Triodul, timp de pregătire pentru Înviere
Duminică începe perioada liturgică a Triodului, care precedă cea mai importantă sărbătoare creştină, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos - Sfintele Paşti. Cele 10 săptămâni ale acestui timp liturgic reprezintă un urcuş duhovnicesc unit vreme de 7 săptămâni cu asceza postului pentru bucuria pascală.
Numele acestei perioade este dat de cartea de cult ce se foloseşte la strană în bisericile noastre. Această carte se numeşte Triod şi cuprinde „imnurile liturgice şi lecturile biblice consacrate perioadei prepascale, texte de o neasemuită frumuseţe poetică şi de mare adâncime teologică, menite să ne trezească duhovniceşte şi să ne ridice sufleteşte din păcat prin pocăinţă, spre a dobândi bucuria iertării şi a împăcării cu Dumnezeu şi cu oamenii. Denumirea cărţii provine de la numărul cântărilor din canoanele Utreniei acestei perioade: spre deosebire de canoanele cuprinse în Octoih şi Minei, formate din opt/nouă strofe, cele din Triod sunt alcătuite numai din trei” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt-înainte la cartea de cult Triodul, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 5).
Triodul, care se află în uzul cultic al Bisericii Ortodoxe, este „rezultatul unei îndelungate evoluţii, urcând până la originile calendarului liturgic creştin, păstrând în structura sa mărturiile principatelor etape ale acestuia” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic. Ediţia a III-a, traducere: arhidiacon Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 7).
Perioada Triodului începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se încheie cu Sfânta şi Marea Sâmbătă. El „a fost întocmit cu înţelepciune şi în chipul cel mai bun şi cum se cuvenea de mulţi dintre Sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, făcători de cântări, insuflaţi fiind de Sfântul Duh” (Sinaxar).
Definitoriu pentru această perioadă liturgică este frumosul imn al pocăinţei din slujba Utreniei: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat. Ci ca un îndurat curăţeşte-l, cu mila milostivirii Tale”. Acest lucru ne arată că în perioada Triodului suntem în timpul pocăinţei, când ni se oferă exemplul excepţional de căinţă al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a cărei viaţă este cuprinsă în această carte de cult.
Triodul, prin imnografia sa, dar mai ales prin textele pline de teologie a Sinaxarelor sale, ne aduce aminte de toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra neamului omenesc încă din clipa creării primilor oameni, Adam şi Eva. Prin neascultarea lor am pierdut Raiul, fiind „izgoniţi din pricina” invidiei şi a urii „şarpelui şi vrăjmaşului, începătorul răutăţii, doborât din pricina mândriei; că am fost îndepărtaţi de la bunătăţile Raiului şi am ajuns să fim conduşi de diavol; că Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul, prin milostivirea milei Sale, a plecat cerurile şi S-a pogorât, a locuit în Fecioară şi S-a făcut Om; că ne-a arătat chipul de a ne sui la cer, prin vieţuirea Sa, prin smerenia Sa mai cu seamă, prin postul, prin îndepărtarea de rele şi prin celelalte fapte ale Lui; că a pătimit, a înviat şi S-a suit iarăşi la cer; că a trimis pe Sfântul Duh Sfinţilor Lui Ucenici şi Apostoli; că Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu desăvârşit a fost predicat de ei pretutindenea; că şi dumnezeieştii Apostoli au făcut minuni prin harul Preasfântului Duh; că în acelaşi timp au adunat, prin predica lor, pe toţi sfinţii de la marginile lumii, umplând lumea cea de sus” (Sinaxar).
Perioada liturgică a Triodului este formată din 4 duminici care preced Postul Mare, de 5 duminici din timpul acestuia, o duminică ce face trecerea către Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri a Domnului nostru Iisus Hristos, culmea postirii şi ascezei noastre din Postul Sfintelor Paşti.
Cele 10 săptămâni ale Triodului sunt deschise de ziua duminicii care are o anumită temă, după cum urmează, conform Sinaxarului: 1. Pilda din Sfânta Evanghelie a Vameşului şi a Fariseului; 2. Pilda Întoarcerii Fiului risipitor din Sfânta Evanghelie; 3. Pomenirea venirii a doua, întru slavă, a Domnului nostru Iisus Hristos; 4. Pomenirea izgonirii din Raiul desfătării a lui Adam cel întâi-zidit; 5. În Duminica întâi a Postului Mare, facem pomenire de înălţarea Sfintelor şi cinstitelor icoane, petrecută pe timpul de veşnică-pomenire a împăraţilor din Constantinopol, Mihail şi a maicii lui, Teodora, şi în vremea Patriarhului Constantinopolului, Sfântul Metodie Mărturisitorul; 6. În Duminica a doua a Sfântului şi a Marelui Post, facem pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului; 7. În Duminica a treia a Postului Mare, prăznuim închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; 8. În Duminica a patra a Postului Mare, se face pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul; 9. În Duminica a cincea a Postului Mare, facem pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca; 10. În Duminica Floriilor, prăznuim strălucita şi slăvita sărbătoare a intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos.
Triodul are 3 săptămâni care preced cele 7 săptămâni ale Postului Sfintelor Paşti, din care 6 ale Postului Mare şi ultima, Săptămâna Mare. În prima săptămână se vesteşte lupta duhovnicească din Postul Mare, iar armele spirituale sunt pocăinţa şi smerenia prin care învingem mândria, piedica principală în calea mântuirii. A doua săptămână ne pune înainte căinţa care curmă deznădejdea şi este un scut în faţa ispitelor celui rău. A treia săptămână este dedicată Înfricoşătoarei Judecăţi, când Dreptul Judecător ne va răsplăti în funcţie de faptele noastre. A patra săptămână ne arată că Adam a pierdut Raiul pentru că nu a postit, iar noi suntem îndemnaţi să ţinem postul care începe în această săptămână. A cincea săptămână este a Ortodoxiei, a victoriei celor care apărau sfintele icoane. A şasea săptămână este a rugăciunii teologhisite de un sfânt isihast, Grigorie Palama. A şaptea săptămână este a Sfintei Cruci, văzută ca Pomul Vieţii. A opta săptămână este dedicată Scării desăvârşirii pe care trebuie să urcăm pentru a ajunge la mântuire. A noua săptămână este a pocăinţei, dar şi pregătitoare pentru Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor. A zecea săptămână este cea mai importantă din timpul liturgic al Triodului, când zilele sunt sfinte şi mari, pentru că în ele Hristos Domnul a mântuit neamul omenesc prin Sfintele Sale Pătimiri.