„Suntem aici pentru elevi”

Cristinel Andone este de 13 ani profesor de religie şi de 6 ani directorul Şcolii Gimnaziale „Elena Văcărescu” din Bucureşti. Are o temeinică pregătire profesională, afirmând că singurul lucru de care nu i-a fost teamă a fost acela de a învăţa. Îl găseşti în şcoală de la prima oră a dimineţii până seara târziu, rezolvând tot ceea ce e nevoie. Spune că în meseria de profesor de religie, precum şi în preoţie, nu este loc de plafonare, pentru că provocările sunt permanente. Preocuparea de fiecare clipă este să-şi ajute aproapele, respectiv pe elevii săi.

Profesorul Cristinel Andone păşeşte aşezat şi pasu-i alert mă poartă pe coridoarele şcolii cu care se mândreşte. „În asumarea funcţiei de director, am beneficiat de suportul şi încrederea colegilor mei şi prin urmare atunci când poţi să contribui cu ceva eşti şi dator să o faci”, mărturiseşte el. Şi-a început activitatea de inspector eparhial în cadrul Sectorului învăţământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, imediat după terminarea Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. „Administraţie mai bună precum cea bisericească n-am întâlnit şi foarte multe lucruri din acea scurtă perioadă îmi sunt acum de un real folos în şcoală.” În prezent, pe lângă activitatea de profesor de religie şi director, coordonează şi practica pedagogică a studenţilor teologi din Bucureşti. 

În şcoală pentru elevii săi

De fiecare dată când l-am căutat pentru interviu, mi-a spus că este în şcoală pentru elevii săi şi tocmai de aceea îşi rupe cu greu timp pentru altceva: „Suntem aici pentru elevi. Încercăm să fim o şcoală umană în care copilul să fie ascultat. Am încercat ca atunci când vine un copil la mine, să îl ascult de fiecare dată, rugând adultul cu care vorbeam să mă aştepte, pentru că acel copil s-ar putea să aibă o problemă, care pentru nivelul său existenţial să fie cu mult mai mare decât problema adultului. Căci un copil nu mai vine a doua oară să îţi spună problema. De cele mai multe ori le este greu să îşi ia inima în dinţi şi să spună că au o problemă”. 

Una dintre crizele cu care ne confruntăm în societate este faptul că nu avem modele. „Personal îmi doresc de la copiii şi profesorii din această şcoală ca în primul rând să fie oameni şi să îi respecte pe cei din jurul lor”, a adăugat profesorul Cristinel Andone. El consideră că secolul 21 este cel mai potrivit pentru ora de religie, deoarece problemele s-au înmulţit foarte mult, iar profesorul de religie şi preotul sunt cei care trebuie să îi ajute pe oameni şi pe elevi să depăşească aceste provocări ale lumii moderne. De aceea, el afirmă că „profesorul de religie nu este singur în demersul său, ci împreună cu ceilalţi colegi. Iar «acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor», după cum spune Mântuitorul. Când Îl ai pe Dumnezeu alături şi îţi pui nădejdea exclusiv în El, Acesta nu te lasă, chiar dacă problemele ar părea atât de mari, încât să nu le poată rezolva nimeni”.

Profesor şi prieten de nădejde

Cu inima deschisă şi glasul cald, profesorul îşi priveşte elevii cu conştiinţa că de modul cum îi educă depinde mântuirea sa. Am asistat la o oră de religie la clasa a 8-a, elevi pe care îi educă din clasa 1. Atmosfera e destinsă, copiii îl privesc atât ca pe profesorul lor, cât şi ca pe un prieten mai mare, în care îşi pun nădejdea. La ore, profesorul Cristinel Andone îmbină mijloacele de predare în funcţie de lecţie, perioada anului şcolar ori de vreme: „Este o adevărată artă învăţată parţial şi de la cei cu care vin în contact. Mă duc în asistență la colegii mei mai tineri, nu pentru a se simţi controlaţi şi îndrumaţi, ci pentru că fiecare profesor este unic şi aceeaşi metodă este pusă în practică diferit în funcţie de vârstă, de starea profesorului etc.”. 

Dacă profesorul de religie conştientizează importanţa rolului său, el poate fi de un real folos în şcoală, spune Cristinel Andone. De-a lungul timpului, la ore a avut parte de experienţe diferite. Una dintre ele ne-a povestit-o şi nouă. La finalul unei ore de religie, au rămas două eleve să-i explice că sora uneia dintre ele era atât de agasantă şi intrase în nişte încurcături atât de mari, încât îşi propusese să se sinucidă. „Era ora 19:00 şi mă grăbeam, continuă relatarea profesorul, dar când am auzit nişte lucruri atât de grave, mi s-au tăiat picioarele. Am ascultat-o şi am îndemnat-o să vorbească cu părinţii ei. M-am asigurat că diriginta va avea în atenţie acest caz şi am asigurat copilul că poate apela la noi oricând are nevoie, diriginta fiind şi psihologul şcolii. Iată doar un exemplu din multele probleme cu care se confruntă profesorul de religie. Aşa că la sfârşitul orei nu vorbim doar despre lecția zilei, ci de multe ori îi întreb dacă au o anumită problemă de ordin religios ori social, sau dacă le pot fi de folos ca director în dificultăţile cu care se confruntă în şcoală. Şi discutăm de la desenele făcute de unii pe pereţi şi unde este locul acestora până la diverse aspecte care îi preocupă”.

Şcoala trebuie să pregătească elevii pentru viaţă

În procesul de învăţământ există multe alte provocări atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Şi profesorul de religie este deosebit de util, pentru că în perioada adolescenţei sunt cele mai mari provocări. „Mai ales la clasele a 7-a şi a 8-a încerc ca temele de discuţie să le fac utile pentru marea provocare numită «adolescenţă». Eu susţin că un elev trebuie în special pregătit pentru viaţă, nu pentru un examen. Examenele sunt doar momente în care o persoană bifează un anumit traseu educaţional. Însă, dacă în tot acest drum nu învăţăm să Îl avem pe Dumnezeu aproape, putem cădea uşor în capcane. Iar profesorul de religie, de vocaţie şi dedicat, trebuie să îi ajute pe elevi să conştientizeze aceste probleme. La vârsta adolescenţei există o ruptură între părinţi şi copii, două lumi care de multe ori nu se mai suprapun. Şi profesorul de religie de multe ori este un liant între acestea. El îi ajută pe elevi să înţeleagă că trebuie să vorbească cu părinţii, cu profesorii şi când e nevoie cu preotul sau cu psihologul şcolii. Atunci când are o problemă trebuie să alerge către Dumnezeu şi către părinţi”, a mai spus prof. Cristinel Andone.

Ora de religie te poate ajuta să performezi şi la alte obiecte

E foarte important să te pregăteşti la diverse materii, dar mai trebuie şi să ceri ajutorul lui Dumnezeu în momentele dificile. Pentru că poţi să fii foarte bine pregătit, dar la un moment dat să ai o stare proastă, o răceală sau o indispoziţie oarecare, şi atunci nu te mai poţi concentra şi se poate să nu treci cu bine peste aceasta. De aceea, este important ca profesorii să îi pregătească pe elevi şi pentru eşec, arată profesorul Andone: „Unii părinţi pun o presiune deosebită pe copiii lor pentru note mari, dar în realitate să iei nota 7 la Evaluarea Naţională nu e nici o tragedie, pentru că fiecare dintre noi îşi are locul său. Acest aspect îl discut atât cu părinţii la şedinţe, în calitate de director, dar şi la orele de la clasa a 8-a, pentru a-i pregăti. Consider că ambele aspecte sunt importante: pregătirea ştiinţifică şi cea spirituală, pentru ca succesul să fie deplin”.

Elevii din Şcoala Gimnazială „Elena Văcărescu” din Bucureşti participă cu rezultate bune la olimpiadele şcolare. Unii au ajuns şi la faza naţională, a mai spus directorul instituției: „Eu nu îi încurajez să participe la olimpiadă pentru a performa la religie, ci pentru a trece printr-un examen, care să îi pregătească pentru Evaluarea Naţională. Îi învăţăm cu atmosfera, seriozitatea, transparenţa şi corectitudinea rezultatului”.

Colaborarea Școală-Biserică

Atunci când discursul preotului şi al profesorului de religie coincid, elevii primesc un mesaj coerent şi unitar. Şcoala „Elena Văcărescu” are o colaborare frumoasă cu trei parohii din zonă: „Precupeţii Noi”, „Sfântul Visarion” şi „Sfântul Nicolae”-Amza din Capitală. În cadrul instituţiei de învăţământ a existat obiceiul ca în Postul Crăciunului şi al Paştilor să se meargă la împărtăşit cu clasele primare. Această tradiţie s-a diminuat odată cu preluarea atribuţiilor de manager, dar şi pentru faptul că în prezent modul în care se merge la biserică e mai greoi, pentru că e necesar să existe acordul scris al părinţilor. Cu ajutorul Parohiei „Precupeţii Noi”, elevii de clasa a 3-a şi a 4-a, însoţiţi de învăţător şi de profesorul de religie, au mers gratuit în excursie la mănăstirile din jurul Bucureştiului. 
Directorul adjunct al şcolii, Iulia Savin, este un pasionat profesor de muzică, fiind şi membră în Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române. Prin implicarea ei, în fiecare an, şcoala organizează în perioada Crăciunului un festival de colinde, care se desfăşoară în Biserica „Sfântul Visarion”. Aşa că „protocoalele cu aceste parohii sunt pentru a consfinţi relaţia pe care o avem cu acestea, şi nu invers”, a mai precizat profesorul Cristinel Andone. 

Provocările unui director

Ca director, Cristinel Andone spune că a învăţat să asculte mai mult oamenii, atunci când au probleme: „Principiul după care mă călăuzesc în calitate de director este acela oferit de Mântuitorul Iisus Hristos. Prin excelenţă, şeful trebuie să fie chipul lui Hristos la Cina cea de taină. După cum bine ştim, Mântuitorul ne-a învățat că acela care vrea să fie cel dintâi dintre noi trebuie să fie mai întâi slugă”. De la elevii săi a învăţat sinceritatea: „Să ştiţi că nu există persoană mai sinceră decât un copil. I-am încurajat să spună sincer ceea ce gândesc şi uneori spun ce gândesc şi despre tine, chiar dacă nouă nu ne place aceasta de fiecare dată”.

Ziua şcolii se sărbătoreşte de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, fiind dedicată atât Elenei Văcărescu, al cărei nume instituţia de învăţământ îl poartă, cât şi Anastasiei Popescu, care în anii ‘90 a predat religia aici. Cu acest prilej se face o slujbă de pomenire pentru aceste două doamne şi o slujbă de Te Deum.

Realizări în cadrul şcolii

Directorul Cristinel Andone îşi drămuieşte cu multă atenţie fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, la fel şi fiecare gest ori acţiune. Împreună cu echipa pe care o coordonează, el realizează în cadrul Şcolii „Elena Văcărescu” din Bucureşti un învăţământ de calitate. „Sunt anumite împliniri pe plan profesional şi anumite amânări pe plan familial, căci dacă ar fi să fiu corigent la ceva, deşi la şcoală nu am fost niciodată, probabil că uneori am mai fost corigent acasă, în familie. Mă bucur, însă, de sprijinul soţiei, pentru că toate aceste activităţi înseamnă timp rupt din activităţile dedicate familiei”, a mărturisit profesorul Andone.

Principala calitate din învăţământ este răbdarea şi de aceea îi îndeamnă pe colegii săi să aibă această virtute, chiar şi când cei mici greşesc, chiar şi când părinţii vin cu probleme false. Lucrează cu ambiţia firească de a face lucrurile aşa cum trebuie. La capitolul realizări, directorul Cristinel Andone menţionează construirea unei clădiri de la nivelul -2 la +2, o cantină funcţională şi mai multe programe în care copiii beneficiază de îndrumare gratuită: „Educaţie pentru viaţă”, „Clubul copiilor”, „Şcoală după şcoală” - program al Ministerului Educaţiei pentru cei de clasele 5-8. La toate acestea se adaugă colaborarea cu Parohia „Precupeţii Noi”, cu ajutorul căreia o parte dintre elevi primesc rechizite, caietul de religie şi cărţi.

Ca director, fiecare zi este o provocare: „Pot să negociez multe lucruri, dar credinţa nu mi-o negociez. Azi nu mai avem modele, nu prea ştim unde să le găsim şi nimeni nu te învaţă cum e cu practica. De aceea, modelul suprem al profesorului de religie rămâne Mântuitorul Iisus Hristos”.