Spiritualitate pentru sănătate

Grija faţă de sănătatea umană, atât duhovnicească sau spirituală, cât şi trupească, a fost dintotdeauna o preocupare a Bisericii. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a tratat permanent activitatea medicală cu mult respect, pentru că la baza ei stă slujirea de iubire îndreptată spre înlăturarea şi alinarea suferinţei omeneşti. Despre relaţia care există între sănătatea sufletului şi cea a trupului, despre reformarea sistemului medical din România, precum şi despre strategii pentru sănătate am discutat cu domnul Răzvan Vulcănescu, vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) din România.

A ne păstra sănătatea, care este un dar al lui Dumnezeu, este o datorie. Neliniştea sufletului ne vatămă în mod radical sănătatea. Vorbiţi-ne despre relaţia aceasta care există între sănătatea sufletului şi cea a trupului! În ce măsură credeţi că spiritualitatea, individuală sau colectivă, ajută la menţinerea sănătăţii?

„Mens sana in corpore sano” este prima expresie care îmi vine în minte ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, întrebare care nu doar ne introduce în context, dar vine să sublinieze importanţa menţinerii echilibrului dintre minte şi trup şi, de ce nu, dintre ştiinţă şi spiritualitate. Un mesaj pe care cred că ar trebui să-l conştientizăm cu toţii este că starea noastră de sănătate depinde în cea mai mare măsură de propriile acţiuni și decizii şi de modul în care alegem să ne trăim viaţa. Pentru că sănătatea, în loc să ne aşteptăm să fie asigurată de alt­cineva, ar trebui, în fapt, să fie asigurată de fiecare dintre noi, printr-o preocupare individuală cotidiană. Cu toţii avem puterea şi totodată responsabilitatea de a ne menţine sănătoase trupul şi mintea, prin respectarea câtorva reguli simple de conduită zilnică, referitoare la dietă, odihnă, igienă personală, activități fizice, viaţă în cuplu, precum şi a unor reguli etice şi morale de comportament care ar trebui să aibă la bază atât rezultatele confirmate de ştiinţă, cât şi învăţăturile evanghelice.

Cea mai mare greşeală pe care mulţi oameni o fac este să considere că multe lucruri sunt cuvenite, garantate, că ar trebui să fie asigurate de alţii, şi doar atunci când devin neputincioşi se adresează medicului sau îşi amintesc de Dumnezeu. Şi pentru că am amintit de Divinitate, să ştiţi că întotdeauna am considerat că Biserica este un spital al sufletelor, iar prin menţinerea sănătăţii sufletului poţi să ajungi să vindeci afecţiunile trupului. Printr-o gândire pozitivă, atunci când sufletul asigură pacea şi ordinea interioară, el comunică această pace şi ordine funcţiilor trupului. La polul opus, dacă sufletul omului rămâne bolnav, sănătatea trupului nu-i foloseşte la nimic. Există multiple studii care confirmă faptul că stările negative, precum frica, ura, furia, gelozia, lăcomia, invidia etc., ne macină gândirea şi ajung să ne distrugă sănătatea şi implicit viaţa, în timp ce trăirile pozitive, precum iubirea, speranţa, creativitatea, altruismul, încrederea şi credinţa, vor contribui din plin la menţinerea stării noastre de sănătate şi a bunăstării.

Cum consideraţi că ar trebui reformat sistemul sanitar din România, astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale ale oamenilor?

Am toată convingerea că adevărata reformă a sistemului de sănătate trebuie să plece de la oameni. Vorbesc de o reformă care să aibă în centru cei doi mari actori ai sistemului: pacientul, pe de o parte, şi medicul, de cealaltă parte, dar care să aibă la bază o reformă a persoanei, a modului în care îşi percepe drepturile şi obligaţiile, a însuşirii îndatoririlor faţă de sine şi faţă de societatea din care face parte. Spun acest lucru pentru că multă lume îşi doreşte o schimbare, dar puţini sunt dispuşi să accepte propria lor schimbare. Promovarea, prin toate mijloacele de comunicare aflate la dispoziţie, a unui concept actualizat de „educaţie pentru sănătate”, are un rol esenţial aici. Obiectivul urmărit ar fi acela de a face oamenii să înţeleagă modul în care comportamentul şi mediul în care îşi desfăşoară activitatea le pot afecta starea de sănătate, iar scopul este acela de a promova prin mijloace eficiente „bunăstarea omului” şi de a oferi mijloace practice de prevenire a bolilor (printr-o dietă adecvată şi printr-un mod de viaţă sănătos), care să permită omului modern să depăşească cu succes diversele situaţii ce pot genera un posibil dezechilibru al stării de sănătate.

Am făcut referire la cei doi actori ai sistemului de sănătate, pentru că o parte integrantă a relaţiei medic-pacient este de a educa pacientul cu privire la natura şi semnificaţia bolii şi cu privire la posibilităţile de modificare benefică a stilului de viaţă. Esenţa unei practici medicale corecte ar trebui să aibă la bază educaţia pentru sănătate, realizată în scopul promovării unei cât mai bune stări de sănătate, care să includă modalităţi simple şi la îndemâna oricui de prevenire a bolilor şi de îngrijire a celor suferinzi. Omul bolnav are responsabilitatea şi totodată puterea de a deveni şi de a se menţine sănătos, iar medicul acţionează doar ca profesor şi ghid, în acelaşi mod în care un duhovnic işi îndrumă fiii duhovniceşti. În prezent, multe probleme de sănătate sunt cauzate de factori socioeconomici, care pot fi însă modificaţi printr-o preocupare şi acţiune colectivă benefică, cu implicarea tuturor instituţiilor, organismelor şi organizaţiilor responsabile. Cele două mari cutume care planează asupra domeniului sănătăţii sunt plasarea responsabilităţii rezolvării tuturor problemelor în sarcina exclusivă a Ministerului Sănătăţii şi plecarea de la premisa că fondurile aflate la dispoziţie sunt limitate sau subdimensionate. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că într-un interval de timp în care afecţiunile legate de sănătatea oamenilor au înregistrat o creştere exponenţială impredictibilă, responsabilitatea identificării soluţiilor nu trebuie lăsată doar în sarcina factorilor de decizie din domeniul sănătăţii, ci trebuie să constituie un efort consolidat şi concertat al întregului aparat guvernamental, în susţinerea şi implementarea conceptului de „sănătate în toate politicile publice”. Mai mult decât atât, într-o eră a globalizării, a liberei circulaţii, problemele de sănătate nu cunosc graniţe şi tocmai de aceea se impune o viziune comună, a mai multor ţări, prin intermediul tuturor instituţiilor şi organizaţiilor responsabile, în vederea asigurării tratamentului necesar îmbunătăţirii şi menţinerii stării de sănătate a populaţiei.

Ca secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, cu ce probleme v-aţi confruntat în ceea ce priveşte domeniul medical din România?

O „afecţiune cronicizată” a sistemului de sănătate din ţara noastră, dacă îmi permiteţi termenii medicali, este lipsa de continuitate şi predictibilitate în elaborarea şi implementarea politicilor de sănătate. Tocmai de aceea, primul obiectiv pe care l-am urmărit a fost acela de a imprima o construcţie a sistemului care să permită o viziune strategică în timp şi care să asigure o abordare coerentă şi sustenabilă a problemelor cu care se confruntă domeniul medical din ţara noastră. Mi-am asumat coordonarea activităţii Comitetelor Consultative Tematice constituite de la nivelul sistemului de sănătate şi am reuşit, după mai bine de doi ani de dezbateri, să elaborăm şi să adoptăm Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, care să asigure transpunerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 şi să garanteze absorbţia fondurilor structurale disponibile în intervalul respectiv. Este cea mai complexă măsură de reformă din domeniul sănătăţii, asumată drept condiţionalitate ex-ante în atragerea de fonduri structurale în perioada 2014-2020 în cadrul Acordului de Parteneriat aprobat de Comisia Europeană. Sănătatea publică şi maniera în care se răspunde la principalele probleme de sănătate publică; serviciile de sănătate şi modul în care se asigură accesul la ele, și cum este construit sistemul sanitar, pe niveluri de acordare a serviciilor, şi nu în ultimul rând măsurile transversale care presupun abordări intersectoriale, cu impact asupra sistemului sanitar, incluzând aici resurse, investiții și infrastructură, sunt ariile strategice pe care le-am avut în vedere. Implementarea corectă a strategiei va avea un impact macroeconomic semnificativ, datorită perspectivelor ce se deschid pentru accesarea de către primării, spitale şi multe alte instituţii şi organizaţii eligibile a fondurilor disponibile, prin Axele Prioritare pentru proiecte importante de investiţii în domeniul sănătaţii, inclusiv realizarea a trei spitale regionale, la Iaşi, Cluj şi Craiova.

În aceeaşi perioadă, echipa pe care am coordonat-o a gestionat Programul RO 19 „Inițiative în Sănătatea Publică”, program cofinanțat de Regatul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian, demers care se încadrează în principiile stabilite de „Strategia de sănătate 2014-2020”, întrucât, pe de o parte, se adresează grupurilor vulnerabile, grupurilor populaționale de risc cum ar fi copii și tineri, bătrâni, rromi, consumatori de droguri etc., care sunt afectați de boli transmisibile (TB, infecția HIV, hepatita B și C), boli netransmisibile asociate stilului de viață (cancer, obezitate etc.), iar pe de altă parte, sprijină inițiativele de consolidare instituțională, cum ar fi crearea de registre medicale, dotarea cu echipamente a unor unități sanitare pentru diagnosticare și tratament şi instruirea personalului sanitar. În calitate de reprezentant al Guvernului în Parlament, am promovat şi am contribuit la implementarea unui numar substanțial de acte normative necesare reformării sistemului medical. Doar câteva dintre cele mai recente demersuri sunt cel privind modificarea Codului fiscal în sensul creşterii semnificative a deductibilităţii fiscale acordate pentru asigurări private, demers favorabil construcţiei pachetelor de servicii voluntare de sănătate, sau Legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice. Ne aflăm deja la aproape un an de la implementarea acestora şi rezultatele sunt vizibile. Poate că aceasta este o altă problemă a sistemului; acţiunile întreprinse au impact pe termen mediu şi lung, dar e nevoie de consecvenţă, tocmai pentru a garanta succesul acestora.

Ce strategii pentru sănătate vă propuneţi ca vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate?

Plecând de la principiul că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei, care facilitează accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate îi revine imen­sa responsabilitate de ­gestionare a acestui sistem. Atribuţiile vicepreşedintelui sunt stabilite de Consiliul de Administraţie şi sunt completate de sarcinile directe încredinţate de preşedinte. E vorba, în general, de sarcini de coordonare şi reprezentare, dar un lucru am spus clar de la bun început: nu-mi voi asuma doar un rol onorific, ci prin toate acţiunile întreprinse şi strategiile propuse voi încerca să imprim o abordare proactivă, similară construcţiei Strategiei naţionale de sănătate, cu o gândire unitară şi o viziune în timp.

În ultima perioadă, CNAS a dezvoltat proiecte de anvergură, care trebuie continuate. Însă având în vedere creşterea numărului de activităţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate, determinate de importante modificări legislative, dar şi implementarea de regulamente europene, gestionarea sistemului prescripţiei electronice, a sistemului cardului naţional, a dosarului electronic de sănătate, implementarea mecanismului de taxă clawback, contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, se impunea motivarea financiară a angajaților, pentru a evita fluctuaţii de personal, care ar crea disfuncţionalităţi, ce inevitabil se răsfrâng în modul de asigurare a serviciilor medicale către asiguraţi. Şi pentru că un manager eficient mai întâi motivează şi apoi responsabilizează, la sfârşitul anului precedent am susţinut în Parlamentul României o serie de amendamente la Legea salarizării unitare, care au dus la o creştere a veniturilor tuturor celor peste 3.000 de angajați, atât din CNAS cât şi din casele din teritoriu. A fost, dacă vreţi, o reparaţie atât materială, cât şi morală, absolut necesară, iar adevăratele rezultate sper să se vadă în performanţele oamenilor astfel motivaţi.

Ce părere aveţi despre proiectele şi campaniile iniţiate şi derulate în ­Patriarhia Română, cu ­binecuvântarea Prea­fericitului Părinte Patriarh Daniel, referitoare la sănătate: Campania „Sănătate pentru sate”, program de asistenţă medicală destinat persoanelor defavorizate din mediul rural; Campania „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, realizată cu ajutorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale; Programul „Masa Bucuriei”, lansat în anul 2009, în urma colaborării cu lanţurile de magazine Selgros Cash & Carry şi Carre­four România SA?

Rezultatele campaniilor iniţiate şi derulate de Patriarhia Română vorbesc de la sine, motiv pentru care doresc să aduc şi pe această cale un omagiu Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi să îl încredinţez de toată recunoştinţa pentru binecuvântarea dată tuturor proiectelor din domeniul sănătăţii. În 2015 s-a semnat Protocolul de cooperare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, iar unele dintre campaniile la care faceţi referire sunt o materializare a acestui demers şi un exemplu de colaborare care trebuie dusă mai departe. Sunt o dovadă a faptului că atunci când există voinţă există şi putinţă. De asemenea, doresc să mulţumesc şi celor peste 80 de medici şi asistenţi medicali şi celor peste 100 de voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care au străbătut mai multe localități pentru a consulta câteva mii de pacienţi de toate vârstele şi pentru a le oferi sprijinul celor care au avut nevoie de ajutorul lor. Am totodată certitudinea că mesajul pe care Biserica îl transmite în toate comunităţile, până în cele mai îndepărtate cătune, a contribuit la conştientizarea şi motivarea oamenilor sănătoşi să-şi ajute aproapele şi să participe la campaniile de donare de sânge, necesare efectuării intervențiilor chirurgicale și tratamentelor salvatoare de vieţi.

Fiind un enoriaş vrednic al Parohiei Delea Nouă-Calist, Protopopiatul Sector 3 Capitală, şi membru al consiliului parohial, cum vă raportaţi la momentele importante trăite în sânul Bisericii?

Am primit cu multă bucurie alegerea mea în funcţia de consilier parohial al Bisericii Delea Nouă-Calist, unul dintre cele mai vechi şi mai respectabile locaşuri de cult din Bucureşti. Referitor la cele mai importante momente trăite în sânul acestei biserici, îmi amintesc cu drag de slujba de re­sfinţire a acesteia, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la ctitorire şi după reabilitarea integrală, survenită în 2015. Evenimentul a avut pentru mine o semnificaţie aparte şi pentru onoarea făcută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de a-mi conferi Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”. A fost un moment de o mare încărcătură emoţională şi spirituală, iar aprecierea de care am beneficiat mă motivează şi mă responsabilizează mai departe. Aşa cum spuneam, Biserica este un spital al sufletelor, iar prin slujirea ei încerc să asigur o continuare a activităţii profesionale desfăşurate în slujba cetăţenilor. Tocmai de aceea, în calitatea mea dublă de consilier parohial al Parohiei Delea Nouă - Calist şi vicepreşedinte al CNAS, instituţie ce se află în această parohie, am invitat pe preoţii slujitori: pr. paroh Valentin Fătu; pr. Constantin Claudiu Cotan şi pr. Cosmin Daniel Pricop, cărora le mulţumesc şi pe această cale, să sfinţească în Ajunul Crăciunului instituţia în care îmi desfăşor activitatea. Ţinând cont de încărcătura spirituală dată de modul în care s-a desfăşurat slujba de sfinţire şi de glasul colindelor cu care am fost încântaţi, sunt sigur că a fost un moment care va rămâne în memoria tuturor celor prezenţi şi a fost un prilej să ne amintim cu toţii care sunt valorile la care trebuie să ne raportăm, astfel încât să avem parte de „mens sana in corpore sano”.