Un vis neobişnuit

Se făcea că eram într-o pajişte foarte verde, unde era o invazie de fluturi roşii. Dar fluturii nu zburau, ci zăceau în iarbă. M-am uitat cu atenţie la aripile lor strânse, membranoase, pline de nervuri translucide şi desene măiestre, acoperite de solzi mărunţi, care îmi dădeau impresia că ar putea să şi înoate, la corpurile mici, chircite, şi deodată am înţeles că toţi fluturii aceia erau toropiţi de somn. Zburaseră prea mult şi oboseala i-a doborât. Era o mare adormită de fluturi, o mare invadatoare, astfel încât iarba devenise mai mult roşie decât verde. Culorile puternice şi deosebit de vii îşi schimbaseră firescul. Cerul era albastru, dar iarba era sângerie. Tot privind buimăcită fluturii, m-au molipsit de boala fiinţei lor, m-a cuprins şi pe mine somnul. Am adormit în iarbă, deşi mi-era teamă să nu strivesc vreo insectă. Când m-am trezit mai întâi în vis, înaripatele erau tot acolo, într-o nemişcare de piatră. Nu ştiam ce să cred. Era ca şi cum o întreagă lume translucidă îşi luase o pauză de la viaţă şi această pauză care se prelungea nepermis de mult. Deodată, a venit o arătare înaltă şi albă, căreia i-am spus: „Ai grijă de fluturi, te rog! Trezeşte-i cu blândeţe! Nu-i lăsa să moară!“. Apoi, visul s-a risipit. Ce-o fi vrut să însemne? Poate că nimic, dar imaginile erau prea frumoase pentru a nu le căuta un înţeles. Dar fluturele chiar înseamnă multe: metamorfoză, fericire, eliberare, moarte, sacrificiu, frumuseţe, înviere…

Mitul lui Psyche este emblematic, pentru că gingaşa fată primeşte forma unui fluture şi simbolizează sufletul uman. Aproape strivită sub povara dragostei şi a geloziei Afroditei, tânăra este salvată în ultimul moment, aşa cum fluturele este surprinzător prin apariţie. Iubirea ei pentru zeul Eros a inspirat multe opere literare şi de artă plastică. Apuleius (sec. II) i-a dedicat un episod celebru în „Metamorfoze“. Psyche e tocmai sufletul care tânjeşte după iubire şi înţelegere. Povestea ei dovedeşte că iubirea e răscumpărătoare. Simbolismul legat de moarte este comun multor popoare antice, dar şi moderne, de religii necreştine, care văd în fluture mai ales un simbol al sufletului. Când omul îşi sfârşeşte zilele, spun credinţele populare, sufletul ia această formă înaripată şi se ridică la cer. La unele popoare, apariţia unui fluture anunţă o moarte iminentă. În Japonia, fluturele este emblema femeii, datorită delicateţii şi frumuseţii lui. O legendă irlandeză povesteşte cum o zeiţă pedepsită de soţul ei gelos se transformă într-un fluture imens, înzestrat cu darul cântecului, iubit necondiţionat de toată lumea, astfel încât zeul devine şi mai gelos ca înainte, dar fără să aibă vreo putere asupra zeiţei-fluture. Este un fel de ecou peste milenii al mitului lui Psyche, numai că ea şi-a câştigat imortalitatea printr-o iubire statornică. În povestea irlandeză ipostaza colorat-înaripată asigură ieşirea demnă dintr-o situaţie-limită. Dar poate cea mai semnificativă este ideea de sacrificiu legată de această insectă micuţă. Ca suprem paradox, tocmai o creatură infimă, instabilă, fără glas şi fără greutate dă lecţii de sacrificiu. Atras de lumina flăcărilor, fluturele îşi arde aripile, dar nu renunţă la idealul său de a fi una cu focul, transgresându-şi limitele. Din această perspectivă, este evident simbolul sufletului în căutarea lui Dumnezeu, al omului care doreşte să se înalţe într-o stare mai bună. Fluturele este în primul rând imaginea transformării. Crisalida este oul care conţine potenţialitatea fiinţei. Insecta minunată care se formează în acel adăpost şi iese la lumină semnifică ieşirea din mormânt şi mai ales învierea. Din acest motiv, pentru un creştin, semnificaţia deosebită a apariţiei fragile din crisalidă nu poate fi trecută cu vederea. Dacă în visul meu fluturii dormeau, putem interpreta că, în lume, multe suflete dorm şi trebuie trezite. Pentru că şi eu am adormit la un moment dat, intuiesc că această somnolenţă se molipseşte. Putem adormi oricând, fără măcar să ne dăm seama. Din acest motiv, apariţia luminoasă pe care am rugat-o să trezească fluturii este de o însemnătate maximă în tot firul narativ: ei nu se puteau trezi singuri. Era nevoie de o intervenţie din afară. Dar, cum spuneam la început, poate că visul meu nu înseamnă nimic şi a fost doar un pretext de a vă spune o poveste.