Vasile Ţepordei, slujitorul luptător

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 07 Mai 2010

A fost poate unul dintre luptătorii proeminenţi împotriva ateismului comunist şi a politicii sovietice de acaparare a Basarabiei străbune. Preot şi profesor, ziarist şi lider al basarabenilor refugiaţi în România, Vasile Ţepordei a suportat torturile autorităţilor române comuniste, dar mai ales ale celor moscovite, după ce a fost condamnat de un tribunal special sovietic care funcţiona la Constanţa. A cunoscut gulagul sovietic până la Vorkuta, dincolo de Cercul polar, alături de alţi anticomunişti români. În 1956 a fost repatriat, basarabenii rămaşi în ţară ajutându-l să slujească la Parohia Mărcuţa din Bucureşti. A trecut la Domnul la vârsta de 94 de ani, fiind pildă pentru acei români care au cunoscut asuprirea sovietică şi atee.