Un gând bun
A scrie gânduri despre Înaltpreasfințitul Părinte Casian este pentru mine ca și cum aș încerca să prind în cuvinte inefabilul, necuprinsul, preaplinul existenței omenești. Îl cunosc pe IPS Casian de ani mulți și de mulți ani am avut ocazia să-l văd la București, la Galați și la Brăila, între credincioși și studenți, între profesori și enoriași, între clerici și mireni. Am rămas impresionat de la început de vorba dulce care „mult aduce”, de fapta cea ziditoare, percepută de mine la fiecare pas. Am văzut un muzeu unic, cu icoane vechi, restaurate cu meșteșug, am văzut biserici renovate sau construite din temelii, am văzut așezăminte monahale cuviincioase și pravoslavnice și m-am luminat de fiecare dată. Am făcut împreună planuri de revedere și chiar de colaborare pentru restabilirea demnității conacului de la Țigănești, unde cândva Cocuța Vogoride avea să pregătească Unirea de la 1859, împiedicând trădarea soțului ei și asigurând binele națiunii sale iubite. Ne-am sfătuit și ne-am unit întru salvarea unor monumente istorice și culturale și întru apărarea unor oameni de bine, urmăriți de răi și de nevrednici.
Înaltpreasfințitul m-a înconjurat mereu cu harul și rugăciunile sale în timpuri de restriște, arătându-mi mereu „calea, adevărul și viața”. Îmbărbătările constante, chemările periodice, ridicarea permanentă a moralului mi-au fost călăuze în anii din urmă și m-au învățat care sunt valorile de prețuit și de perpetuat. Am simțit mereu dragoste de neam și țară și dragoste de oameni emanând din ochii și mintea ierarhului, încât am avut și am scut de la Dumnezeu în personalitatea Înaltpreasfinției Sale.
La ceas aniversar, mă rog și eu, cu umilele mele forțe, pentru binele celui ce ne călăuzește și ne veghează de la Dunărea de Jos și pentru prosperitatea sufletească a turmei pe care o conduce, întru gloria lumii, adică a Bisericii, a întregii creații a lui Dumnezeu.
Întru mulți ani!