Unde se ratează startul în familia românească de azi?

De curând, am văzut o analiză economică din care rezulta că sfârşitul crizei este aproape, unul dintre indicatori fiind rata divorţurilor, care a crescut din nou. Comentatorii precizau că dificultăţile financiare îi descurajează pe tinerii care vor să divorţeze, căci cheltuielile unei familii sunt mai mici decât suma cheltuielilor individuale.

Această statistică m-a convins, încă o dată, că nu sărăcia este cauza destrămării familiilor şi că certurile din motive financiare, atât de des invocate, au de fapt alte resorturi. Odată spulberat acest mit, trebuie să ne reîntoarcem la instituţia căsătoriei din societatea românească, pentru a-i identifica adevăratele puncte slabe. La parohie se întâlnesc diverse modalităţi în care credincioşii se raportează la Taina Cununiei. Este vorba, în primul rând, despre tinerii care vor să se căsătorească şi care se preocupă de organizarea nunţii, pregătirile referindu-se în proporţie covârşitoare la petrecerea de după aceea. Practic, dinainte de a începe, deja ratăm momentul. Dar tineri am fost cu toţii şi ştim ce fel de înţelepciune caracterizează această vârstă! Adulţii din jur sunt însă datori să le explice importanţa copleşitoare a momentului. Dacă familia firească nu oferă dimensiunea spirituală necesară, sigur Biserica este şi competentă, şi dornică să pună umărul la sănătatea morală a noii familii. Pentru asta, însă, trebuie să i se dea o şansă, prin preocuparea manifestă a tinerilor şi a naşilor. Este destul de descurajant să vezi că invitaţia la spovedania prenupţială îi deranjează vizibil pe cei în cauză, neînţelegând importanţa pregătirilor spirituale sau nevrând să înţeleagă. Poate n-au auzit în familiile lor de sfintele taine şi de importanţa lor, dar unii nu au deprins nici obiceiul de a asculta ce ţi se propune, înainte de a refuza. Rădăcinile pasului cu stângul făcut în căsnicie se află, deci, şi în educaţia pe care au primit-o tinerii în familiile de origine. Nu este nevoie de prea mult studiu pentru a afirma acest lucru, căci se poate observa cu ochiul liber că biserica este plină de adulţi, prezenţa copiilor şi a adolescenţilor fiind într-o evidentă minoritate. Undeva se ratează startul pentru evoluţia spirituală a copiilor şi tinerilor şi acest fapt pare a avea consecinţe în cele mai neaşteptate zone ale societăţii: căsătoria, divorţul, naşterea de prunci, avortul, relaţiile dintre părinţi şi copii, violenţa în familie, drogurile şi jocurile de noroc. Iată cât de importantă este educaţia religioasă din familie, din şcoală şi din Biserică! Fiecare dintre aceste instituţii este datoare să administreze acest "vaccin" împotriva disoluţiei valorilor de bază ale societăţii. Familia trebuie să treacă de la asigurarea resurselor materiale şi intelectuale ale fiilor/fiicelor la formarea lor moral-spirituală. Şcoala trebuie să găzduiască în continuare educaţia religioasă calificată, sens în care societatea românească a transmis autorităţilor un mesaj categoric. Biserica trebuie şi ea să găsească o modalitate de a primi în spaţiul sacru şi pruncii, şi copiii mici, şi preşcolarii, şi şcolarii, fără a le interzice să fie copii: să gângurească, să alerge, să întrebe de ce?, să plângă. Un reper foarte important pentru a cunoaşte dimensiunea reală a problemelor pe care le are familia din societatea românească, dar şi din cea europeană îl va oferi recensământul populaţiei din octombrie anul acesta, care are printre obiective şi stabilirea ponderii căsătoriei, divorţului, uniunilor consensuale etc. Aceste date vor fi de mare importanţă şi pentru Biserică, pentru că ne vor întemeia noi măsuri adresate atât tinerilor, cât şi celorlalte categorii de vârstă şi destinate însănătoşirii familiei.