Un efort supradimensionat
În plină caniculă, s-au desfășurat, ca în fiecare an, cele două examene care încheie ciclul școlar gimnazial, respectiv liceal. Altfel spus, intrarea și ieșirea din liceu.
Bacalaureatul beneficiază în fiecare an, din partea presei și a opiniei publice, de o atenţie exacerbată și greşit dirijată. Spun asta cu gândul la curiozitatea cu care sunt așteptate și vehiculate celebrele „perle” - de la română, firește, că la matematică cine să se prindă dacă un elev a scris o aberație? Și ce contează că o mare parte dintre aceste perle circulă de ani de zile și oamenii râd citind, să spunem, că „Eminescu era un tip mișto”, fără să se uite că anul ăsta nu s-a dat Eminescu!
Și mai este interesată mulțimea de procentul de promovabilitate, manevrat inclusiv în scopuri politice, prea puțini fiind cei care fac legătura dintre nivelul notelor și nivelul de dificultate al subiectelor din anul respectiv. Ei!, astea sunt subtilități…
Dar, una peste alta, bac-ul are parte de publicitate și, cu puțin noroc, găsești și câteva știri despre elevii de excepție, care iau examenul cu 10, sau despre măsura în care nota de la bacalaureat contează în restul vieții.
De mult mai puțină atenție se bucură relativ nou botezata Evaluare Națională, al cărei nume vechi era și mai frumos, și mai adevărat, și mai semnificativ: examenul de capacitate. Acesta are loc într-un moment de două ori crucial pentru adolescenți: în plină pubertate și la scurt timp după ce au devenit posesorii unei cărți de identitate. Ce vârstă superbă! Și cât de solicitantă…
Scriu dintr-o perspectivă asumat subiectivă, având însă avantajul privirii din interior, căci băiatul meu cel mare tocmai a trecut acest prag. Dar o parte din ceea ce vreau să spun este exterior experienței personale, căci, iată, un număr de 581 de elevi - dintre care patru cu media peste 9 și 11 între 8 și 9 - nu au ajuns la nici un liceu, pentru că nu au completat în fișă suficiente opțiuni! Evident, nu copiii sunt de vină, ci părinții, care - după ani de zile de când se aplică sistemul actual - încă n-au înțeles cum funcționează și, în mod evident, nici nu s-au consultat cu cineva care a înțeles! Ce trist, ce păcat pentru efortul acelor copii de a obține note bune, vreme de patru ani și apoi la Evaluare! Căci e un efort, vreau să fie siguri de asta toți cei care nu au copii la școală, căci restul știu…
Un efort supradimensionat, pentru că așa cer, fiecare din partea lui și felul lui, vremurile care solicită tot mai multă performanță, profesorii și conducerile școlilor, care vor să se mândrească la nivel instituțional, și nu în ultimul rând părinții, care deseori au orgolii personale depășind cu mult orice-și dorește elevul și nu de puține ori îl împing nu doar mai sus, ci și în cu totul altă parte decât ar vrea el să ajungă. Felul în care funcționează azi sistemul de educație din România este în mare parte urmarea presiunilor făcute de către părinți, atât asupra școlii, cât și asupra propriilor copii.
Un efort inutil supradimensionat de programa școlară mult prea stufoasă, de manualele scrise haotic și de profesorii care nu reușesc să compenseze aceste două handicapuri din start.
Un efort care merită toată compasiunea.
De-atâtea ori bombănim despre superficialitatea „tineretului din ziua de azi”, despre faptul că sunt prea gălăgioși și insuficient de politicoși copiii și adolescenții. Așa o fi, măcar pentru o parte dintre ei - orice generalizare e un demers riscant -, dar, înainte de a da asemenea sentinţe (sau măcar după!), n-ar strica să ne interesăm cum trăiesc şi cum muncesc aceştia. Şase-şapte ore de școală, două-trei-patru ore de teme zilnic, plus meditații la materiile de examen și meditații la limbi străine, o medie de vreo 10 ore pe zi cum vă sună?
Firește, absolut toată lumea, de sus până jos, e de acord că este prea mult, dar… nu se schimbă nimic.
Gândiți-vă cu drag și cu compasiune la toți elevii! Chiar și la cei care obțin note mai mici. Nu e ușor pentru nici unul dintre ei.