Viaţa unei sfinte mai puţin cunoscută: Eugenia
Cu o zi înainte de Naşterea Domnului, în calendarul nostru este pomenită Sfânta Muceniţă Eugenia, originară din Roma, care a trăit în primele secole creştine, când încă nu era liberă credinţa în Hristos, iar cei care se manifestau drept creştini erau omorâţi. Părinţii sfintei, primind de la împărat sarcina să plece în Alexandria la o înaltă dregătorie, au luat-o cu ei şi pe fiica lor Eugenia. Dar fata, fiind deja credincioasă în Hristos, şi-a părăsit părinţii în vremea când erau în Alexandria şi s-a botezat creştină. Nespunând nimănui, s-a dat bărbat, purtând haine bărbăteşti şi tunzându-se, şi s-a aşezat într-o mănăstire unde a vieţuit ascetic, încât după un timp „monahul“ Eugeniu ajunsese vestit pentru viaţa sa sfântă.
Pentru această vieţuire a fost aşezat de către fraţi ca stareţ, şi astfel a ajuns păstorul obştei, neştiind nimeni secretul său.
Însă a apărut după o vreme ispita sub forma unei femei care s-a îndrăgostit de călugărul cel luminos. Această femeie, pe nume Melantia, după ce a încercat să-l atragă pe stareţ în păcatul trupesc, şi nu a reuşit, l-a calomniat, afirmând în faţa prefectului - care era chiar tatăl Eugeniei - că fusese necinstită de către stareţul Eugeniu şi că în mănăstire se petreceau lucruri necuviincioase.
Pentru a nu fi necinstită haina monahală şi fraţii ei de mănăstire, Sfânta Eugenia a dat dovada supremă că cele spuse de Melantia erau doar minciuni, arătând în faţa tuturor că este femeie.
După acest episod, şi prefectul, tatăl sfintei, a trecut la creştinism, a avut o viaţă duhovnicească şi a murit muceniceşte, iar Sfânta Eugenia s-a întors la Roma împreună cu mama ei. Din ordin împărătesc s-a cerut tuturor să aducă jertfe idolilor, dar sfânta nu a vrut şi a primit moartea mucenicească.