Untul de caju, sursă de proteină vegetală în preparate de post
Untul de caju este o sursă importantă de magneziu, un mineral esențial pentru organism, îndeosebi pentru asigurarea funcțiilor metabolice, menținerea sistemului muscular, a sistemului imunitar, de asemenea, reglează tensiunea arterială și ajută la absorbția calciului în organism.
Untul de caju este o sursă importantă de proteină, fibre, fier, seleniu, calciu, cupru, fosfor, zinc, triptofan, flavonoizi, mangan, fier, vitaminele din complexul B, vitamina E, vitamina K. Conține o cantitate moderată de grăsimi sănătoase, cum ar fi acidul oleic. 70% din grăsimea din untul de caju este mononesaturată, care sprijină eforturile de scădere a colesterolului din sânge.
Untul de caju este tartinabil, astfel că poate fi întins pe pâine sau poate fi folosit în prepararea de smoothie sau în diferite compoziții culinare: sosuri, mâncăruri, dressinguri, deserturi. Este ideal în perioada postului, deoarece constituie o sursă importantă de proteină vegetală.
Rețete
Unt de caju de casă
Ingrediente: 400 g nuci de caju, 300 g cremă sau ulei de cocos, sare după gust. Preparare: Se pun nucile de caju la hidratat de seara până dimineața, apoi se scot din apă și se pun într-un blender. Se adaugă untul sau uleiul de cocos, sarea și se omogenizează în blender până se obține consistența dorită. Produsul finit se poate consuma ca atare sau se poate adăuga în diverse rețete. La această rețetă se pot folosi atât nuci de caju crud, cât și prăjit.
Supă-cremă de legume cu unt de caju
Ingrediente: 1 ceapă, 2 morcovi, 2 rădăcini de păstârnac, 2 cartofi, 2 căței de usturoi, 1 ardei capia, 4 linguri de unt de caju, sare și piper după gust, boia dulce, pătrunjel proaspăt, 4 felii de pâine, ulei de măsline, 3 căței de usturoi. Preparare: Se spală bine legumele, se curăță, se taie felii și se pun la călit în puțin ulei de măsline; se asezonează cu sare și piper; după ce s-au călit legumele, se toarnă circa 3 l de apă și se lasă să fiarbă, apoi se scot din zeamă și se lasă să se răcească. Între timp, se taie pâinea cuburi mici, se așază într-o tavă tapetată cu hârtie și se dau la cuptor pentru câteva minute, după care se scot și se stropesc cu puțin ulei de măsline și cu usturoiul pisat. Se mai dau la cuptor pentru câteva minute, până se rumenesc. După ce s-au răcit legumele, se pun în blender, se adaugă boia, 2 căței de usturoi, cele patru linguri de unt de caju și se dau prin blender până se obține consistența dorită. Astfel, amestecul obținut se adaugă peste zeama de la legume, se amestecă bine, după care se pune la foc potrivit, până ce mai dă un clocot. Se poate servi asezonată cu pătrunjel verde și crutoane.