Viața nu ne promite fericire, ci în primul rând sens
Discuțiile și reflecțiile despre sensul vieții au în spate sute, dacă nu mii de ani de frământări, întrebări și scrieri. Dostoievski spunea: „Vieții nu-i este suficient aerul, dacă nu are un scop”. Iar cercetările actuale confirmă că o viață împlinită este animată de un scop clar.
Îl avem pe Viktor Frankl exemplu, supranumit „profetul sensului vieții”, fost psihiatru, fondator al școlii de logoterapie (ideea centrală a logoterapiei este că principalul motivator este voința de sens și căutarea lui), doctor în neurologie și filosofie.
Supraviețuitor al Holocaustului, a trecut prin patru lagăre, inclusiv Auschwitz.
Văzând mii de deținuți în condiții mai mult decât austere de viață și vorbind cu ei, a putut să înțeleagă ce îi deosebește pe cei care rezistă regimului din lagăr de cei care cedează psihic, renunțând la lupta pentru viață. Luptă la propriu, deoarece nevoile bazale (apa, hrana, igiena, căldura) nu erau satisfăcute decât la limita supraviețuirii.
Avea manuscrisul primei lui cărți la el atunci când a fost arestat și adus în lagăr; evident, acesta i s-a confiscat.
El spune: „Pot să mărturisesc că, printre alte lucruri, datorez supraviețuirea din lagăr hotărârii mele de a reface manuscrisul confiscat.”
Viktor Frankl afirmă că sensul în viața noastră se exprimă prin trei căi diferite.
În primul rând, sensul se naște creând sau înfăptuind ceva, indiferent că este vorba de o operă de artă, o carte sau o invenție, actul creației naște sens și împlinire în viața noastră.
În al doilea rând, sensul se naște cunoscând pe cineva, cu alte cuvinte sensul vine experimentând dragostea față de o altă persoană.
„Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă ființă umană în nucleul cel mai lăuntric al personalității noastre”, spune Frankl. Iubind o altă persoană, o cunoaștem într-un mod unic, profund, revelator și… plin de sens.
În al treilea rând, sensul se naște prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile. Nu ceea ce mi se întâmplă este cel mai important lucru, ci cum mă raportez la ce mi se întâmplă.
„Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar îndeajuns de mulți pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăţi - aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe”.
Suferința devine suportabilă și o putem îndura atunci când are un sens, disperarea nefiind altceva decât suferință minus sens.
„Viața nu ne promite fericire, doar sens”, reprezintă unul din cele mai cunoscute cuvinte rostite de renumitul psihitaru.
Pe lângă sentimentul subiectiv de fericire și împlinire pe care îl oferă, „sensul vital al scopului este opusul depresiei”, așa cum afirmă Andrew Solomon, reputatul scriitor în domeniul sănătății mintale. Ce poți face, atât cât ține de tine, pentru a evita depresia? Să trăieşti o viață cu sens, faptul acesta naște abundență și împlinire.
În ceea ce privește sensul, am citit o frază în cartea „Un pământ nou” de Eckhart Tolle, care m-a făcut reflectez asupra importanței sensului vieții, a motivației de a trăi, de a te ridica în fiecare dimineață din pat pentru a face ceva cu sens, conștient, gândit și asumat.
El spunea: „Conform învățăturilor creștine, starea colectivă normală a umanității este cea de «păcat originar». Cuvântul «păcat» a fost foarte greșit înțeles și interpretat. În traducere literală din greacă, în care a fost scris Noul Testament, a păcătui înseamnă a rata esențialul existenței umane. Înseamnă a trăi fără pricepere, orbește și, din aceasta cauză, a suferi și a provoca suferință.”
Poate cea mai stringentă problematică pe care rândurile mele o ridică este aceasta: cum găsim un sens propriu al vieții, un sens personal, într-un Univers aparent lipsit de sens intrinsec?
Indiciile cele mai elocvente le primim de timpuriu, prin abilitățile înnăscute cu care suntem înzestrați; datoria noastră este să le cultivăm, să le creștem și să le dezvoltăm, cu posibilitățile pe care mediul și contextul în care trăim ni le oferă.
Ne găsim împlinirea și satisfacția în diverse acțiuni, sensul se caută și se găsește personal, prin analiza de sine și conștiență.
Unii îl găsesc rapid, prin sclipiri de moment sau revelații, la alții procesul începe la maturitate sau maturitatea târzie, când încep să-și pună întrebări de profunzime în legătură cu ceea ce își doresc să lase ca moștenire spirituală copiilor și generațiilor următoare. Indiferent de catalizator, viața începe să fie direcționată în mod specific după acel moment.
Fiecare om are un sens, un scop pe Pământ, provocarea este să-l găsească și să se lase condus de el!