Un remediu de sezon: florile de tei

Un articol de: Constantin Milică - 10 Iunie 2012

Pentru a le valorifica proprietăţile terapeutice, florile de tei sunt folosite sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, siropuri, gargare, inhalaţii, miere sau băi generale (mai ales pentru copii), având efecte favorabile într-o multitudine de afecţiuni.

Principalele proprietăţi terapeutice care ridică valoarea medicinală a florilor de tei sunt: neurosedative, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, decongestive, spasmolitice, hipotensive şi diaforetice. Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a florilor în care predomină uleiuri eterice (îndeosebi farnesol, care dă mirosul caracteristic), mucilagii, saponozide, flavonoide, gume, taninuri, coline şi vitamina C. În afecţiunile pulmonare, respectiv stările gripale, tuse cronică şi convulsivă, răceli, bronşite, astm bronşic, catar pulmonar, au efect în eliminarea secreţiilor bronşice. Urmează afecţiunile sistemului nervos cu stări de nervozitate, tensiune psihică, isterie, oboseală, emotivitate, depresie psihică cu anxietate, agitaţie nocturnă, insomnii, ameţeli, migrene, dureri de cap până la alergii, prurit, epilepsie şi boala Parkinson. Pentru persoanele cu insomnii şi hiperexcitabilitate nervoasă se aduc în dormitor câteva ramuri înflorite de tei sau se umple perna cu flori de tei, asigurându-se un somn liniştit şi odihnitor. Înainte de culcare este indicat să se ia o lingură cu macerat din flori de tei în miere de albine care ajută la echilibrarea stării nervoase, astfel că în ziua următoare se va asigura o dozare conştientă a eforturilor fizice şi intelectuale. Ceaiul de tei este nelipsit din tratamentul bolilor cardiovasculare, mai ales în hipertensiune arterială, palpitaţii şi extrasistole; prin efectul de fluidizare a sângelui acţionează benefic în ateroscleroza coronariană şi în circulaţia periferică (flebite, tromboze, embolii). În afecţiunile digestive, infuzia din flori de tei este foarte utilă în colecistite, dischinezie biliară, indigestii, tonifierea stomacului, constipaţii, intoxicaţii şi hemoroizi. Sub formă de gargară sau inhalaţii zilnice cu infuzii din flori de tei se utilizează cu succes în stomatite, amigdalite, faringite şi laringite.