Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Istoria cinstitului brâu al Maicii Domnului
Un odor de mare preț, cinstitul brâu al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu este singurul lucru care ne-a rămas din viața ei pământească, fiind una dintre cele mai vechi și cele mai cinstite comori creștinești. Astăzi, cinstitul brâu al Fecioarei este păstrat la Mănăstirea Vatoped, a doua în ordinea ierarhică dintre cele douăzeci de mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Printre publicațiile mănăstirii putem găsi istoria cinstitului brâu, de la origine până în prezent.
Potrivit tradiției, brâul a fost confecționat chiar de Maica Domnului din păr de cămilă, iar după adormirea ei, în timpul înălțării sale la cer, aceasta i l-a încredințat Apostolului Toma. „Slavă Ție, Preacurată, care Te înalți; încredințează Apostolului Toma preacinstitul Tău Brâu”, cântă Biserica Greacă în troparul praznicului Așezării brâului sfânt al Maicii Domnului.
Cinstitul brâu a fost încredințat la două femei sărace și evlavioase din Ierusalim. Fecioara Maria, cu puțin timp înainte de adormirea sa, îl rugase pe Evanghelistul Ioan să le împartă acestora cele două haine ale sale. Păstrarea sfântului odor din generație în generație a fost continuată de o fecioară evlavioasă din aceste familii.
În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, sfântul brâu a fost mutat în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol. Împăratul l-a așezat într-un măreț chivot. Depunerea a avut loc în ziua de 31 august. Cinstitul odor avea să ocrotească capitala imperiului și pe locuitorii ei de orice atac al vrăjmașilor, de orice nenorocire și de orice uneltire demonică.
Câțiva ani mai târziu, fiica lui Arcadie, împărăteasa Pulheria, a ridicat măreața biserică din Chalkoprateia și a așezat acolo brâul sfânt. Împărăteasa însăși l-a împodobit cu fir de aur, așa cum poate fi văzut și astăzi la Mănăstirea Vatoped.
În secolul următor, cinstitul brâu a fost mutat la Zila, în Capadocia, la sud de Amasya. El a fost adus din nou la Constantinopol, în timpul domniei împăratului Iustinian I (527-565), ctitorul „Sfintei Sofia”. Urmașul său, Iustin al II-lea, împreună cu soția sa, Sofia, au renovat biserica de la Chalkoprateia și au ridicat o capelă numită „Agia Soros”. Cinstitul brâu era păstrat pe Sfânta Masă.
Brâul sfânt al Fecioarei Maria a săvârșit multe minuni în Constantinopol. A vindecat-o pe Zoe Zaoutzi, soția împăratului Leon cel Înțelept (886-912), care era chinuită de un duh necurat. Împărăteasa a avut o vedenie, potrivit căreia avea să fie vindecată de boala sa dacă brâul Maicii Domnului ar fi fost așezat asupra ei. Împăratul i-a cerut patriarhului să deschidă chivotul. Patriarhul a îndepărtat sigiliul și a deschis chivotul în care era păstrat cinstitul odor, iar brâul Maicii Domnului s-a arătat în întregime, nevătămat și neafectat de trecerea timpului. Patriarhul a așezat brâul asupra împărătesei bolnave și, îndată, aceasta a fost eliberată de neputința sa. Toți credincioșii au înălțat imnuri de mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi au așezat din nou cinstitul brâu în chivot și l-au pecetluit.
Patriarhul Constantinopolului, Gherman I (715-730), afirmă într-un limbaj poetic că brâul sfânt păstrează pentru totdeauna mireasma dumnezeiască a vindecărilor pe care le săvârșește, bucurându-i pe cei care se apropie de el cu credință și evlavie; iar Iosif Imnograful laudă cinstitul odor, pentru că el, prin harul Maicii Domnului, îi sfințește pe credincioșii care se apropie cu evlavie pentru a i se închina, îi ridică din stricăciune și îi izbăvește de boli și necazuri.
În jurul anului 1150, brâul sfânt se afla în Marele Palat al Constantinopolului, în Biserica Sfântului Mihail. În această perioadă, a fost împărțit în mai multe bucăți, care au fost mutate în diferite biserici.
În secolul al XII-lea, mai precis în timpul domniei împăratului Manuel I Comnenul (1143-1180), sărbătoarea cinstitului brâu a fost stabilită oficial la data de 31 august, fiind prăznuită anterior împreună cu sărbătoarea Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne, la 2 iulie.
După căderea Constantinopolului în mâinile cruciaților din cadrul celei de-a patra cruciade, în anul 1204, unele bucăți au fost luate de hoardele barbare și transportate în Occident. Din fericire, nu toate s-au pierdut. Este sigur că o parte din sfântul brâu a rămas la Constantinopol, iar după recucerirea orașului în anul 1261 de către Mihail al VIII-lea Paleologul, aceasta a fost păstrată în biserica din Vlaherne. Mărturia unui pelerin rus anonim, aflat la Constantinopol între anii 1424 şi 1453, este ultima referire la existența brâului sfânt în capitală. Cea mai mare parte a sfântului brâu care s-a păstrat până astăzi se află în Mănăstirea Vatoped.
Constantin cel Mare făcuse o cruce pe care o lua cu el în campanii, pentru a se proteja pe sine și armata sa. În mijlocul crucii se afla o bucată din Sfântul Lemn; de asemenea, în anumite cazuri, în ea erau așezate sfintele moaște ale celor mai importanți martiri și o bucată din sfântul brâu. Toți împărații luau această cruce cu ei în campaniile lor. Într-o campanie împotriva bulgarilor, împăratul Isaac al II-lea Anghelos (1185-1195) a fost învins de conducătorul Asan. Un preot a aruncat crucea împărătească în râu, pentru ca aceasta să nu fie profanată de vrăjmași. Cu toate acestea, bulgarii au găsit-o și au predat-o țarului Asan.
Bulgarii nu aveau relații bune cu sârbii. Acestea se deteriorau în mod constant. În jurul anului 1330, într-o luptă, armata bulgară a fost înfrântă de conducătorul sârb, regele Ștefan Dečanski (1276-1331). Crucea împărătească a trecut astfel în mâinile sârbilor. Patruzeci de ani mai târziu, cneazul mucenic Lazăr (1329-1389) a dăruit Mănăstirii Vatoped crucea împărătească a lui Constantin cel Mare, împreună cu o bucată din Sfântul Lemn, o bucată din sfântul brâu și alte sfinte odoare. Pe spatele Sfintei Cruci este scris în limba sârbă: „Lazăr, în Hristos, către Dumnezeu, Principe al Serbiei și Rege al Greciei, am încredințat puternica armă, cu preacuratul brâu al Preasfintei mele, Mănăstirii Vatoped din împărăția mea”. De atunci, aceasta este păstrată pe proscomidiarul bisericii centrale a mănăstirii.
În anii stăpânirii turcești, frații mănăstirii au întreprins călătorii, purtând brâul sfânt în procesiune prin Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică, pentru sfințirea și sprijinul elenismului aflat sub robie și pentru izbăvirea de orice boală contagioasă.
Cea mai mare parte din cinstitul brâu al Maicii Domnului rămâne la Mănăstirea Vatoped, prin care Sfânta Fecioară Maria săvârșește și astăzi minuni și îi binecuvântează pe cei care i se închină cu credință.



.jpg)
