Viața de obște, viața în Hristos

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 316

„Zicea Cuviosul Paisie (de la Neamț):

- Cel ce nu vrea să pătimească cu Hristos în viața de obște și îndrăznește în mândria sa să se ridice deodată pe crucea lui Hristos, alegându-și viața de pustie înainte de vreme, el devine un răzvrătit, iar nu pustnic.

Zicea iarăși:

- Viața de obște și sfânta ascultare din ea, care este rădăcina vieții călugărești, a așezat-o pe pământ Însuși Hristos Mântuitorul, dând pildă oamenilor petrecerea Sa și a celor doisprezece apostoli, care s-au supus întru totul dumnezeieștilor Lui porunci.

Nici o altă viețuire, spunea cuviosul, nu aduce călugărului atâta sporire și nu-l izbăvește așa curând de patimile trupești și sufletești, ca viața de obște prin fericita ascultare. Și aceasta, datorită smereniei care se naște din ascultare.

Iar despre dragostea cea duhovnicească iarăși spunea:

- Petrecerea în viața de obște a fraților adunați în numele lui Hristos, fără deosebire de neam, îi unește așa de mult prin dragoste, încât toți devin un singur trup, având un singur cap pe Hristos -, un singur suflet, o singură voie și un singur scop - păzirea poruncilor lui Dumnezeu -, îndemnându-se unul pe altul la lupta cea bună, supunându-se unul altuia, purtând sarcinile unul altuia, fiind părinte și ucenic unul altuia.

Iarăși zicea starețul:

- Dumnezeiasca ascultare, fiind rădăcina și temelia vieții călugărești, este strâns legată de viața de obște, cum este legat sufletul de trup. Că una fără alta nu poate exista.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)