Fricile copiilor

Copiii pot experimenta frica la orice vârstă, unele dintre temeri având chiar un rol în dezvoltarea lor firească. Frica și anxietatea se învață fie în interacțiunea cu părinții, fie prin expe­riențele trăite. Unele temeri pot fi ușoare sau de scurtă durată, în timp ce altele pot interfera cu activitățile zilnice ale copilului. Psihoterapeutul Adelina Matei ne-a explicat că fricile sunt diferite în funcție de vârstă și pe măsură ce copiii cresc acestea se schimbă, de aceea e bine ca părinții să le cunoască pentru a le ges­tiona corect împreună cu micuții.

Frica este o emoție firească, automată și se manifestă ca răspuns intens la amenințări reale imediate de primejdie, pericol sau punere în pericol a siguranței. În situațiile când simțim frică predomină manifestări de natură fizică cu impact asupra organismului, cum ar fi puls crescut, respirație accelerată, transpirație și expresie facială și posturală specifică. Copiii pot experimenta frica la orice vârstă și unele temeri sunt o parte firească a dezvoltării lor. Frica și anxietatea se învață fie în interacțiunea cu părinții, fie prin experiențele trăite. Unele temeri pot fi ușoare sau de scurtă durată, în timp ce altele pot interfera cu activitățile zilnice ale copilului. Există multe frici tipice în copilărie care îi pot face pe copii să se simtă anxioși. Unele sunt naturale și previzibile, dar altele pot deveni problematice și pot conduce către o suferință acută a copilului, apărând deteriorări în domeniul familial, școlar și social.

Frici specifice vârstei

E util pentru părinți să cunoască fricile cu care se pot confrunta copiii lor, pentru a înțelege când și cum să intervină pentru a-i ajuta să se simtă în siguranță. Fricile sunt diferite în funcție de vârsta copilului și pe măsură ce el creşte acestea se schimbă. Despre specificul fricilor la diverse vârste, psihoterapeutul Adelina Matei spune: „Încă de la cea mai fragedă vârstă, bebelușii recunosc sunetele și fețele părinților și fraților lor, legăturile devenind puternice, iar la vârsta când ei vor intra în colectivitate pot începe să dea semne de anxietate de separare, pentru că apare frica de a fi departe de părinți sau de spațiul cunoscut și confortabil. Părinții pot susține copilul pentru adaptarea la un mediu nou, cum ar fi grădinița sau creșa, prin expunere treptată, care este cea mai sănătoasă pentru copil. Alte temeri comune sunt zgomotele puternice, străinii cu care copilul mic nu este confortabil, frica de animale sau creaturi imaginare. Când sunt preșcolari și școlari, copiii încep să înțeleagă că se pot întâmpla lucruri rele, dar încă nu au dezvoltată capacitatea de a-și gestiona fricile cu ajutorul gândurilor raționale. Cu timpul, își dezvoltă capacitatea de gândire rațională, de exemplu: «Am mers pe hol când era întuneric, la fel și părinții, și nu cunosc să fi pățit ceva».

Pe măsură ce copiii cresc, apar temeri legate de întuneric, tunet, furtuni, de a rămâne singuri acasă, de pierdere a persoanei de îngrijire, de a fi răpiți, precum și de personalul medical. Mai sunt prezente fricile de vise sau coșmaruri, pentru că în această etapă încă mai au dificultăți în a face diferența între vise, fantezie și realitate. Un preadolescent probabil nu se mai teme de întuneric, temerile acestuia vor părea mai reale, pentru că ei sunt conștienți de mediul înconjurător și de lumea din jurul lor. În caz de o furtună sau fulger, ei înțeleg realitatea lucrurilor. În această etapă, preadolescentul se poate teme de moarte, dacă a murit un animal de companie sau are o rudă bolnavă, precum și teama de a nu fi rănit. Acum apar preocupări și frici legate de situații, interacțiuni și performanțe sociale, frici de umilire sau neacceptare într-un anume grup. În adolescență apar fricile sociale, cum ar fi cele legate de vorbirea în public, performanță școlară, anxietate existențială despre locul în lume, sensul vieții, frici legate de probleme specifice etapei lor de viață, cum ar fi dragostea sau conflictul cu părinții”.

Chiar dacă frica este o emoție care produce disconfort, există situații în care ea aduce cu sine și o serie de aspecte pozitive cum ar fi: activează instinctul de supraviețuire, ține trează vigilența în fața pericolelor, poate stimula partea de mobilizare pentru obținerea de rezultate bune, de exemplu: „Îmi este frică să iau o notă mică, așa ca voi învăța mai mult”. Frica îi poate face pe copii să fie precauți, îi poate ghida să ceară ajutor atunci când sunt nesiguri sau se tem de o situație necunoscută. În schimb, fricile iraționale devin îngrijorătoare atunci când apar foarte des și au o intensitate mare.

Părinții pot ajuta copiii să-și depășească fricile oferindu-le un cadru de siguranță. Un copil mic nu are încă capacitatea de autoreglare, acesta se liniștește și se reglează în relație cu adultul care-l îngrijește. Acest lucru presupune ca adultul să-și cunoască și să-și gestioneze corect propriile temeri, deoarece copiii simt și observă stresul și anxietatea părinților. „În plus, e necesar ca părinții să creeze un spațiu fizic de siguranță. De exemplu, răspunzând cu calm: «Câinele vecinului care trece și latră are lesă și nu ajunge la tine. Sunt aici lângă tine!» Crearea unui spațiu de siguranță fizică aduce confort psihologic, oferindu-i copilului asigurări, având în același timp o atitudine care normalizează și validează frica. Recunoașteți temerile copiilor, fără a le respinge. De exemplu, spuneți: «Înțeleg că ți-e frică de întuneric. Să găsim o modalitate de a-l face mai puțin înfricoșător»; «Văd că privești temător...»; «Observ pe fața ta îngrijorare. Este normal să ne facem griji, ni se întâmplă tuturor...»; «Faptul că eviți îmi spune că ți-e greu». Este important ca părinții să valideze, să ofere reasigurări și apoi să sugereze o soluție. Nu rușinați copilul pentru frica pe care o simte, căci va învăța cu timpul că ceva este în neregulă cu el. Încurajați copiii să vorbească deschis despre temerile lor. Puneți întrebări specifice pentru a-i ajuta să articuleze ceea ce îi sperie. Toată lumea se confruntă cu temeri și nu vrem să scăpăm complet de frică, ea are scopul de a ne ține vigilenți și a ne apăra de pericole reale. Manifestarea empatiei față de copil aduce liniștire și confort: «Și eu dacă aș fi în locul tău, m-aș fi speriat dacă...»”, a explicat psihoterapeutul Adelina Matei.

Fricile părinților

O altă parte semnificativă în gestionarea fricii este modelarea comportamentelor sănătoase de adaptare și creștere treptată a expunerii. Părinții nu pot lupta în locul copilului cu temerile lui, dar își pot modela comportamentul, îl pot sprijini să învețe autoreglarea. Unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru anxietate este expunerea la frică. De aceea, psihologul recomandă creșterea treptată a expunerii la frică, în pași mici și progresivi, într-o manieră controlată și de sprijin. De exemplu, dacă unui copil îi este frică de insecte, începeți prin a-i arăta imagini cu insecte, apoi treceți treptat la a vă opri să observați în natură fluturi, buburuze, apoi, exponențial, alte categorii de insecte. Lăudați-i și recunoașteți-i progresul pentru că și-a înfruntat temerile, indiferent cât de mic este progresul pe care îl face, folosind expresii precum: „Bravo! Ai făcut un mare pas azi!”

Chiar dacă sunt adulți, părinții au propriile frici, care se „învârt” adesea în jurul bunăstării copiilor lor, cele mai întâlnite fiind frica de accidente sau răni, boli sau afecțiuni medicale ale copiilor, temeri legate de agresiune sau acceptare socială, anxietate față de succesul copilului lor la școală, preocupări cu privire la fericirea și succesul pe termen lung ale copilului lor. E necesar ca părinții să cunoască strategii utile pentru diminuarea sau rezolvarea fricilor cu care se confruntă. E bine să se documenteze din surse de încredere și să afle despre fricile comune din copilărie și etapele de dezvoltare, pentru a înțelege și a aborda echilibrat temerile copilului.

O autoanaliză, realizată cu ajutorul unui psiholog sau preot duhovnic, arată părinților care sunt fricile lor și care sunt ale copilului, pentru a nu exista riscul să transmită micuțului temeri suplimentare. O viață echilibrată la nivel psihic, fizic și duhovnicesc îi ajută pe părinți să gestioneze corect propriul stres și să facă față temerilor prin odihnă, exerciții fizice, rugăciune și alimentație echilibrată. Iar dacă temerile devin copleșitoare sau interferează cu viața de zi cu zi, e bine să ia în considerare ajutorul unui specialist, psiholog sau preot duhovnic, iar pentru copii de un real folos poate fi abordarea unui consilier.