeze cei mai periculoşi microbi şi să mărească extraordinar capacitatea de apărare a organismului şi de stimulare a sistemului imunitar. Fructele imature sunt printre cele mai puternice dezinfectante cunoscute în fitoterapie, mobilizând toxinele din corp şi favorizând eliminarea lor prin transpiraţie, urină şi fecale. Extractele din fructe de soc sunt un puternic concurent redutabil al vaccinurilor antigripale şi al medicamentelor antivirale de ultimă generaţie. Pot ajuta la vindecarea majorităţii bolilor degenerative, la prevenirea bolilor canceroase şi în combaterea tumorilor benigne. De asemenea este un bun remediu în curele de slăbire, de dezintoxicare rapidă, precum şi în prelungirea tinereţii biologice. Fructele de soc au multiple proprietăţi terapeutice: depurative, diuretice, sudorifice, antifebrile, antiseptice intestinal cu acţiune asupra florei de putrefacţie, laxative (în doze mici) şi purgative (în doze mari), hipotensive, antinevralgice, antireumatismale şi stimulatoare în refacerea epiteliului renal. În tratamentele externe prezintă proprietăţi antiseptice, cicatrizante şi antiinflamatoare, cu efecte directe în unele boli de piele şi psoriazis. Prin conţinut, are puternice acţiuni vitaminizante şi mineralizante.