Unghişoara

O expresie a(-i) tăia (cuiva) de unghişoară, ce are sensul „a-l face inofensiv pe cineva“ (cu alte cuvinte „a-l pune la punct“), a fost înregistrată de George Baronzi (Limba română şi tradiţiunile ei, 1872) într-o listă de „idiotismi români“; în Dicţionarul limbii române al Academiei, alături de o trimitere la Anton Pann, de exemplu („Îşi găseşte uneltioară/ Să-i taie de unghişoară“), formula apare şi într-un citat din Ispirescu, textul fiind prelucrarea unei legende mitologice, povestită pe... româneşte: „Apolon nici că-l băga în seamă; doară viindu-i greaţă de atâta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghişoară“. Într-un context ce cuprinde şi explicaţia, enunţul a fost înregistrat şi de G.F. Ciauşanu, în Glosarul său din Vâlcea (1931): „Îi tai eu de unghişoară, mă scutur eu de el“. Recent, în „Ziua“, a fost publicat un text dintr-un număr al ziarului din 1937 în care expresia populară este integrată într-un comentariu privind lupta împotriva „cartelurilor spoliatoare“: „În România există o lege contra speculei, menită să taie unghişoara spoliatorilor“.

Dat fiind sensul acţiunii numite (una în fond gravă), ceea ce atrage atenţia este prezenţa diminutivului, dar este evident că faptul se explică prin nota superior ironică a registrului vorbirii, eventual pentru a atenua agresivitatea verbală; punctul de plecare este mentalul privind unghiile, parte a corpului omenesc, văzută ca o armă de atac sau de apărare. Există expresii care consemnează această caracteristică: a lua în unghii - „a ataca violent“ (la Scriban); a lua (sau a apuca pe cineva) în unghii (ori în colţi şi-n unghii) - „a prinde, a pune stăpânire pe cineva; a bate“, cu raportare, evidentă, la comportamentul animalelor (sau al păsărilor) de pradă, aşa cum dovedeşte şi expresia a-şi arăta unghiile (după cum se spune, figurat, şi a-şi arăta colţii) - „a dovedi că este capabil să se apere, să răspundă la un atac“. Semnificaţia expresiei de care ne ocupăm este transparentă la Creangă, într-un context de variaţie lexicală: „... să-i rătezi/ nevestei/ unghiile din când în când, ca nu cumva să-ţi pună coarne“ (Povestea lui Stan Păţitul). Aşadar, imaginea recentă este aceea că, prin tăierea unghiilor, cuiva i se reprimă capacitatea... agresivă (sau defensivă; se spune, de exemplu, că cineva se apără „cu ghearele şi cu dinţii“), dar păstrarea (intactă) a unghiilor ţine şi de o mentalitate primară, aceea a magiei simpatetice „contagioase“. În practici vechi populare exista un moment precis când copilului „i se lua din moţ“ (sau „i se tăia moţul“) şi i se tăiau unghiile; înainte de ritual, acestea erau roase, căci, altfel, „i se tăia norocul“. Pe de altă parte, la tăiere, unghiile şi părul erau ascunse, din grija de a nu cădea pe mâna cuiva ce ar putea face vrăji asupra lor, cu efecte asupra individului căruia au aparţinut (pars pro toto). O altă dovadă (indirectă) a atenţiei faţă de unghii, dar în contrast cu igiena, este „unitatea de măsură“ cuprinsă în (nici) cât negru sub unghie, însemnând „foarte puţin“; în contextele în care această expresie apare în Dicţionarul Academiei, după surse de factură populară (Pann, Baronzi, Sbiera) sau după diferiţi scriitori, faptul că murdăria de sub unghii serveşte drept reper pentru a se aprecia „puţinătatea“ nu provoacă nici un comentariu de „delimitare“ (în mediul şcolăresc, argotic, sancţiunea se produce prin asocierea unui adjectiv neologic: unghii îndoliate). Pentru această reprezentare s-a formulat ipoteza unui tipar mental „balcanic“, expresii identice pentru a numi o cantitate infimă existând şi în albaneză şi macedoneană, dar forme mentale asemănătoare găsim şi la alte popoare; vezi, de exemplu, germ. nicht so viel, wie das Schwarze unter dem Nagel. Aşadar, nu este vorba numai de prea mult huliţii (în presă) români!