Un cimitir cât toată istoria Caracalului

Un articol de: Dumitru Manolache - 24 Martie 2021

„Cimitirul este singurul loc de pe pământ unde se păstrează viețile trăite”, spune poetul Girel Barbu, sesizând o dimensiune spirituală esențială: continuitatea. În mesajul transmis cu prilejul Zilei Culturii Naționale din anul 2021, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că cimitirele noastre, unele înscrise în patrimoniul național, altele deținând „valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naționale”, atestă continuitatea, „precum și capacitatea de comuniune a unui popor cu generațiile trecute”. În acest adevăr se include și Cimitirul Eroilor din Caracal, județul Olt.

Municipiul Caracal este o străveche vatră de istorie, cultură și civi­lizație, cu urme materiale care dovedesc o continuitate neîntreruptă din neolitic până în zilele noastre, după cum aflăm dintr-o laborioasă monografie a urbei, semnată de Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu și Sabin Popovici. În această dimensiune spirituală esențială a comunității, continuitatea, un loc de cinste ocupă și Cimitirul nr. 1, de la marginea orașului, cunoscut și sub denumirea de „Cimitirul Eroilor”, în care au fost ridicate numeroase monumente de artă funerară, unele realizate de mari artiști, precum Carol Storck, Frederic Storck, Ion Georgescu, Dino D. Pavelescu (fost elev al lui I. Georgescu). Sub lespezile mormintelor de aici își dorm somnul de veci oameni simpli, dar și personalități remarcabile caracalene: membrii unor importante familii boierești din secolele al 19-lea și 20 (Jianu, Cesianu, Comăneanu etc.), primari ai orașului, medici, farmaciști, ofițeri, magistrați, politicieni și alte categorii sociale. Tot aici veșnicesc eroi caracaleni din Primul Război Mondial și soldați aparținând altor naționa­lități, precum și eroi sovietici căzuți în cea de-a doua conflagrație mondială.

Mormântul lui Iancu Jianu

Într-o zi răscolită de o ninsoare grăbită, amestecată cu ploaie și adieri de vânt, am pășit și noi în cimitirul din Caracal, pentru a-i cunoaște trecutul, istoriile celor care i-au devenit locuitori înveșniciți, dar și pentru a ne afla, fie și numai pentru câteva ceasuri, în comuniune cu ei. În acest pelerinaj, am fost însoțiți de către părintele Ionuț Coconu, protopop de Caracal, dr. Sabin Popovici, directorul Muzeului Romanațiului, din oraș, și de Pătru Dinu, administratorul locului. „Cimitirul acesta a fost amenajat cam pe la jumătatea secolului al 19-lea, aici fiind înmormântați membrii tuturor familiilor de vază ale Caracalului, oameni cu dare de mână, care au tocmit sculptori consacrați să le realizeze monumentele funerare, adevărate opere de artă. Cel mai vechi mormânt din acest cimitir este al legendarului Iancu Jianu. El a plecat la Domnul în 1842. Desființarea monopolului otoman în 1829, după Pacea de la Adrianopol, a permis ca moșierii care aveau proprietăți în această zonă a țării să poată valorifia cerealele unde doreau ei. Și atunci s-a creat un surplus de capital, cu ajutorul căruia negustorii, boierii vremii, au putut să-și ridice atât clădiri frumoase în Caracal și în zonă, cât și monumente funerare remarcabile”, ne spune dr. Sabin Popovici.

Străbatem aleile cimitirului, cu respect, dar și cu un sentiment de sinceră admirație pentru istoriile pe care le aflăm, descoperind totodată monumentele de artă funerară care adaugă cimitirului, pe lângă semnificația liturgică, și pe cea culturală, ele fiind expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași.

Mergem mai întâi la mormântul Jienilor, în care sunt îngropați mai mulți membri ai acestei familii. Dar celebru rămâne vestitul Iancu Jianu, care la apogeul puterii sale conducea între 2.000 și 3.000 de haiduci ce dispuneau și de trei tunuri. El a participat la incendierea Vidinului și a Plevnei, în 1809, pedepsindu-l astfel pe pașa din sudul Dunării care atacase Craiova. Apoi a distrus din temelii raiaua turcească de la Turnu, ajungând să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obștilor Craiovei și al multor sate oltene. Prins singur la un moment dat pe străzile Bucu­reștiului, a fost osândit la moarte, dar iertat ulterior, conform legii pământului, fiind luat de soț de către Sultana Gălășescu, o jupâniță din anturajul domniței Ralu, fiica lui Caragea Vodă. După acest episod, marele haiduc a devenit un mărunt boier de țară. A avut legături cu Tudor Vladimirescu, cetele sale de haiduci alătu­rându-i-se acestuia la Slatina. Primind printr-un pandur steagul marelui revoluționar, l-a zidit în peretele casei unuia dintre fiii săi, ca un odor de mare preț, unde a rămas mai bine de un veac. A plecat la Domnul la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei, iar celebrul drapel a fost donat statului român de un urmaș al său.

Monumente boierești

Descoperim apoi monumentele funerare ale marelui comerciant de cereale și proprietar al unor moșii în fostul județ Romanați, Teodor Stamatopol, care a trăit în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe cele ale familiei Cesianu, unul dintre cei înhumați aici fiind Dumitru Cesianu, mare intelectual din Caracal, fost director al Poștelor, prefect și deputat al județului Romanați, la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul celui următor. Impresionant este și monumentul funerar al farmacistului Ștefan Caracaș (1861-1907), precum și cel al locotenentului Constantin Pleșoianu, decedat la numai 30 de ani. Remarcăm şi mormântul magistratului și primarului Caracalului de la 1900, Nicolae Bibian, personalitate politică marcantă a Partidului Conservator, de la hotarul secolelor al 19-lea și al 20-lea, precum și pe cel al lui Mihail Bibian, de asemenea fost primar al orașului Caracal în 1895-1896 și 1905-1906, implicat în realizarea multor lucrări edilitare. Un alt ansamblu monumental deosebit este cel al unui alt fost edil, Teodor Oroveanu, înmormântat alături de soția sa, precum și cel al lui Iulius Mariani, un arhitect italian care la sfârșitul secolului al 19-lea a proiectat Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Casa de Cultură, Colegiul Național „Ioniță Asan” și multe alte clădiri reprezentative din urbe. De un monument deosebit a avut parte și Cleopatra Aqhille Comăneanu, soția colonelui ­Aqhille Comăneanu, fost comandant al Regimentului II Romanați în perioada 1883-1888. Remarcabile sunt și monumentele funerare ale lui Velisarie Leontopol, mare proprietar și om politic al Romanațiului (1840-1909), și cel al Angelicăi Prejbeanu, fiica lui Ilie Prejbeanu, fost primar al Caracalului, trecută la Domnul la numai 16 ani.

Comuniune ostășească

Într-o altă secțiune a cimitirului din Caracal se află înmormântați, în comuniune cu ceilalți chemați la Domnul, ostași eroi români din Primul Război Mondial. Locul înhumării lor a fost amenajat încă din timpul ocupației austro-ungare, fiind restaurat în 1925, 1928 și 1933. La început, au fost 144 de morminte marcate cu câte o cruce de brad, înlocuite după aceea cu cruci din beton. În 1928, pe soclul ridicat de armata germană, din inițiativa și cu contribuția Societății „Mărăști-Mărășești” din județul Romanați, a fost înălțat grupul statuar al Eroului Necunoscut, lucrare executată de sculptorul Ioan Schmit-Faut. În prezent, cimitirul militar numără 219 morminte de ostași români, germani, austrieci, unguri, turci și evrei, rânduiți de-a stânga și de-a dreapta, în fața monumentului, pe câte patru rânduri. La intrare în această zonă se află și monumentul eroilor sovietici, 40 la număr, căzuți în luptele din Oltenia.

Privim tăcuți, cu pioșenie și cu respect, crucile celor îngropați aici, marcați de o amintire a maicii starețe Iulia Băgăceanu de la Mănăstirea Clocociov, relatată nouă cu o zi înainte: „Venea la noi să se spovedească părintelui Visarion Coman o femeie, Maria, de la Bacău. Soțul și fiica sa se aflau în închisoare din cine știe ce pricini. Femeia mergea zilnic prin cimitirul militar din Bacău și-și nota pe o hârtie numele sodaților înmormântați acolo. Apoi, cu o prescurică, dădea pomelnicul preoților să-i pomenească la altar. Și așa se face că, într-o noapte, a visat cum, ieșind din biserică, de o parte și de alta a aleii pe care ieșea din sfântul lăcaș, se aflau două rânduri de soldați, care se aplecau în fața ei și-i spuneau: Mulțumesc! Mulțumesc!”

La finalul pelerinajului nostru, părintele Ionuț Coconu a ținut să ne împărtăşească etimologia cuvântului „cimitir”, din limba greacă, de la „kimeterion”, care înseamnă „dormitor” sau „loc de odihnă”: „Cu alte cuvinte, cimitirul este locul în care odihnesc cei care trec la viața cea veșnică, unde trupurile așteaptă momentul în care va veni Mântuitorul Hristos pentru a ne prezenta la marea Judecată a Lui, așa cum au fost create de Dumnezeu. Se cuvine așadar ca sufletele celor plecați la cer să se bucure de o cinstire aleasă din partea celor rămași pe pământ, prin rugăciuni înălțate către Dumnezeu în biserici, dar și printr-o lumânare aprinsă la căpătâiul mor­mântului lor. În această zonă în care sunt înmormântați eroi din Primul Război Mondial, dar și soldați aparținând altor naționalități căzuți pe aceste meleaguri noi, preoții din Caracal, în fiecare an, de Ziua Eroilor, venim aici și săvârșim o slujbă specială de pomenire a lor, împreună cu autoritățile locale, cu reprezentanții armatei și cu credincioși din oraș. Am făcut lucrul acesta chiar și în perioada de pandemie. Am venit cu un părinte militar de la Unitatea 01256 Caracal să ne facem datoria. Eroii noștri prezenți aici sunt cei care s-au jertfit pentru un ideal, pentru un țel național, pentru un scop bineplăcut lui Dumnezeu, pentru binele nostru, al tuturor, și pentru cel al urmașilor noștri. Ei și-au dat viața ca să ne fie nouă mai bine, și lucrul acesta nu trebuie uitat de nici o generație”.

Privim, ne închinăm tăcuți realizând că fără ei, eroii noștri, nu am avea nici aspirații. Am trăi în trecut, măcinați de rutină, nu ne-am mai păstra raționamentul și umanitatea intacte în fața atâtor suferințe și încercări. Iată de ce avem obligația să dăm mărturie permanentă despre ei, în nădejdea vieții veșnice, cu tot prezentul nostru orientat spre înviere.