Timp și spațiu în era digitală

Dezvoltarea rapidă şi de amploare a tehnologiei a condus la o raportare diferită la spațiu și timp, față de acum câteva decenii sau secole, căci putem să ne auzim și să ne vedem la mii de kilometri distanță, fără să străbatem spațiul. Acest gen de întâlniri ne permit să câștigăm timp, să facem mai multe activități deodată, dar toate vor fi trăite mai puțin intens, de aceea și lasă impresia de scurtare a timpului, lipsind persoanele de beneficiile psihologice și spirituale ale întâlnirii față către față. Pentru viața noastră psihică, cultul rapidității a devenit o a doua natură, încât devenim nervoși și nerăbdători atunci când lucrurile se întâmplă încet, când mai puțini timpi morți înseamnă, de fapt, mai puțin timp pentru suflet și trăire autentică. 

Prin modul de interacțiune, noile media modifică felul în care ne raportăm la timp și spațiu, două elemente determinante ale vieții noastre prin care percepem realitățile exterioare, dacă ne referim la spațiu, și interioare, atunci când ne referim la timp. Ampla și rapida dezvoltare a noilor tehnologii a condus la o raportare diferită la spațiu, față de acum câteva decenii sau secole, căci putem să ne auzim și să ne vedem la distanțe mari, fără să străbatem spațiul. Asemenea convorbiri fie telefonice, fie mediate de video prin diverse platforme online, permit o întâlnire între persoane care în parte se întâmplă în mod real, în parte virtual. O conferință video, care este tot mai mult folosită în ultima perioadă, permite întâlnirea, în același timp, a unor persoane din colțuri diferite ale țării sau ale lumii. Menționez un singur exemplu din spațiul românesc, am asistat recent la o asemenea videoconferință, când am participat la susținerea unei lucrări de doctorat. În sală era doar șeful de comisie, doctorandul și câțiva apropiați ai acestuia, profesorii evaluatori au intervenit prin videoconferință din diferite centre universitare din țară.

Falsă impresie de libertate și atotputernicie

Despre falsa impresie de libertate și atotputernicie pe care ne-o lasă asemenea întâlniri reale și virtuale în același timp scrie Jean-Claude Larchet în lucrarea „Captivi în internet”, atrăgând atenția asupra consecințelor „cultului rapidității” și a „lumii fără durată” asupra psihicului uman. „Faptul de a nu mai fi supus, cel puțin într-o anumită măsură, constrângerilor spațio-temporale inerente condiției umane îi dă omului un sentiment de libertate și de putere, chiar de atotputernicie, încât ajunge să se simtă înzestrat cu calități proprii lui Dumnezeu, ca ubicuitate, adică acea capacitate de a se afla în același timp în mai multe locuri. (...) Faptul că nu trebuie să ne deplasăm nu numai că nu abolește spațiul real, dar privează aceste întâlniri posibile de o mare parte din substanța lor și sporește într-un anume fel sentimentul de singurătate. Faptul că nu trebuie să așteptăm ne face să câștigăm timp, dar ne privează totodată de beneficiile psihologice și spirituale ale așteptării, care sunt: răbdarea, dorirea mai aprinsă, sporirea bucuriei și intensificarea sentimentelor pe care le trezesc o satisfacere a dorințelor care nu se produce pe dată. Bucuria pe care o ai când ajungi în vârful muntelui, urcând cu greu, nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când ai ajuns acolo cu elicopterul”, precizează Jean-Claude Larchet.

Asemenea întâlniri intermediate de noile media ne permit să câștigăm timp, să facem mai multe activități deodată, dar toate vor fi trăite mai puțin intens, de aceea și lasă impresia de trecere rapidă sau de scurtare a timpului. Iar calitatea trăirilor în timpul diverselor activități determină modul cum ne raportăm la timp, o activitate care ne place ni se va părea că trece repede, pe când una care ne displace pare că durează mai mult în timp. În plus, noile media permit transmiterea de mesaje la orice oră din zi și din noapte, ceea ce duce le ruperea liniarității timpului, pe care îl percepem tot mai fragmentat.

În interiorul unei familii cu doi sau mai mulți copii, programele tv sau online și noile media determină, de multe ori, începerea sau terminarea unor activități. O activitate comună a tuturor membrilor familiei la aceeași oră, precum este servirea mesei, este greu de respectat, deoarece un copil dorește să vadă emisiunea preferată, altul să asculte finalul unui podcast, al treilea poate pretinde că trebuie să răspundă urgent la un mesaj, iar un părinte cere un răgaz  pentru a finaliza o achiziție de pe Internet etc. De aceea, bunica sau mama, care face eforturi să organizeze masa ca pe o întâlnire-comuniune între toți membrii, devine frustrată sau nervoasă. Este un simplu exemplu care arată cum noile media ne determină organizarea activită­ților, ducând la o fragmentare a timpului, la apariția sentimentului de discontinuitate ce determină emoții superficiale.     

Aflată în fața televizorului, o persoană schimbă des canalele în căutarea unui program care să-i placă, iar în lumea internetului adolescenții trec rapid de la o rețea de socializare la alta, de pe chat pe Instagram etc., în timp ce SMS-urile și e-mailurile sunt anunțate prin semnale sonore. Aceste schimbări permanente de planuri produc discontinuitate, stări de agitație și oboseală, alimentând nevoia de noutăți și contacte noi. În același timp, dacă o persoană își oprește alertele de pe device-uri, se teme că va pierde o informație nouă, că se va afla în afara grupurilor socializare sau că nu-i va fi cunoscută activitatea prin mediatizare. Toate acestea pun presiune pe omul contemporan, care este tot mai atras de lumea digitală și trăiește tot mai puțin în lumea reală. Și dacă se întâmplă să piardă sau să i se strice telefonul, o întreagă „lume virtuală” se prăbușește.

Cultul rapidității

Pentru viața noastră psihică, cultul rapidității a devenit o a doua natură, încât devenim nervoși și nerăbdători atunci când lucrurile se întâmplă încet, când mai puțini timpi morți înseamnă, de fapt, mai puțin timp pentru viață autentică și suflet. „Societatea modernă a făcut din productivitate o normă și a introdus ca urmare noțiunile de «câștig de timp» și «pierdere de timp». S-au pus atunci la punct instrumente tot mai precise de măsurare a timpului, cu scopul de a-l face rentabil la maxim. Această abordare era cu totul necunoscută în societățile tradiționale (...). În aceste societăți, omul putea spune cu adevărat că «are timp», în vreme ce în societățile moderne, timpul este cel care ne posedă pe noi, pentru că de el am făcut să depindă într-atât de mult orice activitate socială sau individuală, încât le-am ferecat în secvențe temporale precis definite, cu scopul de a le controla cât mai bine și de a le face cât mai rentabile. Noile media au contribuit major la acest proces global de prețuire a rapidității, prin faptul că permit o transmitere instantanee a textului, imaginii și sunetului, dar și o comunicare ultrarapidă a dispozițiilor în sfera muncii sau a comenzilor și prelucrării lor în sfera comercială; să nu uităm de tranzacțiile în domeniul financiar, efectuale cu «înaltă frecvență»”, scrie Jean-Claude Larchet.

Internetul și globalizarea au permis accesul la site-uri din întreaga lume, putem avea acces online la cărți și reviste din biblioteci digitale de la mii de kilometri distanță, putem depune online CV-ul pentru un loc de muncă în țară sau străinătate, universitățile sunt deschise „online” pentru studenți din întreaga lume, putem să ne plimbăm virtual prin magazine și să cumpărăm tot ceea ce ne dorim, ajungând rapid la ușa noastră.

Toate aceste facilități ne-au transformat într-o societate intolerantă la frustrare, incapabilă să aștepte și lipsită de capacitatea de a-și înfrâna dorințele de moment, după cum specifică Jean-Claude Larchet: „O lume în care prin magia Internetului, se poate obține în mod real, sau măcar virtual, tot sau aproape tot ce-ți dorești, devine o lume fără sau aproape fără dorințe, așadar o lume fără plăcere, fără bucurie, fără delectare și fără fericire”. Acesta este și unul dintre motivele pentru care a crescut mult în ultima vreme numărul persoanelor care suferă de anxietate și depresie. În plus, într-o lume lipsită de „durată”, în care totul se schimbă permanent și nu mai există „spațiu” între reperele temporale, mulți oameni sunt lipsiți de voința de a se bucura de viață și de lucrurile minunate pe care Dumnezeu ni le-a dăruit.