Studenţii îi spuneau „Mielul“

La 1 iunie 2012, colegul nostru, părintele profesor Ştefan Sandu, a părăsit această lume, ne-a părăsit şi pe noi. Printr-un mesaj pe telefon am fost înştiinţat că părintele Ştefan Sandu a trecut la cele veşnice. Am avut impresia că persoana care a trimis mesajul glumeşte. Ar putea glumi cineva cu asemenea veşti? L-am sunat pe părintele decan Ştefan Buchiu să aflu ce s-a întâmplat. Într-adevăr, colegul nostru trecuse la cele veşnice.

Nu s-a aşteptat nimeni la un asemenea eveniment nefericit. Toţi ştiam că părintele Ştefan Sandu era un om foarte sănătos. Ştiam că pensionarea l-a afectat foarte mult. A fost neaşteptată şi categorică. Deşi avea încă activitate în şcoală (doctoranzi şi cursuri la master), sentimentul adus de pensionare l-a apăsat în mod deosebit. Acesta i-a accentuat, se pare, un diabet de care nu avea cunoştinţă. O bătătură de pantof i-a pricinuit o rană la un picior. Văzând că rana nu se mai închidea, a mers la medic. Timp de mai bine de o lună, medicul i-a pansat rana la fiecare două zile, fără să realizeze că era vorba de un diabet. Discutabilă competenţă medicală în Bucureştiul mileniului al treilea! Numai după ce a fost internat în spital, părintelui i s-a constatat diabetul foarte avansat. Timp de o lună s-a încercat tot ce s-a putut. Distinsa sa doamnă nu a mai părăsit spitalul, acordându-i tot sprijinul, aşa cum a făcut-o în timpul celor mai bine de patruzeci de ani de căsnicie. În cele din urmă, părintele profesor a cerut să fie adus acasă. A trecut la Domnul în propria lui casă în seara zilei de 1 iunie. Trupul neînsufleţit al părintelui profesor Ştefan Sandu a fost depus în Biserica "Sfânta Ecaterina". Aici, timp de două zile, cei care l-au preţuit au trecut să se roage pentru el şi să-i aducă un ultim omagiu. Trupul său a fost înmormântat în cavoul din satul Schitu, judeţul Giurgiu. Prohodirea a fost făcută de un sobor de treizeci de preoţi. Pentru înmormântarea profesorului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a arătat o grijă deosebită, aceasta făcându-i o deosebită onoare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a trimis cu ocazia înmormântării părintelui profesor Ştefan Sandu un cuvânt de îmbărbătare pentru soţia şi familia acestuia. Dar cine a fost părintele Ştefan Sandu? La această întrebare vom da răspuns în cele de mai jos. Părintele Ştefan Sandu s-a născut la 6 iunie 1944 în localitatea Rădmăneşti, judeţul Timiş, ca fiu de preot. Era cel mai mare dintre cei trei copii ai preotului Sandu. Şcoala generală a absolvit-o în satul Călugăreni, judeţul Giurgiu, unde preotul Sandu (tatăl profesorului) avea să revină ca preot, după ce a fost hirotonit în Banat. Tânărul Ştefan va avea parte de o educaţie foarte aleasă. Va urma cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti (1958-1964) şi ale Institutului Teologic din Bucureşti (1964-1968). Tot aici va urma şi cursurile de doctorat în teologie la Catedra de teologie dogmatică şi simbolică (1968-1971), având ca îndrumător, printre alţii, pe domnul profesor dr. Nicolae Chiţescu. Avea să încheie aceste cursuri cu examenul de admisibilitate, trecut imediat după terminarea cursurilor, ceea ce nu putea să facă orice doctorand. El a făcut-o pentru că totdeauna a fost premiant. A studiat în Suedia A primit o bursă de studii în Suedia, unde avea să continue studiile la universităţile din Uppsala (1972-1974) şi din Lund (1976-1981), având ca profesori şi pe renumiţii teologi luterani prof. dr. Ragnar Bring şi prof. dr. Bengt Hagglund. Acolo va definitiva, de altfel, teza de doctorat pe care o va susţine la Bucureşti în 1990, deşi era gata din 1980. Pe durata studiilor va funcţiona în calitate de cântăreţ la parohia românească din Stokholm, iar mai apoi ca preot la parohiile ortodoxe româneşti din Göteborg (1976-1978) şi Stokholm (1978-1981). În acea perioadă, preşedintele României de atunci, N. Ceauşescu, a vizitat Suedia. Românii din Suedia au organizat un mitig de protest faţă de dictatorul de la Bucureşti. Întors în ţară, dictatorul i-a făcut responsabili de protest pe cei care se găseau în mod oficial în Suedia. Printre aceştia se număra şi tânărul preot Ştefan Sandu, care, în mentalitatea bolnavă a dictatorului, ar fi trebuit să împiedice enoriaşii să protesteze. Urmarea a fost că preotul Ştefan Sandu a fost chemat în ţară. A scăpat cu greu de sancţiunile care fuseseră plănuite de autorităţile comuniste, deşi nu avusese nici o legătură cu protestul românilor din Stokholm. A fost marcat profund de modul în care au acţionat autorităţile comuniste. Aceasta l-a determinat să aibă o discreţie totală de-a lungul întregii sale cariere profesorale şi preoţeşti. Va fi încadrat ca asistent la Institutul Teologic din Bucureşti (în toamna anului 1981), la Catedra de teologie sistematică. În anul 1990 va deveni conferenţiar la acelaşi institut, iar în anul 2002 va deveni profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Va fi şef de catedră (2004-2008) şi conducător de doctorat, reuşind să ajute mai mulţi teologi să obţină cel mai înalt nivel de pregătire universitară. Pe când se afla în Suedia, candidatul la titlul de doctor în teologie şi preotul Ştefan Sandu a participat activ la diverse întruniri şi conferinţe teologice şi în comisiile de dialog teologic dintre ortodocşi şi luterani. Lucra cu uşurină în limbile franceză, engleză, germană şi suedeză. Autorul primei "Istorii a dogmelor" în limba română Părintele Ştefan Sandu a fost un om discret şi prin excelenţă modest, a lucrat fără să caute să iasă în evidenţă cu orice preţ. A scris mai multe cărţi, prima dintre ele fiind teza de doctorat, intitulată "Teologia Mărturisirilor de credinţă luterane şi ortodoxe". Este teologul român care a scris în limba română prima "Istorie a dogmelor". Aceasta este o operă monumentală, numărând peste 1.800 de pagini. A scris mai multe zeci de studii, iar câteva cărţi i-au rămas în manuscris, urmând să fie publicate prin osteneala şi bunăvoinţa distinsei sale soţii, doamna inginer Emilia Sandu. Părintele Ştefan Sandu şi-a respectat vocaţia sacerdotală cu conştiinţa celui care o înţelegea prin prisma specialistului în teologie sistematică. A fost un profesor iubit de studenţi şi stimat de profesori. Dacă uneori colegii i-au reproşat marea îngăduinţă faţă de studenţi, nimeni nu i-a reproşat vreodată că ar fi fost cu cineva rău. Nu a fost exigent cu alţii. A fost totdeauna smerit şi exigent cu el. A fost atât de blând, încât studenţii i-au spus "Mielul". Nu ştiu până acum ca elevii şi studenţii să fi numit pe vreun profesor cândva şi undeva "Mielul". Acest epitet spune totul despre un om cu adevărat bun. Soţii Sandu nu au putut avea copii, dar au crescut ca şi pe copiii lor şapte nepoţi. Iar doamna Sandu, acum douăzeci de ani, a înfiinţat o instituţie caritativă, prin intermediul căreia a îngrijit şi a educat sute de copii suferinzi, fără să fi apărut vreodată în media spre a arăta faptele lor de iubire faţă de aproapele. După pensionare, părintele profesor Ştefan Sandu nu a cerut să primească un post de cleric, spre a nu da impresia cuiva că ar cere un post la care, de fapt, orice preot are drept prin hirotonire. A fost un om cu multă demnitate, dar nu orgolios. A ajutat pe orice coleg preot care i-a cerut ajutorul, slujind cu el sau în locul lui, în orice condiţii şi fără vreo pretenţie. Părintele profesor Ştefan Sandu a plecat dintre noi lăsând în urmă un gol imens. "Mielul" facultăţii noastre s-a dus însă la Mielul jertfit pentru mântuirea lumii, pe care L-a slujit cu smerenie şi discreţie toată viaţa. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihna bine meritată în lăcaşurile Sale sfinte, iar distinsei sale soţii să-i dea putere spre a trece peste acest moment greu şi pentru a duce mai departe jertfa începută ca soţie de preot în activitatea depusă pentru dragostea de aproapele!