Uleiul de peşte nu frânează procesul de degenerare cerebrală

Data: 03 Noiembrie 2010

Potrivit unui studiu finanţat de Institutul Naţional privind Îmbătrânirea şi de către Universitatea pentru Ştiinţă şi Sănătate din Oregon, uleiurile din gama Omega 3, care se găsesc în peşte, nu încetinesc procesul de demenţă senilă asociat cu Alzheimerul. Până acum, mai multe studii susţineau că o dietă bogată în ulei de peşte ar putea oferi protecţie împotriva deteriorării funcţiilor cerebrale şi a Alzheimerului. Cercetarea s-a bazat pe teste efectuate pe 400 de bărbaţi şi femei cu vârste de circa 70 de ani şi cu o posibilă boală Alzheimer. Autorii studiului le-au administrat, zilnic, două grame de DHA şi capsule cu placebo celor două grupuri diferite de pacienţi, pentru a compara efectele acestui tip de ulei. După 18 luni, au evaluat procesul de deteriorare mentală înregistrat la nivelul ambelor grupuri, rezultatele fiind aproape identice.