Tristeţea, între frica eşecului şi regăsirea sinelui
Pe stradă, în supermarketuri, în mijloacele de transport, la cozile de la oficiile publice, la birou, în pragul bisericilor, întâlnim de multe ori oameni nemulţumiţi, nervoşi, obosiţi, într-un cuvânt, trişti. Cauzele tristeții omului sunt atât de natură exterioară, cât și interioară. De cele mai multe ori, problemele interioare sunt cele care provoacă o tristețe îndelungată, cauzată de gânduri şi patimi nevindecate. În dialog cu părintele conferenţiar dr. Vasile Creţu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, evidenţiem într-o scurtă analiză cauzele tristeţii, precum şi posibile soluţii, din perspectivă creştină, împotriva anxietăţii şi depresiei.
Tristeţea nu pare a fi o temă importantă şi cu atât mai puţin interesantă pentru media, pentru că nu vizionăm nici un talk-show despre tristeţe, nu vedem nici sondaje care să indice dacă oamenii sunt trişti sau bucuroşi, nici nu prea întâlnim foarte multe tratate pe această temă. Şi cu toate acestea, dacă privim cu atenţie la cel de lângă noi, fie el zugrav, student, avocat, manager etc., putem observa de multe ori ochi trişti şi chipuri îngândurate. Totuşi, din ce cauză sunt oamenii trişti? „Omul zilelor noastre este omul traiului imediat și al vitezei. În alergătura sa nebună după ceva care este incert, se mărginește la a trăi doar pentru buna lui viețuire și pentru plăcerea sa. Societatea de astăzi este o societate în care consumul primează înaintea altor nevoi, iar satisfacerea acestei nevoi devine deziderat existențial. Din nefericire, într-o societate de consum, tristețea survine atunci când nevoia nu este satisfăcută. Trăind în acest fel, omul contemporan devine tributar nevoilor sale și, mai mult decât atât, se obligă la a trăi o viață limitată de capetele unui segment de existență care rămâne orizontal. Lipsindu-se de Dumnezeu, omul mută infernul în interiorul său, în sufletul său. Acest infern se manifestă ca tristețe exagerată, egoism exacerbat în fața celorlalți, ca grijă dusă la extrem față de cele materiale, dar și prin diferitele probleme psihice care afectează în mod distructiv persoana umană. În acest context, se notează și o penurie a sensurilor pe care omul le descoperă în această existență sărăcită. Astfel, se delimitează din cadrul general pe care l-am descris, ca o problemă căreia ar trebui să i se acorde mai multă atenție și asistență duvohnicească, apariția tristeții, care duce către dezvoltarea unor manifestări precum depresia și anxietatea. Cauzele tristeții omului sunt atât de natură exterioară, cât și de natură interioară. De cele mai multe ori, problemele interioare sunt cele care provoacă o tristețe îndelungată, cauzată de patimile nevindecate. Suferința întristării poate fi îndepărtată doar dacă omul își îndreaptă din nou privirea către Dumnezeu, Care este Izvorul binelui și al fericirii veșnice”, ne-a spus pr. conf. dr. Vasile Creţu.
Trăim într-o societate care consumă foarte multe subiecte senzaţionale. Dacă nu eşti special, dacă nu eşti la modă, dacă nu găseşti nimic deosebit în atitudinea ta, e foarte posibil să te întristezi. De cele mai multe ori, oamenii se întristează pentru că nu îşi îndeplinesc toate visurile şi dorinţele. Cauza principală a tristeţii va fi mereu gândul sau ideea eşecului, a lipsei, a pierderii sau a răului prezent.
Astfel, trăind adesea într-o lume care promovează idealuri utopice, peste posibilităţile noastre de multe ori, tinerii sunt din ce în ce mai expuşi tulburărilor sufleteşti de orice fel. „Anxietatea și depresia reprezintă două dintre cele mai mari greutăți cu care se confruntă tânărul de astăzi. Omul este, așa cum știm, trup și suflet, iar orice disfuncție sufletească poate duce la apariția unei predispoziții către depresie. Referindu-se la cauzele exacte care produc depresia, specialiștii nu au ajuns la un consens. Cu toate acestea, au determinat mai multe motive care duc la apariția și dezvoltarea acestor maladii. Statisticile ne arată că o parte considerabilă dintre tineri au suferit un episod de depresie majoră până la vârsta de 24 de ani. Aceste episoade anxioase sau depresive sunt provocate de mai multe cauze, dintre care foarte întâlnite sunt: stresul și suprasolicitarea (specialiștii vorbesc despre depresia de epuizare), problemele legate de inexistența sau negăsirea unui sens în viață (depresiile existențiale). Cel mai adesea, depresia la tineri apare atunci când are loc o traumă majoră sau când tânărul nu reușește să își găsească locul în societatea în care trăiește. Depresiile mai pot fi declanșate și de cauze somatice, precum bolile neurologice și endocrinologice. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor de depresie care apar în rândul tinerilor, dezechilibrul sufletesc și lipsa relației personale și vii cu Dumnezeu reprezintă cauzele ce duc la apariția acestor stări. Doar rămânând în continuă legătură cu Dumnezeu, tânărul poate să dobândească un sens sigur al existenței sale: Împărăția cerurilor. Tocmai acest sentiment al siguranței este și cel care îl poate ajuta pe tânăr să depășească greutățile vieții de zi cu zi și, în acest mod, să evite apariția unor stări de confuzie spirituală”, ne-a mai spus părintele Vasile Creţu.
Sperăm prea mult de la ceilalţi şi chiar mai mult decât ni se cuvine pentru a fi mulţumiţi. Astfel, ideea de frustrare, din cauza imposibilităţii de a obţine ceea ce dorim atât de mult, este foarte aproape şi ne va măcina mereu.
Tristeţea îl părăseşte pe om dacă nu va mai căuta în stânga şi în dreapta plăcerile și drepturile. Adevărata bucurie va sosi dacă se va lepăda de orice fel de închipuire şi se va înhăma cu mult curaj la purtarea existenţei dăruite de Dumnezeu, fie ea chiar şi într-o ţară mică, în care procesul de dezvoltare şi civilizaţie este foarte anevoios. Suferinţele şi diferitele neplăceri sunt de la Dumnezeu şi vin în mod pedagogic spre binele nostru, pentru izbăvirea din capcanele sau din captivitatea unei existenţe autonome, suficiente sieşi, oferită în mod gratuit plăcerilor şi bucuriilor trecătoare.
Părintele profesor Vasile Creţu ne-a spus care este rolul duhovnicului, al slujbelor, al cărţilor cu caracter creştin în păstrarea echilibrului stărilor sufleteşti, evidenţiind faptul că, urmând exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, Care se apleca către toți cei aflați în suferință, Biserica a manifestat întotdeauna o grijă deosebită pentru pastorația acestui segment social, acordând un sens suferinței.
„Pentru omul măcinat de problemele sufletești, cărora simte că nu le mai poate face față, Taina Spovedaniei reprezintă o cale sigură de îndreptare și vindecare. Taina Spovedaniei îl îndrumă pe om spre împăcarea cu Dumnezeu, dar nu o împăcare juridică, ci o împăcare prin iubire și iertare. Pentru Răsăritul ortodox este foarte importantă existența relației dintre preotul duhovnic și credincios. Această relație, una de o adevărată filiație duhovnicească, este cea în virtutea căreia preotul duhovnic poate fi numit «părinte», iar credinciosul devine «fiu» al acestuia. Se propune în acest fel o relație profundă, nu o simplă relație conjuncturală între un preot ascultător de păcate și un credincios conformist și aflat în graba traiului cotidian. Privit astfel, rolul preotului este esențial în aflarea echilibrului stărilor sufletești. În spațiul Bisericii, creștinul primește Sfintele Taine și prin lucrarea acestora i se împărtășește harul divin mântuitor. Sfântul Maslu este Sfânta Taină a Bisericii, care are în componența ei mai multe rugăciuni și cereri speciale pentru cei aflați în boală și suferință. Chiar dacă în aparență este o Taină care vizează trupul, Sfântul Maslu cuprinde vindecarea ființei umane în întregime. Păstrarea sănătății sufletești se poate realiza și printr-o lectură zilnică din Sfânta Scriptură și din cărțile care au un caracter creștin. Cuvintele duhovnicești îl întăresc pe credinciosul aflat pe drumul dezrobirii de patimi care, din păcate, susțin dezechilibrul stărilor sufletești”, ne-a spus părintele Vasile Creţu.
Așadar, Biserica, luând act de totalitatea nevoilor pe care le ridică și le suscită societatea contemporană și traiul lumesc al omului, răspunde cu aceleași acte mântuitoare și vindecătoare pe care le-a primit de la Hristos Domnul, cu aceeași compasiune și bunăvoință.