Spiritul Bucovinei într-o colecție de microuniversuri

La Palatul Dornelor de la Vatra Dornei, în cadrul Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”, poate fi admirată, în această perioadă, una dintre cele mai valoroase colecții de ouă încondeiate din țară. Piesele expuse fac parte din colecția personală a părintelui Gabriel Herea, inspector eparhial în cadrul Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cunoscut curator și critic de artă.

Vă întrebați, probabil, ce poate să mai surprindă în cazul unei expoziții de ouă încondeiate, obiecte devenite atât de cunoscute și de răspândite în ultimele decenii. Dacă veți face popas la Vatra Dornei și veți găsi răbdarea să admirați în tihnă această colecție, veți înțelege că, de fapt, valoarea didactică îi conferă unicitate. Pentru că pe fiecare exemplar simbolurile reprezentate nu sunt aglomerate în ansambluri de mare complexitate, ci sunt „scrise” pe ou aproape individual, la o scară suficient de mare încât să fie bine observate și înțelese. Fragile prin suportul pe care au fost așezate semnele, dar puternice prin încărcătura cu care acestea vin din vechime, ouăle încondeiate expuse la Palatul Dornelor întrupează o micro­cronică a Bucovinei rurale și spirituale, o „oglindă”  în care prezentul și trecutul se intersectează și construiesc continuu sensul identitar al acestei regiuni.

Invitație la simplitate

149 de astfel de mici exponate sunt răsfățate zi de zi de privirile turiștilor ce se perindă prin sălile Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”. Cele mai multe poartă semnătura Lucreției Hariuc. Altele au fost achiziționate de părintele Herea de la diferite încondeietoare din satele cu tradiție în acest meșteșug ori de la târguri de meșteri populari. Însă povestea lor nu s-ar fi putut scrie niciodată dacă acum 20 de ani drumurile a doi oameni nu s-ar fi intersectat în chip fericit.

În 2003, în urma repartiției computerizate, la Școala profesională specială din Câmpulung Moldovenesc a primit post de profesor de religie tânărul preot Gabriel Herea. Era de puțină vreme hirotonit pe seama bisericii lui Ștefan cel Mare de la Pătrăuți (azi Mănăstirea Pătrăuți). La școala aceasta, unde copiii cu nevoi speciale erau ajutați să învețe pe măsura puterii lor, profesoara Lucreția Hariuc făcea, deja, minuni. Dedicarea pentru elevi și atașamentul pentru recuperarea și menținerea vie a încondeiatului o făcuseră renumită în satele bucovinene din jurul Câmpulungului. Mai ales că de la Paltinu (comuna Vatra Moldoviței), unde fusese toată viața învățătoare, deprinsese acele motive simple, pe care femeile obișnuiau să le scrie pe ou în vechime.

„În 2003 a început și restaurarea bisericii de la Pătrăuți și am început să mă gândesc la diferite forme de punere în valoare a locului. Pătrăuți era o biserică atât de mică, încât toată lumea spunea că aproape nu contează. La nivelul anului 2003 era cunoscută doar de specialiști de top, de arhitecți. Biserica a intrat în restaurare, au apărut schele peste tot, era greu de vizitat. Erau oameni care ajungeau la Pătrăuți și le era suficient monumentul în sine. Alții aveau însă nevoie și de altceva. Făcând această navetă la Câmpulung și văzând ce făcea doamna Lucreția Hariuc acolo, alături de elevii ei, i-am propus să realizăm o astfel de colecție. Ea a încondeiat o serie de ouă special pe ideile pe care le aveam atunci. Scopul era să transmitem simbolul. Pentru că oamenii se uită la ouăle încondeiate, care sunt complexe, cu multe motive și recunosc cel mult unul-două dintre acestea (crucea, labirintul). Dar se blochează. Așa că i-am propus să lucrăm ouăle didactic, așa încât cine le vede să identifice simbolurile. Acolo e o poveste, un discurs, și ar trebui să poată «citi» acel discurs”, își amintește acea perioadă părintele Herea.

Profesoara de încondeiat

Învățătoarea Lucreția Hariuc a deprins de timpuriu, de la bătrânele satului, îndeletnicirea și a învățat să prețuiască motivele pe care acestea le trasau pe ou, fără a-i aglomera supra­fața. Dar a simțit încă de la începuturile carierei că are responsabilitatea de a transmite și celor mici meșteșugul, într-o formă corectă, curată. Numai așa ar fi putut fi păstrat și perpetuat. „Am vrut să dau mai departe fetițelor de la școală, doamnelor care veneau la munca culturală la cămin. Procuram chișițe, ceară naturală de albine. Așa am început, cu elevi de chiar 5-6 ani. Asta se întâmpla cam prin 1959. Am fost încântată că am reușit să duc mai departe ceea ce au făcut străbunii, ce au făcut femeile în vârstă”, spune astăzi venerabila învățătoare.

51 de ani, cât a durat cariera sa didactică, a învățat generații de copii să încondeieze. Și nu știe să fi existat alt­ceva care să-i fi adus mai multă împlinire și bucurie: „Țin minte că la Câmpulung, unde am fost invitată să predau după pensionare, o fetiță de la școala specială, îndrumată de mine, a participat la un concurs internațional de încondeiat, unde a câștigat o bursă de un an de câte 100 de euro pe lună. Cu banii aceia și cu ce am mai pus noi, colegii profesori, i-am cumpărat un apartament în Câmpulung”.

În paralel, a predat și la Școala populară de artă din Suceava. Acolo exista o secție de încondeietori de ouă, iar cursurile pe care le susținea durau doi ani. La final, participanții dădeau examen și obțineau diploma de încondeietor. „Transmiteam și arta încondeierii, transmiteam și semnele, pentru că majoritatea au fost semne religioase - au pornit de la cruce și au ajuns până la costumul național, cămașa, altița. Am fost omul care nu m-am lăsat până când nu am văzut că scriitura și modelele merg mai departe”, spune Lucreția Hariuc.

A fost însă și omul care a reușit să inoveze în acest meșteșug, ușurând munca încondeietoarelor. În vechime, în zona huțulilor din Bucovina, cunoscuți pentru iscusința cu care încondeiau ouă, se foloseau doar două culori și existau câteva simboluri specifice, pe care toată lumea le știa - cocoșul, crucea, cărărea rătăcită. Iar ouăle se încondeiau după ce în prealabil erau fierte. O greșeală cât de mică în procesul de fierbere putea lua proporțiile unui adevărat dezastru. Conținutul începea să fermenteze și toată munca lor dispărea într-o clipă. Lucreția Hariuc a vrut să înlăture acest inconvenient și a fost cea care a avut ideea de a goli oul de conţinut. „Ea mergea la expoziții naționale și internaționale din anii ‘60-’70. Golitul ouălor a venit nu dintr-o chestie tradițională, casnică, ci din dorința de expoziție, de muzeificare și de a călători cu acest simbol”, explică părintele Gabriel Herea.

O colecție ce merită toată atenția

Colecția personală a părintelui Gabriel Herea, care integrează și ouăle semnate de Lucreția Hariuc și elevii săi câmpulungeni, constituie un valoros suport didactic și științific în cunoașterea și înțelegerea ținutului Bucovinei. Expunerea lor pentru prima dată la Palatul Dornelor din Vatra Dornei ar putea să fie numai începutul unui lung șir de interacțiuni cu publicul și cu specialiștii în etnografie. Pentru că aici, în bazinul Dornelor, unde încondeiatul e îndeletnicire veche, iar oul scris răboj aproape sacru, semnificația unei astfel de colecții se înțelege cu o profunzime pe care alte spații, străine de acest meșteșug, nu o pot oferi. Piesele expoziției „Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina” sunt și dovada că uneori poți face în zadar cercetări savante pentru a găsi sufletul unui loc. Însă îl poți afla, surprinzător, ca pe un miez care nu a fost niciodată dezghiocat, pe o banală coajă de ou.