Sfântul Nectarie, dincolo de minuni

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este cunoscut în lumea ortodoxă mai ales ca făcător de minuni și vindecător al bolilor incurabile. În spatele acestei imagini se află însă o personalitate remarcabilă: teolog, scriitor, imnograf, pedagog și părinte duhovnicesc format în tradiția isihastă. Aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale au fost recuperate prin cercetări biografice și mărturii ale celor care l-au cunoscut.

Unul dintre cei care au cercetat îndeaproape viața sfântului este Înaltpreasfințitul Părinte Cleopa, Mitropolitul Suediei și al Întregii Scandinavii. În 1994, la Universitatea Durham din Marea Britanie, actualul ierarh a prezentat o disertație de masterat intitulată Viața și opera Sfântului Nectarie al Pentapolei: un studiu istorico-critic (Saint Nectarios of Pentapolis’ Life and Works: A Historical-Critical Study). Cercetările sale au continuat și în anii următori, inclusiv asupra activității Sfântului Nectarie la Seminarul Teologic Rizarios din Atena, pe care l-a condus între 1894 și 1908. Printre mărturiile recuperate se numără aceea a lui Anastasios Kefalas, nepotul și finul sfântului, care aduce informații surprinzătoare despre copilăria acestuia.

Un copil hotărât să învețe

Născut în 1846, la Silivria, pe țărmul Mării Marmara, nu departe de Epivata, locul natal al Sfintei Cuvioase Parascheva, Anastasie Kefalas a crescut într-o familie creștină. Relatările hagiografice insistă adesea asupra sărăciei sale. Potrivit mărturiei nepotului, familia Kefalas deținea însă două case în Silivria, informație care pune sub semnul întrebării imaginea sărăciei familiale prezentă în numeroase biografii. În Silivria, posibilitățile de studiu erau limitate, iar tânărul Anastasie dorea să învețe mai mult. Astfel, la aproximativ paisprezece ani, a plecat spre Constantinopol. Tradiția păstrează episodul călătoriei cu vaporul, când, neavând bani pentru bilet, ar fi apelat la bună­voința căpitanului. Ajuns în capitala otomană, a început să lucreze într-un magazin pentru a-și continua studiile. Potrivit mărturiei familiale, avea chiar o rudă care preda la școala Metocului Sfântului Mormânt, însă a preferat să își câștige singur existența. Aceste detalii privind situația familială îl așază pe tânărul Anastasie într-o lumină diferită. În locul imaginii convențio­nale a copilului sărac, nevoit să plece la Constantinopol pentru a-și câștiga existența, descoperim un adolescent hotărât să își continue educația și capabil să își asume responsabilități de la o vârstă fragedă. Tot din această perioadă provine cunoscuta întâmplare a scrisorii adresate Mântuitorului. Pentru că încălțămintea i se uzase și nu avea bani să cumpere alta, Anastasie I-a scris lui Hristos, cerându-I ajutorul. Scrisoarea a ajuns la un om milostiv, care i-a trimis banii necesari. Peste ani, devenit Mitropolitul Nectarie și director al Seminarului Rizarios, potrivit mărturiilor, sfântul obișnuia să își dăruiască propriile încălțări celor săraci, rămânând adesea numai în papucii de casă.

Teologul care scria imnurile Maicii Domnului

O dimensiune insuficient cunoscută a personalității Sfântului Nectarie este activitatea sa intelectuală. Opera sa cuprinde zeci de titluri, de la lucrări de teologie dogmatică, între care și o Hristologie, până la studii de istorie bisericească, exegeză, morală creștină și spiritualitate. Dar poate cea mai delicată expresie a sensibilității sale teologice se regăsește în imnografia dedicată Maicii Domnului. Sfântul Nectarie a compus numeroase cântări închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, reunite, între altele, într-un Theotokarion. În corespon­dența cu monahiile din Eghina, obișnuia să includă imnuri nou alcă­tuite, îndemnându-le să le citească sau să le cânte în timpul privegherilor. Această legătură cu Maica Domnului poate fi descoperită și astăzi în biserica Seminarului Rizarios din Atena, aflată în apropierea stației de metrou Evangelismos. Icoana Maicii Domnului din catapeteasmă este legată de inspirația imnografică a sfântului. Mai târziu, în Eghina, acesta a comandat o icoană asemănătoare, care se păstrează în chilia sa. Mărturiile monahiilor evocă rugăciunile sale înaintea acestei icoane. Unele relatează că, în asemenea momente, sfântul era învăluit în lumină.

Când întreaga creație Îl laudă pe Dumnezeu

Sfântul Nectarie a fost și un profund trăitor al tradiției isihaste. O întâmplare păstrată în tradiția monahală, pe care Sfântul Iosif Isihas­tul ar fi cunoscut-o de la Părintele Ieronim al Eghinei, ilustrează această dimensiune a vieții sale. Într-o zi, monahiile l-au întrebat cum trebuie înțelese cuvintele psalmistului: „Toată suflarea să laude pe Domnul” (Psalmul 150, 6). Sfântul Nectarie nu le-a oferit atunci o explicație teologică. Într-o noapte, le-a chemat într-o poieniță din apropierea mănăstirii și le-a îndemnat să se roage. El însuși s-a retras pu­țin mai departe, adâncindu-se în rugăciunea inimii. Potrivit relatării, monahiile au trăit atunci o expe­ri­ență neobișnuită: pietrele, copacii, frunzele și florile păreau să participe la rugăciune. Întreaga natură din jurul lor devenise o cântare de laudă adusă Creatorului. Sfântul Nectarie nu le-a explicat psalmul, ci le-a ajutat să îl trăiască. Mărturia dezvăluie un părinte duhovnicesc pentru care rugăciunea nu era doar o învățătură transmisă altora, ci o experiență profundă, cultivată în tra­diția niptică a Bisericii.

Atena, pe urmele Sfântului Nectarie

Pentru cei care vizitează Atena, există câteva locuri mai puțin cunoscute care păstrează amintirea sfântului. Unul dintre acestea este Biserica „Sfânta Treime” din Pireu. După trecerea sa la Domnul, la 8 noiembrie 1920, trupul Sfântului Nectarie a fost transportat de la Spitalul Aretaieion spre port. Potrivit unei relatări biografice, sicriul a fost așezat în apropierea intrării Bisericii „Sfânta Treime”, unde a rămas câteva ore, până dimineața, când urma să fie transportat cu vaporul în Eghina. Un alt loc care merită vizitat este biserica în care se păstrează astăzi moaștele Sfântului Nicolae Planas, preot atenian contemporan cu Sfântul Nectarie. Tradiția păstrează amintirea unei prietenii duhov­nicești între cei doi și relatează că Sfântul Nectarie participa uneori la Sfânta Liturghie săvârșită de Părintele Nicolae. În această biserică se află și o icoană pictată de Anastasios Kefalas, nepotul Sfântului Nectarie, așezată în spatele raclei cu moaștele Sfântului Nicolae Planas.

Sunt mărturii materiale și locuri care completează informațiile păstrate în biografii, ajutându-ne să reconstituim legăturile sfântului cu oamenii și comunitățile în mijlocul cărora a trăit. Toate acestea merită cunoscute. Pentru că, dincolo de minunile prin care îl descoperă atât de mulți credincioși, se află o viață a cărei bogăție încă ne invită la cercetare. Iar fiecare mărturie recuperată ne apropie puțin mai mult de omul care a fost Sfântul Nectarie, de felul în care a gândit, a trăit și și-a cultivat sfințenia.