Tabără creştină de vară la Cugir

Data: 28 August 2007

Ca urmare a relaţiilor de prietenie dintre comunitatea greco-catolică din Cugir şi comunităţile romano-catolice din Lumezzane şi Montirone, Italia, s-a organizat şi anul acesta, pentru cea de-a doua oară, între 13-20 august 2007, Tabăra creştină de vară la Cugir, informează Agenţia de ştiri Catholica. Cunoscută în nordul Italiei sub denumirea de GRESD, acest tip de tabără implică activităţi de cântece, dansuri şi jocuri, care ajută la transmiterea şi receptarea mesajului creştin pentru copii şi tineri, indiferent de vârstă. Activităţile au un pregnant caracter formativ creştin, dar şi unul moral şi civic. Din Italia au venit un grup de 22 de persoane, printre care şi doi preoţi, Don Diego şi Don Endrio. Pe lângă activitatea de tabără propriu-zisă, s-a desfăşurat paralel şi un schimb de experienţă între tinerii animatori italieni şi tinerii animatori români. Tabăra a fost deschisă pentru copiii întregului oraş, indiferent de etnie, confesiune, sau alte criterii de separaţie, cu toţii bucurându-se împreună de cântecele, dansurile şi jocurile organizate de către animatorii italieni şi români. Fiecare zi începea pentru animatori la ora 8.30 cu o rugăciune şi continua cu primirea copiilor la ora 9. Timp de câteva ore pe zi, copiii reuşeau să împărtăşească unii cu alţii din bucuriile lor, să înveţe ce înseamnă a comunica, a dărui.