Teologia explicită și teologia implicită
Fiecare gest al nostru, fiecare acțiune a noastră este o declarație, care, dacă este privită cu sinceritate, ne va arăta unde ne aflăm din punct de vedere teologic. Când punem lucrările noastre pe cântarul teologiei vom vedea cât din ceea ce ne-am însușit ca afirmație intelectuală a fost umplut de conținut prin credință și a ajuns să ne pătrundă lăuntric. Avem, așadar, o teologie explicită și o teologie implicită, iar relația dintre ele este una din cale afară de complexă.
Teologia explicită este suma afirmațiilor dogmatice ale Bisericii și a explorărilor intelectuale a acestor afirmații, pe care noi reușim să le însușim. Această teologie, cea explicită, se rafinează și se îmbogățește preponderent pe cale intelectuală. Nu sunt excluse de aici inspirația și intuiția, însă mintea are un rol foarte important. Criteriul rămân mereu sfinții și tezaurul uriaș și complex al Bisericii. De aceea studiul ocupă un loc important în viața duhovnicească, deși viața duhovnicească nu poate fi redusă la studiu.
Teologia noastră explicită, pentru a rămâne în coerență cu teologia sfinților, are nevoie de har, pentru că tărâmul intelectual este plin de nisipuri mișcătoare, și înșelările pot fi justificate uimitor. Prin urmare, trebuie mereu avută în vedere și teologia implicită.
Teologia implicită este cea care rezultă din faptele noastre. Ea este cu adevărat teologia faptelor. De acolo se vede în ce măsură mărturia noetică a fost infuzată de credință și transformată în viață, în ce măsură a devenit vie și lucrătoare.
În fiecare om se împletește teologia explicită cu cea implicită. Fiecare dintre noi susține la nivel declarativ ceva, iar ceea ce poate fi decantat din faptele sale sunt șanse mari să fie diferit (mai mult sau mai puțin). Teologia explicită nu poate mereu să determine imediat teologia implicită, dar e important să rămână cântarul sensibil, bine reglat, în funcție de care pot fi judecate rapid orice derapaje. Viața ascetică are drept prim scop acela de a pune în acord teologia explicită cu cea implicită, care este necesară în mod fundamental pentru unitatea ființei umane și pentru sănătatea psihică și sufletească. De fapt, acordul dintre cele două este fundamental și se poate realiza în două moduri: fie coborând ștacheta teologiei explicite, așa încât să ajungă în acord cu ceea ce trăim, fie, dimpotrivă, să încercăm să ne rafinăm și controlăm trăirile așa încât să ajungă în perfect acord cu afirmațiile explicite. Aceasta din urmă este calea ascetică, a sfinților, care prin nevoință pun într-un acord tot mai mare teologia implicită a faptelor lor cu teologia Bisericii.