Un proroc fără recomandări
Duminica aceasta ni-L prezintă din nou pe Mântuitorul Hristos în mijlocul unui scandal. Şi din nou în legătură cu ziua sâmbetei, pe care o încalcă de dragul salvării unui suflet. Paraliticul de la Vitezda a fost vindecat tot sâmbătă, iar fariseii au sărit imediat în apărarea rânduielilor pe care le credeau imuabile, neţinând cont de realitatea înconjurătoare. Problema însă nu era neapărat pentru ei că se încălcase sâmbăta, pentru că Mântuitorul Hristos le-a spus că şi ei fac anumite lucrări necesare sâmbăta, când adapă animalele sau dau mâncare copiilor lor. Problema a constat întotdeauna în persoana celui care a îndrăznit să încalce prescripţiile Legii. Cine era acesta? Pentru ei era un „neica nimeni”. Ba chiar mai mult, pentru ei era un om „născut din desfrânare” (Ioan 8, 41), un om care nu avea un tată puternic şi influent în spate, care să-l fi apărat şi de al cărui nume să se lege. Iar Iisus din Nazaret spunea că face lucrurile Sale bazându-se pe „Tatăl” Lui. Care tată? Aceasta era întrebarea fariseilor şi a celor ce-L urau pe noul Învăţător, care nu urmase nici o şcoală din vremea Lui şi nici nu era recomandat de sinagoga unde crescuse. Dimpotrivă, în cetatea Sa, după ce a citit şi tâlcuit din profeţia lui Isaia, localnicii, care Îl cunoşteau de când era mic, pe el, pe mama Lui şi pe fraţii Lui, au considerat că un asemenea discurs din partea unui tânăr este nu doar inadmisibil, ci şi demn de moarte. Pentru care fapt îl şi scot pe sprânceana dealului ca să-L ucidă.
Şi acest tânăr, numit Învăţător de către oameni, vine să „strice” sâmbăta, iar cerşetorul care fusese orb le dă lecţii de bun-simţ şi logică elementară învăţaţilor din Ierusalim. Iisus nu avea diplomă, nu studiase la vreo şcoală rabinică vestită, cum avea să facă Saul din Tars, spre exemplu; nu avea familie care să-L recomande şi, pe deasupra, lua masa împreună cu tot felul de păcătoşi şi desfrânaţi. Scandal mai mare nici că se putea. Atunci şi acum. Astăzi, când ne gândim la felul în care a lucrat Mântuitorul Hristos pentru salvarea celor mai nenorociţi oameni, Îi dăm crezare în virtutea credinţei noastre. Dar dacă am fi puşi în situaţia de a ne confrunta cu părerea scandalizatoare a unui proroc sunt convins că-l vom analiza din perspectiva diplomelor, acreditărilor, recomandărilor şi, eventual, a susţinerii familiale.
Orbul din naştere pune problema genial şi simplu: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii”. El, om fără carte, îşi dă seama că nu şcolile sau relaţiile personale arată valoarea persoanei, ci lucrările pe care aceasta reuşeşte să le săvârşească. Lecţia pe care ne-o predă cel care fusese orb nu este despre trecut, ci, asemeni oricărei lecţii din Evanghelie, este un îndemn care ar trebui să ne pună pe gânduri vizavi de felul în care privim noi astăzi oamenii din jurul nostru, care pot fi inclusiv „proroci fără recomandări”.