Urmările teologice ale tăgăduirii distincției între ființă și energii
Una dintre marile teze teologice consacrate prin scrierile Sfântului Grigorie Palama este și distincția pe care acesta o promovează, în cadrul celebrelor dispute isihaste din prima jumătate a secolului al XIV-lea, anume că în Dumnezeu există și de aceea se cuvine să facem și noi o necesară deosebire între persoane, ființă și energii/lucrări; toate acestea înțelese ca realități necreate, inclusiv energiile/lucrările. Uriașa importanță a acestei distincții nu poate fi pe deplin înțeleasă decât dacă sunt analizate cu atenție implicațiile tăgăduirii ei, care nu sunt deloc simple și de neglijat.
Observarea în detaliu a consecințelor respingerii acestei învățături ce poartă amprenta Sfântului Grigorie Palama ne poate duce, fără să exagerăm, pur și simplu până la o desființare a principiilor Creștinismului. Iar dacă socotim că acceptarea sau neacceptarea distincției între ființă și energii este o pură chestiune de credință, pe care unii o primesc, iar alții nu, atunci trebuie spus că neacceptarea distincției mai sus menționate atrage după sine nimic altceva decât anularea credinței creștine. Toate aceste consecințe nefaste au fost cu deosebită acuratețe lămurite de Sfântul Grigorie în mai multe ocazii. Redau acum spre exemplificare doar câteva scurte pasaje din concisele sale capete (150), Despre cunoașterea naturală, despre cunoașterea lui Dumnezeu, despre viața morală și despre făptuire.
Panteismul
Una dintre cele mai grave consecințe pe care le atrage după sine neînțelegerea distincției între ființă și energii este panteismul. Adică, scurt spus, identitatea între Dumnezeu și creație. Deși detractorii Sfântului Grigorie nu afirmau deschis panteismul, în nechibzuința lor nici nu urmăreau efectele respingerii tezelor palamite. O face însă Sfântul Grigorie pentru a le arăta eroarea: „Dacă după aiurelile celor potrivnici şi după cei ce cugetă asemenea lor, a crea, care ține de lucrare/energie, nu se deosebește întru nimic de ființa dumnezeiască, nu se va deosebi întru nimic nici de a naște şi a purcede, care sunt ale ființei. Iar dacă a face nu se deosebește de a naște şi a purcede, nici făpturile nu se vor deosebi întru nimic de Cel născut şi de Cel purces. Şi dacă e aşa, după ei, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt nu Se vor deosebi întru nimic de făpturi” (96).
Arianismul
După cum se știe, prima erezie care a fost combătută de Sfinții Părinți, chiar la Sinodul I Ecumenic, a fost arianismul. Acesta contesta dumnezeirea Fiului, considerându-L, deși prima, o simplă creatură. Și iată cum această erezie distructivă este reactivată prin respingerea distincției între ființă și energii. Așadar, scrie Sfântul Grigorie: „Dacă fiinţa dumnezeiască nu se deosebește întru nimic de lucrarea dumnezeiască, nu se deosebește nici de voinţă. Şi atunci Cel Unul Născut din fiinţa Tatălui va fi creat, după el, de voinţa Lui” (98).
Politeismul
Excepționala gândire teologică a Sfântului Grigorie Palama nu lasă nici un aspect al acestei importante distincții neanalizat. Astfel, deși ar putea să uimească politeismul implicit al tăgăduitorilor distincției între ființă și energii, totuși, acesta nu poate fi și negat: „Dacă fiinţa lui Dumnezeu nu se deosebește întru nimic de lucrarea dumnezeiască, iar purtătorii de Dumnezeu mărturisesc că Dumnezeu are multe lucrări, precum are şi multe pronii şi bunătăţi creatoare, cum s-a arătat mai sus, atunci Dumnezeu are şi multe fiinţe” (99). Pentru că multele ființe cu statut de Dumnezeu (zeu) și cu diferitele lor numiri formează pantheonul oricărei religii politeiste.
Emanaționismul
O credință oarbă nu ne poate duce niciodată la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Totdeauna credința trebuie să fie însoțită de lumina harului necreat pentru a înțelege că Dumnezeu este o persoană absolută, liberă, care creează din iubire, iar nu din necesitate, și cu atât mai puțin din propria ființă: „Dacă lucrarea creatoare a lui Dumnezeu nu se deosebește întru nimic de preștiința dumnezeiască, atunci creaturile sunt deodată cu preștiința lui Dumnezeu. Ele sunt creaturi fără de început, întrucât le creează fără de început, odată ce şi preștie fără de început şi cele preștiute sunt preștiute fără de început. Dar atunci cum mai este El Dumnezeu, dacă făpturile Lui nu sunt venite la existență în urma Lui?” (102).
Și se cuvine să încheiem aceste scurte considerații, reamintind faptul că teologia nu poate fi făcută oricum și de către oricine, întrucât, potrivit Părinților Bisericii, ea nu este una dintre științe, ci o știință sau o artă revelată. De aceea, cine o practică ca pe una dintre științele omenești se află încă în întunericul necunoașterii și, așa cum explicit a arătat Sfântul Grigorie, în înșelările de multe feluri ale ereziei. Prin urmare, se înțelege de la sine că, prin toate acestea, cei care resping învățătura despre distincția între ființă și energii își primejduiesc nu numai corecta raportare la Dumnezeu, ci inclusiv mântuirea sufletului.